Cuplurile pot învăța cum să își gestioneze banii împreună, în cadrul sesiunilor gratuite de coaching financiar, lansate de Banometru & ING

Cuplurile pot învăța cum să își gestioneze banii împreună, în cadrul sesiunilor gratuite de coaching financiar, lansate de Banometru & ING

ING și Banometru, proiectul cu tradiție în educația financiară din România, lansează o serie de sesiuni gratuite de coaching financiar pentru cupluri, în care partenerii vor putea învăța cum să își armonizeze obiectivele financiare și să își planifice mai eficient bugetul împreună. Ședințele sunt personalizate pe nevoile specifice ale acestora, pentru a traversa cu succes provocările lor financiare și a consolida relația sănătoasă de cuplu.

Sesiunile se desfășoară online și se pot înscrie cupluri din toată țara.
Toți cei care vor să învețe cum să își gestioneze mai bine banii împreună cu partenerul se pot înregistra aici: https://banometru.ro/coaching-echilibristica-financiara.

„Dacă într-un cuplu, unul dintre parteneri este mai cheltuitor, iar celălalt mai calculat, sau dacă unul trage într-o direcție, iar celălalt în cea opusă, le va fi dificil să construiască pe termen lung, să rămână împreună. Atunci când ei comunică deschis și luptă pentru aceleași obiective, dezvoltarea lor este naturală și vor ajunge la un parteneriat real și puternic pe toate planurile.
Recomand tuturor cuplurilor să investească timp în educația financiară împreună, să citească cărți, să participe la cursuri și seminarii despre gestionarea banilor și investiții. Întâlnim frecvent situații în care un partener știe tot despre finanțele cuplului, iar celălalt nimic, iar asta poate genera multe tensiuni și chiar haos.
Ne bucurăm să lansăm acest program alături de partenerii noștri de la ING, pentru a normaliza conversațiile despre bani, pentru a consolida relația de cuplu și a-i da mai multă stabilitate și siguranță”, Corneliu Ionescu, Trainer & Coach Banometru.

Ce vor discuta, concret, cuplurile la ședințele de coaching financiar?
Relația dintre coach și participanți este foarte importantă pentru ca ei să înceapă să facă schimbări. Coach-ul nu îi va judeca pentru deciziile lor, ci le va oferi sprijin pe tot parcursul ședințelor.
Sesiunile încep cu identificarea obiectivelor financiare individuale și la comun, dar și cum sunt transpuse veniturile și cheltuielile în bugetul lunar. Apoi, coachul va crea, împreună cu participanții, un plan personalizat și aplicabil. Vor fi discutate subiecte precum: gestionarea banilor la comun, rambursarea unor datorii, crearea unui fond de urgență sau de siguranță, economisirea pentru o locuință sau alt scop comun, precum și creșterea sau diversificarea veniturilor. Ei vor putea învăța să facă diferența între nevoi și dorințe, dar și să găsească alternative creative la cheltuieli și venituri împreună.
De la o ședință la alta, cuplurile vor monitoriza împreună cu coachul punerea în aplicare a planului, pentru a vedea progresul.

„Relația de cuplu implică un amestec profund de emoții, așteptări și responsabilități, însă relația noastră cu banii este la fel de complexă și încărcată emoțional. Percepția noastră despre bani este modelată de educație, valori culturale, convingeri personale și experiențe de viață. Banii pot simboliza securitate, putere, libertate sau, dimpotrivă, lipsuri și anxietate.
Finanțele nu trebuie să fie o sursă de tensiune și conflict, ci o oportunitate de a consolida relația de cuplu. Educația financiară comună poate ajuta la creșterea înțelegerii și la îmbunătățirea abilităților de gestionare a banilor. Partenerii pot învăța împreună despre bugetare, economii, investiții și alte aspecte ale finanțelor personale.
În calitate de psihoterapeut, încurajez cuplurile să își acorde timp pentru a discuta deschis despre bani și pentru a-și consolida legătura emoțională, astfel încât să poată face față împreună oricăror provocări pe care le aduce viața”, Oana Nicolau, psihoterapeut, în cadrul campaniei Echilibristică Financiară, lansată de ING.

Potrivit unui studiu organizat de ING Bank România, 38% dintre românii care își împart cheltuielile cu partenerul de viață sau cu familia nu și-au monitorizat aceste cheltuieli în niciun fel în ultimii doi ani. Doar 29% dintre aceștia au obiective financiare stabilite împreună, iar 17% au un buget bine definit pentru viitor.
În ceea ce privește comportamentul de economisire, partenerii pun bani deoparte împreună în principal pentru vacanțe (61%), apoi pentru îngrijirea sănătății (45%) și viitorul copiilor (44%). Doar 29% dintre respondenți au declarat că au un fond de urgență împreună, format din 3-6 salarii.
În acest context, ING și Banometru lansează ședințele gratuite de coaching financiar dedicate cuplurilor care doresc să își îmbunătățească relația cu banii.
Coachii Banometru sunt specialiști independenți și vor ajuta cuplurile să își gestioneze banii la comun, să își ramburseze datoriile, să își crească veniturile și să își optimizeze cheltuielile cu ajutorul unui buget. Aceștia nu vor încerca să vândă produse financiare sau să îi convingă să acceseze un credit.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0