Grupul UNIQA lanseaza HUB pentru programe internationale

Grupul UNIQA lanseaza HUB pentru programe internationale

▪ Grupul UNIQA lanseaza un HUB pentru Programe Internationale in Polonia, care va fi un centru de competente pentru 15 tari din Europa Centrala si de Est in care asiguratorul este prezent.

▪ Scopul sau este de a standardiza oferta companiilor multinationale care isi asigura operatiunile in cadrul programelor internationale si de a valorifica experienta de lunga durata a UNIQA Polonia in acest domeniu.

UNIQA IP HUB a fost infiintat pentru companiile din Europa Centrala si de Est (unde este prezent si Grupul UNIQA), care, datorita operatiunilor lor transfrontaliere, necesita acoperire de asigurare nu numai pentru afacerile lor interne, ci si pentru riscurile asociate cu operatiuni internationale. Programele internationale vor fi oferite de UNIQA Polonia ca raspuns la solicitarile de propuneri primite de la companiile locale UNIQA si de la brokerii colaboratori ai acestora.

„De multi ani, vedem un potential mare de dezvoltare pentru asigurarile de bunuri si pentru serviciile de daune oferite clientilor corporativi – in special in Europa Centrala si de Est, unde numarul de companilor din mediul de business este in continua crestere. Multi dintre acestia chiar decid sa opereze in afara tarii lor de origine. Pe baza experientei noastre vaste, putem crea oferte standardizate care sa raspunda exact nevoilor acestor clienti internationali”, spune Wolfgang Kindl, Membru al Management Board for Customer & Market International, UNIQA Group.

„Suntem incantati ca experienta UNIQA Polonia a fost recunoscuta in cadrul Grupului, deoarece detinem, fara indoiala, cunostintele si instrumentele necesare pentru a gestiona programele internationale de asigurari intr-un mod profesionist si eficient. Acordam o mare importanta calitatii cooperarii cu partenerii nostri si stim ca acest lucru este apreciat”, adauga Adam Łoziak, Membru al Management Board for Corporate Clients and Housing, UNIQA Polonia.

Programele internationale sunt negociate individual si adaptate nevoilor clientului, luand in considerare specificul operatiunilor acestora, valorile activelor, teritoriile, structurile, precum si reglementarile legale din fiecare tara.

Apreciem foarte mult cooperarea cu colegii de la UNIQA Polonia si suntem convinsi ca aceasta abordare la nivel de grup va fi tot mai benefica pentru clientii nostri. Prin solutia pe care o propunem, compania-mama gestioneaza programul international in numele intregului grup, ceea ce este mult mai facil decat abordarea separata a asigurarilor, pentru fiecare filiala. Aceasta solutie permite un control mai bun al riscurilor si asigura un standard uniform de protectie pentru toate companiile din grup. Important este ca fiecare filiala poate incorpora cerinte locale in acoperirea oferita de asigurare, de obicei influentate de legislatia si practica locala. IP HUB faciliteaza, de asemenea, coordonarea solutionarii daunelor in cazul lanturilor de aprovizionare internationale, precum si respectarea obligatiilor fiscale si legale din domeniul asigurarilor, in toate tarile in care compania isi desfasoara activitatea„, explica Ramona Bernic, Membru al Directoratului responsabil pentru ariile Corporate & Affinity, UNIQA Asigurari.

In prezent, UNIQA Polonia asigura aproximativ 90.000 de intreprinderi mici, mijlocii si mari si colaboreaza cu aproape 900 de brokeri de asigurari din Polonia. Compania este lider in asigurari pentru locuinte, precum si al doilea cel mai mare furnizor de garantii de asigurare. UNIQA Polonia preia aproximativ 155.000 de cereri de despagubiri anual pentru asigurarile de afaceri si locuinte. Potrivit unui sondaj din 2022, brokerii apreciaza foarte mult colaborarea lor cu UNIQA Polonia pentru imbunatatirea continua a nivelului de servicii, abordarea individualizata, parteneriatul de afaceri si pentru transparenta.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0