Groupama, liderul pieței de asigurări din România, cu prezență pe piața locală încă din 2009, a ales SAP pentru transformarea sa digitală și pentru îmbunătățirea experienței generale a echipei sale.
Groupama se concentrează pe construirea unor parteneriate bazate pe încredere, cu scopul de a-i ajuta pe clienți să se bucure de fiecare moment, oriunde s-ar afla, știind că au alături un partener pe care pot conta.
Alături de accentul pus pe clienți și parteneri, Groupama acordă o atenție deosebită oamenilor din echipa sa, care reprezintă o componentă cheie în succesul companiei, oferind acestora oportunități de dezvoltare și o experiență de angajat superioară.
„Noi, la Groupama, credem în colegi, în talentele individuale, la fel cum credem și în integrarea tehnologiei și a inteligenței artificiale în activitățile noastre. În felul acesta îmbogățim calitățile umane esențiale pe care le avem, precum empatia, buna colaborare, spiritul de echipă”, declară Judith Kis, Director Resurse Umane, Logistică și BCP Groupama.
Transformarea experienței pentru echipa Groupama
Pentru a îmbunătăți experiența generală a celor 1.500 de oameni pe care îi numără echipa din România, precum și a viitorilor candidați, Groupama a decis să își transforme la nivel local procesele de resurse umane prin intermediul SAP SuccessFactors.
Scopul urmărit de compania de asigurări prin această schimbare a fost acela de a moderniza și mai mult sistemul informatic de resurse umane existent, pentru a răspunde mai bine nevoilor echipei, prin crearea unui spațiu unic în care fiecare poate accesa diferite instrumente și informații, precum proprii indicatori de performanță, obiectivele de dezvoltare, remunerarea, dar și prin intermediul cărora să poată accesa diverse oportunități de învățare.
În plus, transformarea prin intermediul SuccessFactors a avut ca scop și să le ofere managerilor un instrument util de a-și gestiona echipele și de a lua decizii manageriale mai ușor, sprijinite și de date ușor accesibile. În ceea ce privește viitorii colegi, Groupama a urmărit, de asemenea, să creeze și să mențină o bază solidă de potențiali candidați.
„Scopul nostru principal este de a propune fiecărei organizații soluții adaptate la situația curentă, dar și de a oferi clienților noștri flexibilitatea de a se adapta în permanență la schimbările din viitor. Păstrarea unui avans față de concurență și succesul pot fi obținute atunci când sunt îndeplinite simultan mai multe condiții. Una dintre acestea se referă la oameni și la asigurarea faptului că aceștia sunt mulțumiți cu activitatea lor, precum și că nevoile le sunt satisfăcute la locul de muncă. Suntem foarte bucuroși că Groupama a ales SAP SuccessFactors pentru a-și optimiza operațiunile de resurse umane și de business în România și, astfel, pentru a-și consolida echipa”, a menționat Diana David, Managing Director SAP România.
Soluția care face diferența
Suita bazată pe cloud SAP SuccessFactors Human Experience Management (HXM) oferă cel mai cuprinzător software de resurse umane și cuprinde servicii de salarizare, talent management, HR analytics și workforce planning, precum și managementul experienței angajaților. Soluția SAP încurajează astfel oamenii să își atingă potențialul maxim la locul de muncă, îmbunătățind în același timp legătura dintre operațiunile de resurse umane și cele de business, cu scopul de a sprijini organizațiile în crearea unei forțe de muncă sustenabile și a unei afaceri profitabile.
„Groupama este un lider în industria asigurărilor și suntem mândri că ne-a ales pentru a face un salt semnificativ în angajamentul lor de a îmbunătăți procesele de resurse umane, experiența angajaților și eficiența operațională în general. Cu SAP SuccessFactors, Groupama beneficiază acum de o platformă end-to-end pentru recrutarea, dezvoltarea și păstrarea talentelor. Un proiect complex precum acesta este un efort de colaborare care implică multipli stakeholderi – profesioniști în domeniul resurselor umane, echipe IT, directori și utilizatori finali – iar Groupama a gestionat cu succes fiecare etapă a implementării sale,” a adăugat Irina Tache Scorțea, SAP SuccessFactors Lead for Eastern Cluster.
După implementarea cu succes a SuccessFactors, în timpul căreia anumite procese semi-manuale au fost înlocuite cu fluxuri de lucru automatizate, Groupama a observat o creștere a eficienței în domeniul gestionării resurselor umane. Aceasta a fost generată, pe de o parte, de un nivel mai ridicat de standardizare și de viteză a proceselor, pe de altă parte, acest obiectiv a fost atins prin intermediul unor oportunități îmbunătățite de monitorizare și raportare. Astfel, prin intermediul SAP SuccessFactors, compania de asigurări a obținut o experiență generală îmbunătățită a echipei sale, soluția contribuind la strategia companiei care plasează la baza activităților sale omul și tehnologia.
###
Despre SAP
Strategia SAP este de a sprijini fiecare afacere să funcționeze ca o întreprindere inteligentă și sustenabilă. În calitate de lider de piață în domeniul aplicațiilor software pentru întreprinderi, ajutăm companiile de toate dimensiunile și din toate sectoarele să funcționeze la capacitate optimă: Clienții SAP generează 87% din totalul comerțului global. Tehnologiile noastre de învățare automată, Internet of Things (IoT) și de analiză avansată ajută la transformarea afacerilor clienților în întreprinderi inteligente. SAP oferă oamenilor și organizațiilor o perspectivă profundă asupra afacerilor și încurajează colaborarea care îi ajută să rămână în fața concurenței. Simplificăm tehnologia pentru companii, astfel încât acestea să poată consuma software-ul nostru așa cum doresc – fără întreruperi. Suita noastră end-to-end de aplicații și servicii permite clienților din mediul de afaceri și public din 25 de sectoare de activitate la nivel global să funcționeze în mod profitabil, să se adapteze continuu și să facă diferența. Pentru mai multe informații, vizitați www.sap.com.
Despre Groupama
Groupama, liderul pieţei de asigurări din România, este astăzi recunoscut pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare oferite celor peste 1,5 milioane de clienţi individuali şi peste 110.000 de companii. Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, Groupama își orientează strategia în jurul creșterii sustenabile, urmărind să câștige preferința clienților. Misiunea companiei este de a-și ajuta clienții să-și trăiască viața cu optimism, zi de zi și în momentele definitorii, știind că mai important decât obstacolul din față este pe cine au alături. Parteneriatul este un element central al viziunii Groupama și stă sub semnul responsabilității și al solidarității, având la bază expertiza unui Grup internațional, alături de experiența și devotamentul unui asigurător local. Mai multe informații pe www.groupama.ro.
COMMENTS