Dezvoltarea sustenabilă, o mare problemă pentru România

După ce a recuperat de o manieră spectaculoasă la scara istoriei un decalaj de peste 40 de puncte procentuale după aderarea la UE și a ajuns la 77% din media Uniunii ca PIB pe locuitor (poziția 20 din 27 de țări), România se confruntă cu o mare problemă. Mai mulți indicatori din tabloul stabilit drept ghid de dezvoltare sustenabilă ne plasează pe ultimul loc între statele membre, ceea ce ar trebui să dea de gîndit factorilor de decizie.

Raportul pentru anul 2023 al Comisiei Europene permite comparații ușor de făcut pentru fiecare dintre cele 17 obiective care vizează devoltarea sustenabilă, cu mai multe criterii definite clar din perspectivă cantitativă. Pentru a vedea care sunt șansele de a continua o creștere care să conducă spre un nivel de trai realmente european pentru întreaga populație, vă prezentăm câteva grafice sugestive.

1.Avem, în continuare, cea mai mare pondere a persoanelor aflate sub risc de sărăcie sau excludere socială, fiind SINGURUL stat UE în care această pondere trece de o treime din populație. Cu 34,5%, figurăm la acest capitol peste Bulgaria (31,7%), Grecia (28,3%), Spania (27,8%), Letonia (26,1%) și Italia (25,2%).

De reținut, în context, nu doar justificarea prin nivelul mai redus de dezvoltare al țării, dar și componenta socio-culturală. La noi se suprapun componenta balcanică cu cea ex-bloc sovietic, la care se adaugă ingredientul latin, care explică prezența unor state capitaliste ce au cochetat cu media UE la PIB/locuitor dar au eșuat tocmai pentru că bunăstarea nu a fost distribuită mai larg.

După cum se poate observa, țări cu care obișnuim să ne comparăm pe partea fianciară, cu sisteme valutare și economii mai apropiate ca dimensiune, sunt plasate exact la capătul celălalt al scalei. Polonia (16,8%, cam la jumătate față de noi) apare între Suedia și Olanda, iar Cehia (10,7%), stă mai bine decât Slovenia sau Finlanda, în materie de eradicarea sărăciei.

2.Tot cea mai mare pondere o găsim la noi și în ce privește persoanele aflate sub risc de sărăcie, deși lucrează. Cum spune o vorbă populară, „dacă muncești, nu prea ai timp să faci bani” sau, tehnic, vreo 40% din angajați primesc salariul minim pe economie, ceea ce devine chiar foarte interesant, pentru că procentajul cu care dominăm topul european în materie este de doar 15,5%.

Cei drept, aici suntem mai aproape de media europeană, situată la 8,9% și avem ca vecină Luxemburgul (13,5%), situată peste un grup elocvent în sine pentru corelația între performanța economică și implicarea socială, Spania (12,7%), Italia (11,6%), Grecia (11,3%) și Portugalia (11,2%).

Doar vecinii de la sud de Dunăre și două țări baltice, Estonia și Letonia, situate pe la 10%, mai trec de media UE, egalată de Polonia, doar ușor plasată peste Germania. Pentru referință, merită amintit polul opus, unde Cehia (3,5%) face schimb de locuri cu Finlanda (2,8%), ceea ce începe să contureze o anumită orientare strategică la nivel național.

3.În aceste condiții, nu are de ce să mire faptul că românii sunt tot pe primul loc în materie de părăsire timpurie a sistemului de învățământ. Cu un procentaj de 15,6% la grupa de vârstă 18 – 24 ani, se poate spune că „țara noastră viitor de aur are”. Desigur, mai sunt și alții care nu prea se țin de carte, cu Spania (13,9%) și Ungaria (12,4%) ceva mai bine decât noi.

La o medie europeană de 9,6%, sub care se află cu mult Cehia (6,2%) și Polonia (4,8%), ca să nu mai vorbim de Croația (doar 2,3%), regăsim din nou cu valori relativ ridicate, țări precum Italia (11,5%), Estonia (10,8%) și Bulgaria (10,5%). Faptul că Germania (12,2%) și Danemarca (10%) figurează destul de sus în acest clasament ține de sistemul de specializare timpurie pe meserii și nu de simplul abandon școlar.

Din păcate, se confirmă aici utilitatea scăzută a învățământului românesc în plan concret și legătura discutabilă cu necesitățile din piața muncii, dincolo de nivelul mai scăzut de salarizare pentru lucrătorii necalificați și de posibilitățile mai mari de acces la o slujbă oarecare în spațiul unic european.

4.Avem și un indicator aferent dezvoltării sustenabile la care suntem pe ultimul loc între statele UE: ponderea persoanelor cu studii superioare în intervalul de vârstă 25 – 34 ani. Cu doar 24,7%, suntem iarăși SINGURUL stat membru cu mai puțin de un sfert din populație vizată în această situație.

De reținut, nu suntem doar ultimii dar și la mare distanță de alte codașe precum Italia (29,2%), Ungaria (31,9%) sau Bulgaria (33,8%). Adică față de verii latini și față de vecini. În condițiile în care, oricum, facultățile autohtone se străduie să prindă topul 1000 la nivel mondial și nu prea are rost să ne bazăm pe tinerii (practic, cei mai performanți) incluși în eșantion dar care studiază în străinătate.

Dincolo de problemele de piața forței de muncă, pe vremuri mult mai ofertantă pentru investitori dar acum „tensionată”, se poate pune problema, din perspectiva numărului de intelectuali, dacă mai interesează pe cineva și calitatea imaterială a vieții. În fine, fără grafic, merită cugetat și la poziția de lanternă roșie europeană la abilități digitale ca procentaj în marea masă a populației (doar 28%, cu Bulgaria la 31%, Polonia 43%, media UE la 54%) chiar dacă o minoritate de vârf performează în sectorul IT.