FinMedia şi Piaţa Financiară au organizat tradiționala conferinţă menită să creioneze trendurile din pieţele financiare ANUL FINANCIAR 2024. Ajuns la cea de a X a ediție, evenimentul s-a bucurat de participarea unor nume sonore ale sectorului financiar-bancar și nu numai.
Deschiderea a prilejuit o interesantă prezentare făcută de academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal care, după o analiză detaliată a momentelor prin care trece economia ne-a asigurat că *Inteligența Artificială* nu va putea nici să prevină/oprească războaie și nici să prevină/rezolve crize economice, ci mai degrabă să complice lucrurile aflate în desfășurare.
Primul panel a fost dedicat bankingului și a fost moderat de Florin Dănescu, președinte executiv ARB: acesta a pus în context taxarea băncilor cu profitabilitatea sectorului bancar la nivel de ramuri ale economiei naționale. Speakeri au fost Marius Alin Andrieș, Secretar de Stat Ministerul Finanțelor, Alexandra Smedoiu, Președinte CFA România, Eugen Rădulescu, Consilier al Guvernatorului BNR, Stere Farmache, Președinte Directorat Fondul Român de Contragarantare, Ionuț Mincu, Senior Economist BRD, Ionuț Lianu, Ofițer Șef Management Active și Pasive CEC Bank.
Printre temele dezbătute s-au regăsit:
- Sistemului bancar în fața unui nou val de provocări,
- Cum poate menține sectorul bancar creditarea în teritoriu pozitiv,
- Obligațiuni de stat și relația cu băncile,
- Cum vor evolua dobânzile în acest an și cum pot fi gestionate potențialele NPL,
- Cum vor reuși băncile să își păstreze la cote adecvate indicatorii de performanță,
- Tehnologia și dezvoltarea businessului de banking pe termen scurt, mediu și lung,
- Care sunt principalele riscuri ce se vor manifesta în piața bancară în 2024.
Cel de al doilea panel s-a adresat piețelor nonfinanciare și a fost moderat de Norel Moise, redactorul șef al revistei Piața Financiară, care a preluat și o temă de legătură cu bankingul, Educația financiară. El a subliniat faptul că aceasta va rămâne mai mult un apanaj al mediului privat decât al școlii, cea din urmă fiind foarte aproape să rămână în trunchiul comun fără disciplina Educație antreprenorială, care se predă în clasa a X-a (aceasta în condițiile în care autoritățile competente și-au asumat drept competență europeană prioritară educația antreprenorială)! Speakerii acestui panel au fost Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, Remus Dănilă, Head of Business Development & IR Bursa de Valori București, Horia Gusta, Președinte AAF, Radu Crăciun, președinte APAPR, Alexandru Ciuncan, Președinte UNSAR, Aurel Bernat, Director Executiv FI/IR Banca Transilvania.
Printre temele analizate, dincolo de educație financiară, s-au numărat:
- Cum poate fi continuat și valorificar succesul pieței de capital în noul an,
- Ce pregătește ASF pentru a facilita dezvoltarea pieței de capital,
- Fondurile de investiții: cum pot gestiona eficient numărul mai mare de investitori și implicit activele noi intrate în piață,
Fondurile de pensii private, motor principal al pieței de capital, - Ce schimbări se vor produce la nivelul pieței asigurărilor,
- Cum văd companiile de asigurări profitabilitatea dar și gestionarea riscurilor pe principalele, clase de asigurări: cum trebuie abordat priceingul.
COMMENTS