Am asistat luna aceasta la o campanie electorală foarte săracă în argumentaţii economice. De fapt, aş putea spune că motivaţii pentru un astfel de vot ar veni mai mult indirect. Oricum, contracandidaţii au preferat să se războiască, în bunul stil mioritic, mai mult pe ce nu au făcut decât pe ceea ce au făcut. Totul mi-a lăsat impresia că atât partidele, cât şi „catindaţii“ stăpânesc destul de puţin problematica economică europeană. Câţiva dintre cei mai hârşâiţi şi-au mai adus aminte câte ceva din ce au mai făcut ei prin preumblările la Bruxelles (ce li s-a părut lor că ar fi de mare folos cetăţeanului care i-a trimis către venituri babane pe mandat). Dar şi aceste ieşiri au fost la fel de palide. Au fost şi alţii care s-au lăudat cu lucruri făcute în mandatele anterioare avute în Parlamentul României, ceea ce confirmă talmeş-balmeşul din mintea lor. Mai mult, elementele de laudă sunt unele despre care toată lumea ştie că, de fapt, au fost impuse în exterior!
Cel mai bine ar putea ieşi din toată această confuzie candidaţii actualei forţe politice aflate la putere. Chiar dacă românul de rând încă nu simte beneficiile arătate de statistici, nu se poate să nu se fi infiltrat în mintea alegătorului elemente de genul: creştere economică la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană sau creşterea ratingurilor acordate de agenţiile internaţionale. Şi nu se poate să nu se fi observat faptul că, în condiţiile în care CDS stă la un incredibil 150 puncte şi rata dobânzii de politică monetară e jos, costurile creditelor românilor au coborât simţitor (chiar dacă exigenţa în acordarea împrumuturilor pare să fi rămas la niveluri draconice). Ar mai pleda şi „pro“ eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, dar şi mult vehiculata reducere a CAS.
Fostul coleg de la guvernare a încercat şi el să puncteze, ieşind la rampă cu o zicală conform căreia ei sunt singurii care au venit în campanie cu argumente economice, europene. Unde or fi acelea şi cine le-o înţelege încă nu m-am lămurit.
Ce mi-aş dori însă foarte mult este ca viitoarea generaţie de europarlamentari români să se remarce şi prin altceva decât prin absenţe, scandaluri de lobby pe bani mulţi sau interpelări într-o limbă sau alta, care nu fac decât să stârnească hazul auditoriului. Mi-ar plăcea să aud şi eu că reprezentantul X sau Y a contribuit la elaborarea unei legi fundamentale, a adus amendamente de valoare etc. Aşa cum se spune despre oamenii din BNR care s-au făcut remarcaţi de-a lungul lungilor şi aridelor negocieri pentru o Uniune Bancară Europeană. Însă aceştia nu au făcut caz niciodată de realizările proprii, chiar dacă, acum, un reprezentant al Suediei recomandă omonimului din Marea Britanie să ia măsuri de asanare a sistemului bancar pe care BNR le-a pus în practică de multă vreme (mai concret, dacă o bancă centrală consideră că provizionarea şi-a atins limitele, atunci se poate trece la cerinţe de capital suplimentar).
Şi mi-aş mai dori un lucru: ca societatea românească să atingă nivele de venit şi educaţie financiară suficient de ridicate încât să ne putem şi noi remarca printr-o respingere în cadrul unui eventual referendum a unui salariu minim de circa 4.000 de franci elveţieni. Nu spun şi de respingere a cumpărării de armament, pentru că ştie toată lumea că acesta e preţul aderării la NATO! Oricum, pe viitor mi-aş dori o decuplare cât mai mare a economicului de politic.
COMMENTS