Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2023, a hotărât următoarele:
- menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an;
- menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an;
- menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Rata anuală a inflației a coborât în septembrie 2023 la 8,83 la sută, în linie cu previziunile, de la 9,43 la sută în luna august, pe fondul decelerării creșterii prețurilor alimentelor procesate și al accentuării declinului în termeni anuali al prețurilor energiei.
Pe ansamblul trimestrului III, rata anuală a inflației a continuat astfel să se reducă, dar mai lent decât în precedentele două trimestre, diminuându-se cu 1,42 puncte procentuale (de la 10,25 la sută în iunie), în condițiile în care noile scăderi ample de dinamică consemnate în acest interval de prețurile alimentelor și energiei au fost parțial contrabalansate ca impact de scumpirea combustibililor și medicamentelor.
Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accelerat scăderea în trimestrul III, coborând vizibil sub nivelul prognozat, la 11,3 la sută în septembrie, de la 13,5 la sută în iunie. Evoluția este atribuibilă în principal descreșterii cotațiilor mărfurilor, prioritar agroalimentare, și măsurii de plafonare temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază. Ea reflectă însă și o slăbire a transmiterii în prețurile de consum a costurilor mărite ale firmelor, îndeosebi a celor salariale – pe fondul temperării cererii de consum –, precum și o atenuare a impactului inflaționist al importurilor.
Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 9,2 la sută în septembrie, de la 9,3 la sută în iunie 2023. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC s-au redus în septembrie la 12,6 la sută și la 11,4 la sută, de la 14,2 la sută, respectiv 12,5 la sută, în iunie, rămânând inferioare celor prevalente în regiune și în țările baltice.
Datele statistice revizuite recent arată că activitatea economică a crescut în trimestrul II 2023 cu 1,7 la sută, după o comprimare cu 1,0 la sută în precedentele trei luni (variație trimestrială), dar reconfirmă scăderea avansului acesteia în termeni anuali la 1,0 la sută, de la 2,4 la sută în trimestrul I 2023.
Descreșterea a fost determinată de această dată de consumul gospodăriilor populației, în timp ce consumul administrației publice și-a accelerat puternic creșterea, iar dinamica anuală a formării brute de capital fix a consemnat doar o mică scădere, rămânând deosebit de ridicată. Totodată, exportul net și-a mărit impactul expansionist în acest interval, în condițiile continuării creșterii ecartului pozitiv dintre variația volumului exporturilor de bunuri și servicii și cea a volumului importurilor. Pe acest fond, deficitul balanței comerciale și cel de cont curent au înregistrat în trimestrul II 2023 noi scăderi substanțiale față de aceeași perioadă a anului anterior.
Cele mai recente date și analize indică o decelerare semnificativă a creșterii economiei în a doua parte a anului curent, implicând o dinamică anuală mai modestă a PIB în trimestrul III decât cea anticipată anterior.
Astfel, în intervalul iulie-august, vânzările cu amănuntul și cele auto-moto, precum și serviciile prestate populației au consemnat noi pierderi de dinamică anuală, iar producția industrială și-a prelungit declinul apreciabil în termeni anuali; în schimb, volumul lucrărilor de construcții și-a reaccelerat considerabil creșterea în raport cu aceeași perioadă din 2022, în principal pe seama evoluțiilor de pe segmentul nerezidențial și de pe cel al construcțiilor inginerești. Totodată, variația anuală a exporturilor de bunuri și servicii a continuat să-și mărească ecartul pozitiv față de cea a importurilor, care a intrat relativ mai pronunțat în teritoriul negativ în iulie-august. Drept consecință, deficitul comercial și-a reaccentuat contracția în termeni anuali, iar cel de cont curent și-a atenuat-o doar ușor, în condițiile în care înrăutățirea substanțială a soldului balanței veniturilor primare a fost parțial compensată ca impact de creșterea în acest interval a excedentului balanței veniturilor secundare.
Pe piața muncii, datele recente arată o încetinire pronunțată a creșterii lunare a efectivului salariaților din economie în iulie-august și menținerea relativ stabilă a ratei șomajului BIM, alături de descreșterea vizibilă în acest interval a dinamicii anuale a costului unitar cu forța de muncă din industrie, de la un nivel însă deosebit de înalt atins în trimestrul II. Totodată, potrivit sondajelor de specialitate, intențiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp și-au accentuat ușor scăderea în luna octombrie față de trimestrul III, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii pentru ultimul trimestru al anului și-a corectat în mare măsură creșterea din intervalul precedent, pe seama evoluțiilor din industrie și servicii.
Principalele cotații ale pieței monetare interbancare au înregistrat mici scăderi spre finele lui octombrie, după relativa stabilitate din lunile precedente. Totodată, randamentele titlurilor de stat și-au accentuat corecția descendentă în perioada recentă – în linie cu evoluțiile din economiile avansate și din regiune –, în contextul așteptărilor revizuite ale investitorilor privind perspectiva ratei dobânzii Fed și al calmării temerilor generate pe piața financiară internațională în prima parte a lunii octombrie de escaladarea tensiunilor geopolitice.
În această conjunctură, dar și pe fondul atractivității relative încă ridicate a plasamentelor în monedă națională, cursul de schimb leu/euro s-a cvasi-stabilizat pe palierul mai înalt atins la mijlocul lunii septembrie. Totodată, moneda națională și-a stopat tendința de depreciere față de dolarul SUA din lunile precedente, în condițiile întreruperii trendului de întărire a acestuia pe piețele financiare internaționale.
Creditul acordat sectorului privat și-a accentuat scăderea de ritm în septembrie, la 4,5 la sută, de la 5,5 la sută în august, în contextul unui declin amplu consemnat de dinamica componentei în valută, contrabalansat doar în mică măsură ca impact de reaccelerarea ușoară a creșterii creditului în lei. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat și-a stopat totuși ascensiunea în septembrie, la 68,1 la sută, pe fondul efectului statistic al evoluției cursului de schimb leu/euro.
În ședința de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2023, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.
Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflației de-a lungul următorilor doi ani, pe o traiectorie mai ridicată însă în 2024 decât cea previzionată anterior, dar ușor mai joasă pe parcursul trimestrelor ulterioare. Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să se mărească în debutul anului viitor – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite –, și să descrească gradual în următoarele trimestre, dar să-și accelereze scăderea în 2025, coborând în interiorul intervalului țintei la finele orizontului prognozei.
Descreșterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaționiste și de corecții descendente ale cotațiilor unor mărfuri, cărora li se alătură influențele anticipate să vină din restrângerea relativ abruptă a excedentului de cerere agregată începând cu trimestrul III 2023 și din intrarea gap-ului PIB în teritoriul negativ spre finele anului viitor – cu câteva trimestre mai devreme decât se previzionase anterior.
Incertitudini și riscuri însemnate la adresa perspectivei inflației decurg totuși din creșterile de taxe și impozite destinate accelerării consolidării bugetare, potențial suplimentate în perspectivă, dar și din evoluția cotației petrolului, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.
Incertitudini și riscuri notabile rămân asociate însă și conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, date fiind, demersurile recente vizând limitarea cheltuielilor bugetare în 2023 și posibila mărire în următorii ani a pachetului de măsuri fiscal-bugetare corective, dar și implicațiile potențiale ale noii legislații privind pensiile și salariile din sectorul public, precum și eventuale noi majorări salariale acordate personalului bugetar.
În același timp, incertitudini și riscuri semnificative la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiului din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice sub așteptări din Europa, îndeosebi din Germania.
Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificat și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional.
Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.
În ședința de astăzi, 8 noiembrie 2023, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Deciziile CA al BNR vizează readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.
BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.
Noul Raport trimestrial asupra inflației va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 10 noiembrie 2023, ora 11:00. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 20 noiembrie 2023, la ora 15:00.
Conform calendarului, următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 12 ianuarie 2024.
COMMENTS