40 de companii antreprenoriale din patru regiuni ale țării au fost selectate în ScaleOut 4×10, programul de scalare lansat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank România.
În total, peste 450 de antreprenori cu ambiții de creștere au participat la evenimentele ScaleOut 4×10. Dintre aceștia, au fost selectați 40 de antreprenori din patru regiuni ale țării: Centru, Nord-Est, Nord-Vest si Sud-Est.
Extinderea la nivel național, schimbarea modelului de business, creșterea numărului de parteneriate, identificarea unor noi metode de scalare, internaționalizarea, precum și dezvoltarea unor noi unități de producție se numără printre cele mai importante obiective ale companiilor care vor să scaleze, potrivit analizei ScaleOut.
„Îi felicit pe cei 40 de câștigători ai programului ScaleOut 4×10, lansat de ING Bank împreună cu RBL, din dorința de a ajunge la cât mai mulți antreprenori din România. Pe parcursul acestui program și în special în cadrul evenimentelor derulate în țară, am discutat pe larg despre strategii de scalare și despre creștere sănătoasă și sustenabilă în afaceri.
Căștigătorii vor beneficia de sprijin din partea unor experți, mentori și antreprenori cu amplă experiență, pentru a-și scala afacerea. La finalul programului, acestia vor putea defini planul de extindere la nivel național și regional, beneficiind de consultanță pentru implementarea strategiei de creștere.
Programul ScaleOut 4×10 se aliniază perfect obiectivului nostru de a promova modele de afaceri sustenabile și de a ajuta antreprenorii să își dezvolte companii sănătoase din punct de vedere financiar” spune Serge Offers, Head of Business Banking, ING Bank România.
Cele 10 firme selectate din Regiunea Nord-Est sunt:
- Casagrup (construcții);
- Tondra Agro (agribusiness);
- Dorna Medical (servicii medicale);
- Ecap (tehnologie);
- New Dent (servicii medicale);
- Cuptorul Moldovencei (rețea cofetărie);
- Anasped (soluții transport);
- Sercom Pro Avantaj (distribuție materiale electrice);
- Nicsan Călinești (abator industria cărnii);
- CB Workshop (home & deco).
Cele 10 firme selectate din Regiunea Nord-Vest sunt:
- Babiuanka (transport);
- Stil electro max (instalatii electrice);
- Alpin Expe (retail echipament outdoor);
- Return To Origin (sănătate);
- Flatwhite Properties (management al proprietăților);
- Stilo Evora (servicii în managementul deșeurilor);
- Georgia Grup Mihai (transport);
- Hyper Line Consult (depozitare folosind rafturi metalice industriale);
- Alucim Logistic (transport);
- BNG Smart Solutions (soluție pentru monitorizare GPS).
Cele 10 firme selectate din Regiunea Sud-Est sunt:
- Regency Project (echipamente horeca și retail);
- Watt Unit (sisteme electrice);
- Blue Line (soluții pentru industria navală);
- NS Copiers (solutii printing);
- Pizza kon’as (HoReCa);
- Abelardo Distribution (producător construcții);
- Prăvălia cu Cărți (retail online de carte);
- Forever Lash (cosmetică de nișă);
- Haute Cuisine (cadouri corporate);
- Dream Self Wash Systems (soluții spălătorii auto).
Cele zece firme selectate anterior în programul ScaleOut 4X10 din Regiunea Centru, aflate în plin proces de mentorat, sunt:
- Eco Tiny House (producător de case mobile pe structură metalică ușoară);
- Aleomi Lab (laborator de cofetărie artizanală);
- Tradiții din Natura – Răzvan Idicel (producător de produse tradiționale);
- Evamar Gold & Trade (producător și importator ambalaje de unică folosință);
- Aknel Industrial (comercializare combustibili);
- Dr. Wheel (reparații și întreținere autovehicule);
- G&M International Instalații (comercializare instalații);
- Casa Petrina (restaurant și firmă de catering);
- Elphin (grup de firme cu activități în domeniul agribusiness)
- Seiv Instal (comercializare sisteme de climatizare).
Ca beneficiari ai programului ScaleOut 4X10, antreprenorii au acces la mentori și experți locali și internaționali. Printre aceștia se numără: Felix Pătrășcanu (fondator FanCourier), Dragoș Petrescu (fondator City Grill), Dan Isai (CEO Salad Box), Dragoș Anastasiu (fondatorul grupului Eurolines), Iulian Nedea (CEO Simtel Team), Marius Ștefan (CEO Autonom), Eugen Ursu (CEO Graphein), Daniel Donici (fondator Artesana) și mulți alții.
„Din experiența mea de mentorat în ScaleOut în Regiunea Centru, recomand antreprenorilor români să depună efort în scalare pentru că în felul acesta își pot rentabiliza foarte mult capitalul și timpul investit în business. Nevoile pe care antreprenorii români le au la nivel local pentru scalare sunt accesul la capital, dar și experiența și mentoratul primite de la alți antreprenori cu experiențe similare. În felul aceasta, antreprenorii mentorați scurtează timpul pe care îl pot utiliza pentru scalarea business-ului, evitând astfel anumite greșeli făcute de alții”, a declarat Iulian Cîrciumaru, antreprenor, membru board RBL și mentor în programul ScaleOut.
Sub umbrela ScaleOut 4×10, mentorii programului vor pune la dispoziția antreprenorilor din țară patru modele de scalare identificate în practică și testate cu succes prin programele de educație implementate în ultimii ani: Bootstrapping, Slow Scaling, Fast Scaling și Blitzscaling. Bootstrapping este o strategie de creștere care prioritizează creșterea organică prin utilizarea resurselor interne ale companiei. Slow Scaling reprezintă o strategie similară, diferența principală fiind că firmele care aleg să se extindă în acest ritm pot accesa finanțare externă pentru a-și consolida creșterea locală și regională. Fast scaling (scalarea rapidă) reprezintă un mod de creștere implementat de companiile care atrag o finanțare din partea unui fond de investiții. Blitzscaling, un mod de scalare implementat și de firmele românești, este un proces prin care o firmă crește accelerat într-o perioadă scurtă de timp.
Programul ScaleOut este dezvoltat la nivel național în Regiunile Centru, Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est. Cele 10 firme selectate în fiecare regiune a țării vor alege un model de creștere. Pe baza nevoilor de scalare identificate în procesul de selecție, acestea vor fi pregătite pentru scalare la nivel național, prin extinderea operațiunilor, și la nivel regional, prin primele activități de internaționalizare.
Antreprenorii sunt susținuți pe întreg procesul de creștere, de la realizarea planului de extindere, până la implementarea acestuia, cu acces la experți, antreprenori și manageri care au experiență în scalare. La finalul programului, companiile selectate antreprenorii vor avea o nouă metodă de scalare națională a afacerii, rafinată alături de experți și antreprenori de succes.
COMMENTS