Doi tineri români intră în conducerea celei mai mari organizații de tineret din lume, Forumul European de Tineret

Doi tineri români intră în conducerea celei mai mari organizații de tineret din lume, Forumul European de Tineret

Rareș Voicu și Andreea Scrioșteanu vor conduce Forumul European de Tineret ca președinte și vicepreședinte, fiind primii români ce reușesc să ocupe aceste funcții. Ei au fost aleși joi, 16 mai 2024, la Mollina (Spania) în cadrul Adunării Generale a Forumului European de Tineret (YFJ), fiind susținuți de Consiliul Tineretului din România (CTR), respectiv Organizația Europeană a Elevilor (OBESSU) și votați de organizațiile de tineret din toată Europa.
Rareș a fost ales în funcția de președinte, iar Andreea a fost aleasă vicepreședinte pentru următorii 2 ani. Tinerii români au fost aleși prima oară în conducerea organizației în 2022 ca membrii ai Biroului de Conducere al Forumului European de Tineret, fiind, de asemenea, primii români aleși vreodată în această funcție.
Rareș Voicu a fost Președinte al Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2020-2021, luptând pentru ca elevii din întreaga țară să aibă acces echitabil la educație de calitate. La nivel european, el a reprezentat elevii români în biroul de conducere al Organizația Europeană a Elevilor, precum și în biroul de conducere al Forumului European de Tineret. În această poziție, el a pledat pentru scăderea vârstei de vot la 16 ani în toate statele europene, precum și pentru includerea mai multor nevoi ale tinerilor în prioritățile partidelor politice europene pentru alegerile Parlamentului European.
Andreea Scrioșteanu a fost Vicepreședinte Relații Internaționale al Consiliului Tineretului din România și membru al Organizației Naționale “Cercetașii României”, promovând în actualul mandat european nevoia recunoașterii universale a drepturilor tinerilor, cooperarea regională cu țările din Parteneriatul Estic și Balcanii de Vest și politicile bazate pe date privind calitatea vieții tinerilor conform Youth Progress Index. Ea s-a remarcat atât prin coordonarea răspunsului organizațiilor de și pentru tineret de la nivel european la criza umanitară generată de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât și prin contribuțiile aduse în reprezentarea tinerilor la Națiunile Unite în Geneva.

Angajamentul ferm pe care ei și l-au asumat pentru următorii 2 ani este ca tinerii să își revendice spațiul la masa deciziilor, fiind incluși ca actori cheie în procesele politice la nivel european și internațional,, prin Forumul European de Tineret reprezentând principala voce a organizațiilor de tineret și a tinerilor din Europa după alegerile pentru Parlamentul European. Tinerii vor fi vizibili. De la recunoașterea universală a drepturilor tinerilor, la susținerea creșterii finanțării pentru organizațiile de tineret, la lupta pentru o tranziție ecologică echitabilă și politici care să garanteze standarde de viață suficiente pentru tineri, ei își propun ca Forumul European de Tineret să fie o portavoce pentru prioritățile tinerilor din toată Europa.
„Tineri din Europa. E momentul să ne revendicăm spațiul la masa deciziilor! Mă bucură și mă responsabilizează deopotrivă încrederea acordată de colegii noștri din Consiliile Naționale de Tineret și Organizațiile Neguvernamentale Internaționale de Tineret, parte din Forumul European de Tineret. Am încredere că alături de Rareș și cu sprijinul Consiliului Tineretului din România putem contura viitorul nostru European după nevoile și aspirațiile tinerilor. Noi, tinerii români suntem vocali și prezenți! ” – Andreea SCRIOȘTEANU, Vicepreședinte ales în Biroul de Conducere al Forumului European de Tineret

„Începând cu luna iulie a acestui an, cea mai mare platformă de tineret din lume va avea în conducerea sa doi români. Mandatul primit din partea organizațiilor membre ale Forumului European de Tineret este unul clar – în următorii doi ani, vom continua activitatea organizației pentru a obține condiții de viață mai bune pentru tinerii din întreaga Europă, precum și un nivel mai puternic de participare a tinerilor în procese democratice la toate nivelurile. Unul din șase europeni este tânăr – misiunea noastră este să ne asigurăm că acest lucru se reflectă și în procesele decizionale.” – Rareș VOICU, Președinte ales în Biroul de Conducere al Forumului European de Tineret
________________________________________
Forumul European de Tineret (YFJ) este platforma de reprezentare a tinerilor și organizațiilor de tineret din Europa, reprezentând peste 100 de organizații de tineret care reunesc zeci de milioane de tineri din toată Europa. YFJ lucrează pentru a împuternici tinerii să participe activ în societate pentru a-și îmbunătăți propriile vieți, reprezentând și susținând nevoile și interesele lor și pe cele ale organizațiilor lor. În contextul politic și social nesigur care îi afectează pe tineri, aceștia pot fi catalizatori puternici pentru schimbări pozitive și contribuitori la soluții inovatoare la provocările Europei.
Consiliul Tineretului din România (CTR) reprezintă principalul partener neguvernamental cu atribuții privind politicile publice pentru tineret în raport cu autoritățile administrației publice centrale abilitate în acest sens, Biroul Permanent fiind structura internă de conducere cu rol decizional. În cei 14 ani de activitate, CTR și-a asumat misiunea de a asigura prezența unei voci puternice a tinerilor în plan instituțional și public în procesul de dezvoltare a politicilor publice care vizează tinerii și care pot avea un impact semnificativ asupra acestora, inclusiv în domenii care țin de ocupare, educație, sănătate, participare civică și politică și voluntariat. CTR reunește structuri federative cu o rețea de peste 400 de organizații de și pentru tineret din țară, fiind singura structură din România afiliată la Forumul European pentru Tineret (European Youth Forum) și Organizația Mondială pentru Tineret (World Assembly of Youth).
Consiliul Național al Elevilor (CNE) este o organizație reprezentativă a elevilor la nivel național, membră a Organizației Europene a Elevilor (OBESSU). Acesta funcționează ca un organ de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor elevilor din învățământul preuniversitar din România. CNE are ca obiectiv principal promovarea participării active a elevilor în procesul educațional și implicarea lor în deciziile care îi privesc direct.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0