Echipa Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatură Clifford Chance, a fost implicată în majoritatea tranzacțiilor importante din România în acest an, adăugând la portofoliul său impresionant tranzacții cu acțiuni în valoare de peste 5 miliarde Euro și proiecte de finanțare de peste 12 miliarde Euro.
Printre tranzacțiile de referință din acest an se numără listarea istorică a Hidroelectrica, vânzarea Enel România, implementarea programelor de eurobonduri ale CEC Bank, Banca Transilvania și Unicredit Bank, precum și delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) ale OMV Petrom de la Londra. Pe parcursul anului, casa de avocatură și-a consolidat expertiza vastă în industrii de importanță strategică, cu accent pe sectorul financiar-bancar și industria energiei (regenerabilă și convențională).
Daniel Badea, Managing Partner, considera că „România este în continuare un mediu de afaceri atractiv și dinamic, într-un context global din ce în ce mai imprevizibil și volatil, atât geopolitic, cât și macroeconomic. Calitatea și experiența echipei din București au fost esențiale în finalizarea cu succes a unor proiecte foarte complexe în 2023. Ne mândrim că am construit o echipă de avocați foarte talentată și capabilă să lucreze atât la proiecte locale, cât și globale, la standarde internaționale. Colegii mei din București coordonează cu succes echipe multi-jurisdicționale în cadrul firmei, în tranzacții transfrontaliere complexe și ambițioase, și fac diferența în industrii cheie pentru dezvoltarea strategică și durabilă din regiune”.
Portofoliul Clifford Chance Badea din acest an include:
- Listarea Hidroelectrica – Asistență acordată băncilor intermediare în legătură cu listarea istorică a companiei Hidroelectrica, cu o valoare totală de 9,3 miliarde RON/ 1,6 miliarde Euro, cel mai mare IPO din istoria României;
- Vânzarea Enel România – Asistență acordată Enel Group la vânzarea activelor din România către Public Power Corporation (PPC), pentru aproximativ 1,24 miliarde Euro;
- Vânzarea First Bank – Asistență acordată fondului de private equity american J.C. Flowers & Co. în legătură cu vânzarea First Bank către grupul italian Intesa;
- Delistarea GDR-urilor OMV Petrom – Asistență acordată OMV Petrom în legătură cu delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) de pe Bursa din Londra;
- Proiectele de energie regenerabilă de 2GW achiziționate de Actis în România – Asistență acordată Actis, fondul global de investiții în infrastructură durabilă, pe aspecte de implementare a proiectelor de energie eoliană și solară cu o capacitate de peste 2.000 MW achiziționate în România;
- Programul de eurobonduri al Băncii Transilvania – Asistență acordată Morgan Stanley și BT Capital Partners în legătură cu lansarea programului de eurobonduri al Băncii Transilvania, cu un plafon total de un miliard de Euro, precum și la oferta inaugurală de 500 milioane Euro;
- Programul de eurobonduri al CEC Bank – Asistență acordată Citigroup și Raiffeisen Bank în legătură cu lansarea programului multi-anual de obligațiuni al CEC Bank, cu un plafon total de 600 milioane Euro, precum și în legătură cu oferta publică inaugurală în valoare de 119,3 milioane Euro;
- Programul de eurobonduri al UniCredit Bank – Asistență acordată UniCredit Bank în legătură cu lansarea programului multi-anual de obligațiuni cu un plafon total de 200 milioane Euro, precum și asistență la lansarea primei emisiuni de obligațiuni de 488,5 milioane RON;
- Finanțarea Rompetrol – Asistență acordată sindicatului bancar coordonat de Banca Comercială Română în legătură cu o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de până la 600 milioane de dolari, acordată companiilor din Grupul KMG International;
Programul de eurobonduri suverane al României – Clifford Chance Badea a fost implicată în toate emisiunile de obligațiuni suverane pe piețe externe în ultimii 20 de ani și a asistat băncile intermediare în toate emisiunile de eurobonduri din 2023, în valoare de aproximativ 9 miliarde Euro.
COMMENTS