Banca Comercială Română, desemnată „Romania’s Best Bank for Corporate Responsibility”, în cadrul Euromoney Awards for Excellence 2024, la Londra

Banca Comercială Română, desemnată „Romania’s Best Bank for Corporate Responsibility”, în cadrul Euromoney Awards for Excellence 2024, la Londra

Banca Comercială Română – BCR a fost desemnată câștigătoarea categoriei regionale „Cea mai bună bancă din România pentru Responsabilitate Corporativă”(n.r. Romania’s Best Bank for Corporate Responsibility) în cadrul prestigioasei gale Euromoney Awards for Excellence 2024. Evenimentul a avut loc joi, 18 iulie, la hotelul The Peninsula London Hotel din Londra, capitala Regatului Unit.

BCR desfășoară numeroase programe de educație financiară și digitală, adaptate tuturor vârstelor, nivelurilor de școlarizare, precum și domeniilor profesionale. În 2024, am depășit pragul de 1 milion de români educați financiar, după opt ani de implementare a programelor „Școala de bani” și „Coaching financiar”.

În acest timp, am dus educația financiară la un nivel superior și am derulat mai multe proiecte de succes, dintre care amintim „Școala de bani pe roți”, „ Școala de Bani din Bibliotecă”, „Life Lab” sau „Ateliere de educație financiară”. De asemenea, ecosistemul digital George, dezvoltat și optimizat constant de BCR, poate fi considerat un instrument important în educația digitală a clienților noștri.

BCR integrează principiile ESG (Environmental, Social, Governance) în toate aspectele activităților sale, de la portofoliul de produse pentru persoane fizice, instituții și companii, până la emisiunile de obligațiuni verzi și programele de credite ipotecare pentru locuințe verzi.

Suntem foarte mândri că eforturile noastre de a fi aproape de comunitate și de nevoile ei sunt recunoscute cu un premiu atât de prestigios, în special inițiativele noastre în materie de educație financiară și digitală și integrarea principiilor ESG în strategia noastră de afaceri. Mai presus de premii, ne motivează rezultatele programelor noastre, adaptate pentru toate vârstele: modul în care reușim, cu fiecare program în parte, să ajutăm românii să se împace mai bine cu banii lor, să folosească mai eficient tehnologia și să se implice în inițiativele verzi care susțin tranziția spre un viitor sustenabil pentru România” spune Nicoleta Deliu, Șef Departament Comunicare, BCR.

Pentru acordarea acestui premiu, Euromoney a evaluat angajamentul băncii în diverse domenii: promovarea diversității și incluziunii, reducerea impactului ambiental al operațiunilor, dezvoltarea mediului de muncă și mobilitatea socială, inițiativele inovative și eficiente pentru întărirea comunităților locale și promovarea eticii în afaceri.

De asemenea, în cadrul „Euromoney Awards for Excellence 2024”, Grupul Erste, din care face parte și BCR, a fost desemnat „Cea mai bună bancă din Europa Centrală și de Est” – „Best Bank in Central and Eastern Europe”. În plus, asemenea BCR, mai multe subsidiare europene din Grupul Erste au fost distinse cu următoarele premii:

  • Austria: „Cea mai bună bancă” – Erste Bank und Sparkassen
  • Austria: „Cea mai bună bancă digitală” – Erste Bank und Sparkassen
  • Cehia: „Cea mai bună bancă pentru responsabilitate corporativă” – Česká spořitelna
  • Slovacia: „Cea mai bună bancă pentru ESG” – Slovenská sporiteľňa

Euromoney Institutional Investor PLC este unul dintre cei mai importanți furnizori de informații și analize pentru piețele globale de capital. Publicațiile și evenimentele Euromoney acoperă o gamă largă de subiecte financiare, de la piețele de capital și banking până la investiții și dezvoltări economice.

Înființate în 1992, Premiile anuale Euromoney sunt recunoscute pe plan global pentru identificarea liderilor din sectorul bancar și al administrării activelor, evaluându-se performanțele pe linie de inovare, investiții în tehnologie, precum și nivelul de satisfacție al clienților. Deciziile privind acordarea premiilor sunt luate de un comitet de jurnaliști seniori ai Euromoney, după primirea unor prezentări detaliate din partea participanților din piață și a unei cercetări extinse desfășurate pe tot parcursul anului asupra piețelor bancare și de capital din regiune.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0