- România are cel mai mare procent de investitori individuali care dețin active cripto (54%) și cel mai mare procent de investitori femei care dețin criptoactive (48%),
- România are si cel mai mare procent de investitori mai în vârstă, peste 55 de ani, care dețin cripto (30%).
Experții consideră că alocarea activelor investitorilor ar trebui să varieze în funcție de vârstă. Acest lucru înseamnă că un portofoliu de investiții pentru investitorii tineri ar trebui să suporte mai mult risc decât cel pentru persoanele de peste 55 de ani. Explicația pentru acest lucru vine din faptul că, la o vârstă mai tânără, prioritatea ar trebui să fie creșterea, iar o recompensă mare este de obicei asociată cu un risc ridicat. Este, de asemenea, și o chestiune de timp, deoarece investitorii mai tineri au un orizont de investiții mai lung și suficient timp pentru a recupera din eventualele pierderi decât persoanele mai în vârstă, care se apropie de pensie. Dar este acest principiu cu adevărat aplicat de investitori în 2024? Ei bine, depinde de țară.
Cele mai volatile active sunt criptoactivele și, potrivit celui mai recent sondaj eToro Retail Investors Beat, 32% din investitorii individuali la nivel global au acest tip de active în portofoliu. Dar dacă ne referim la active mai tradiționale, 49% din investitori au acțiuni ale firmelor din țara lor, 34% obligațiuni naționale de instrumente cu venit fix iar un uluitor procent de 69% au active în numerar.
România are cel mai mare procent de investitori individuali – 54% – care dețin criptoactive în portofoliile lor. Ei sunt urmați de polonezi (51%) și cehi (50%). Pe măsură ce ne îndreptăm spre Occident, procentele scad de la 38% în Spania la 27% în SUA și 20% în Franța și Danemarca. De asemenea, România are cel mai mare procent de femei investitor (48%) care dețin cripto, urmată de Polonia și Țările de Jos.
Dar dacă ne uităm la distribuția pe vârste, cel mai mare procent de tineri investitori cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani care dețin criptoactive provin din Cehia (69%), urmați de România (66%) și Polonia (62%). La celălalt capăt al spectrului, cei mai puțin interesați de criptoactive sunt tinerii investitori din Regatul Unit, britanicii fiind urmați de francezi și italieni, australieni și americani. Interesant este că în România avem și cel mai mare procent de investitori în vârstă de peste 55 de ani, care dețin cripto (30%), urmați de Polonia (24%) și Cehia (18%). Cele mai mici procente provin din Regatul Unit (5%), Danemarca (6%), Franța (7%) și SUA (8%).
În ceea ce privește activele mai tradiționale, situația se schimbă. Având în vedere că bursa de valori din SUA este cea mai mare din lume, s-ar fi putut crede că cel mai mare procent de investitori care dețin acțiuni naționale provine de acolo. Ei bine, sondajul arată că 69% dintre investitorii danezi dețin acțiuni pe piața lor locală, urmați de cei din Germania (56%), Țările de Jos (55%), Australia (52%) și SUA (49%). În general, România este mai aproape de coada clasamentului, cu 47%. Dar dacă ne uităm la grupele de vârstă, tinerii investitori români se află pe locul al doilea (51%), după danezi (56%) și înaintea olandezilor (49%), britanicilor (49%) și americanilor (46%).
Pe măsură ce ne îndreptăm către active mai sigure, cum ar fi obligațiunile naționale, se schimbă și pozițiile. Jumătate dintre investitorii polonezi (50%) au obligațiuni în portofoliile lor, urmați de 42% dintre investitorii danezi și 40% dintre investitorii americani, încercând să profite de ratele dobânzilor încă ridicate. România se află la mijlocul clasamentului, cu 35%. Când vine vorba de numerar, investitorii români sunt pe locul patru (75%), primii fiind cei din Marea Britanie (82%), urmați de cehi (79%) și cei din SUA (76%).
Deși sondajul eToro Retail Investor Beat arată o abordare mai prudentă a investitorilor mai în vârstă și una mai îndrăzneață a celor mai tineri, există un lucru care trebuie remarcat. În ciuda opiniei tradiționale conform căreia riscul investițional se reduce odată cu vârsta, investitorii mai în vârstă, în special cei din Europa Centrală și de Est, nu doresc să fie excluși din fenomenul cripto.
COMMENTS