Păstrarea puterii de cumpărare și creșterea ei în acord cu rezultatele din economia reală sunt firești. Însă indexarea pe considerente electorale echivalează deja cu o aventură financiară în anul 2024. Desigur, necesități ar fi multe dar posibilitățile sunt limitate de avansul PIB și de ponderea foarte scăzută a încasărilor bugetare în România, undeva la două treimi din media europeană.
Hai să recapitulăm situația pe baza datelor disponibile cu o lună înainte de finalul anului, când se iau deciziile pentru bugetul anului viitor. Iar asta în contextul în care am ratat cu mult ținta de ajustare a deficitului public iar datoria statului a trecut din nou pragul de 50% din PIB. Prag peste care legea zice că ar trebui înghețate salariile bugetarilor și prezentat un program de austeritate.
Așadar, în septembrie 2023, salariul real (puterea de cumpărare a veniturilor angajaților) era la cea mai înaltă cotă pe anul în curs, adică +5,4% față de aceeași lună a anului anterior. Iar asta plecând de la -0,1% în ianuarie și –0,6% în februarie. Media la 9 luni fiind deja +3,2%, PESTE valoarea prognozată recent de CNSP.
Explicația e simplă, la creștere nominală de 14,7%, până la aproape 4.600 lei (circa 925 euro sau 1.600 euro în echivalent la prețurile medii din UE), inflația a fost de 8,83%. Convine sau nu unora, adevărul este că am ajuns deja să trăim peste posibilitățile date de ceea ce producem. Mai ales că industria a coborât cu valoarea adăugată brută până la cota -5,1% (în linie cu productivitatea muncii), mult sub prognoza ajustată recent de la -0,3% la -3,1%.
În aceste condiții, ar fi mai importantă conservarea avansului deja luat în materie de putere de cumpărare și o creștere temperată în termeni reali. Pentru indexare, referința ar trebui să fie valoarea medie a inflației prognozate pentru anul viitor, de 6%, și nu valori din trecut ale creșterii prețurilor. Care, după cum se vede la INS, au fost deja absorbite de creșterea salariilor și pensiilor.
Estimarea curentă este că anul viitor veniturile salariale vor crește în medie cu 9,1% brut, respectiv 9,3% net. De unde o majorare a puterii de cumpărare de 3,1%, similară cu cea din anul curent (3,2% pe datele la zi sau 3% în prognoza oficială). Până aici, toate ar fi bune și frumoase dar avem alegeri și, ca de obicei, se agită promisiuni fără nicio bază reală.
Ca să fie clar pentru toți cei implicați, bugetul de asigurări sociale se susține din taxarea salariilor. Mai pe înțeles, pensiile se dau din salarii, ce nu ajunge și se ia de la bugetul de stat înseamnă deficit public. Or, nu poți să majorezi cu 13,8% pensiile din salarii majorate cu 9,1% ( asta înseamnă un procentaj cu 50% mai mare !) pentru că e aberant.
Mai ales când trebuie să reduci deficitul și nu să-l crești iar datoria publică amenință tot mai clar să treacă ferm de 50% din PIB, la dobânzi de circa 7% pentru noi împrumuturi. Reamintim că legea prevede că bugetul de asigurări sociale trebuie să fie echilibrat. Sensul original era că banii colectați trebuie să acopere plățile de la pilonul I (apropo, la anul cota aferentă se va reduce de la 21,25% la 20,25% pentru marea majoroitate a salariaților, pentru a acomoda prevederile legale tergiversate de vreo opt ani referitoare la pilonul II). Interpretarea că banii trebuie căutați și pot veni „din piatră seacă” ține de specificul politicienilor locali, nu de logica economică elementară.
Nu are nimeni nimic cu noi și nici prevederea cu maxim 9,4% din PIB pentru pensii, eliminată pe post de succes în îndatorarea mai rapidă nu era ciudată. Poate ar fi mult mai clar să stabilim ca limita să fie o treime din veniturile statului. Când o să colectăm 30%, să dăm 10%, la 36%, cam pe unde se află țările din regiunea noastră, să dăm 12% iar la 42% medie europeană o să putem da 14%. Dar, câtă vreme nu colectăm, nu avem ce da. Decât datorii pentru generațiile viitoare. Care să achite, cu dobândă, cu tot pensiile date în trecut și de mult consumate.
Așadar, dacă vrem să facem un pic de ordine în finanțele publice și să nu intrăm pe traiectoria Greciei, lucrurile sunt simple: salariile reale nu pot crește peste avansul PIB iar pensiile nu pot fi indexate peste avansul salariilor. Revenind la zi, datele oficiale pentru luna octombrie 2023 arată că pensia reală a crescut deja cu 4,6% (+13% creștere nominală față de 8,1% inflație anuală).
În aceste condiții, dincolo de fanteziile riscante prevăzute pentru toamna anului viitor, cu recalculări miraculoase care să aducă unora zeci de procente în plus, care ar fi logica majorării în termeni reali a pensiilor cu 7,4% (procentajul de 13,8% nominal, scos din pălărie in memoriam ca fiind inflația medie anuală din urmă cu doi ani, ajustat cu 6% inflația pe 2024) ?
Pensii achitate pe baza taxării unor salarii majorate, tot în termeni reali și tot pe date oficiale utilizate la întocmirea bugetului public, doar cu 3,1%. Păi cum să nu ne tragă de mânecă agențiile de rating (rating aflat oricum la limita inferioară stabilită pentru investiții) și UE, care ne acordă bani în condiții avantajoase pentru dezvoltare, nu pentru consum.
În fine, dar nu în ultimul rând, după ce deja estimarea de inflație a trebuit să fie reașezată în sus după pachetul discutabil de măsuri fiscale, să luăm aminte la cursul de schimb, care ar urma să se deprecieze cu doar 1% (de la 4,95 lei la 5 lei pentru un euro) în 2024. Adică de ce ar crește pensiile cu peste șase procente în euro ? Atenție, bancnotele în lei sunt de plastic, nu de gumilastic.
COMMENTS