Vladislav Dabija, Senior Manager, și Sorin Popa, Consultant Senior, Global Trade Advisory, Deloitte România
Regulamentul Comisiei Europene 1115/2023 privind produsele provenite din defrișări (European Union Deforestation Regulation – EUDR) care interzice comercializarea, în spațiul comunitar, de produse provenite din zone defrișate, dar și exportul acestora către alte piețe, intră în vigoare la sfârșitul acestui an, în prima fază pentru contribuabilii mari și mijlocii implicați în tranzacții cu astfel de produse, și prevede o serie de obligații de verificare și de raportare pentru aceștia. Concret, operatorii și comercianții din lanțul de aprovizionare vor fi obligați să întreprindă toate demersurile necesare („diligențe”) pentru a verifica dacă produsele recepționate provin din zone defrișate și, dacă da, să evite introducerea lor pe piață. În caz contrar, riscă sancțiuni consistente.
Printre produsele vizate de regulament se numără cafeaua, cacao, palmierii pentru ulei, cauciucul, soia, lemnul, bovinele, dar și produsele obținute din acestea, precum ciocolata, mobila din lemn, anvelopele din cauciuc, pieile de bovine, uleiul de soia, uleiul de palmier, celulozele sau hârtia, extrase de pe terenuri care au fost defrișate după data de 31 decembrie 2020.
Conform EUDR, comercianții implicați în operațiuni cu produse din categoria celor menționate vor avea obligația să depună, într-un portal dedicat al Comisiei Europene, o „declarație de diligență”, din care să reiasă că au verificat proveniența produselor și care să conțină, printre altele, descrierea tipului de produs, cantitatea, țara de origine, localizarea geografică a parcelelor de teren de unde au fost obținute produsele, datele de identificare a furnizorului, precum și măsuri de evaluare a riscurilor ca produsele să fie neconforme.
O altă obligație pe care operatorii trebuie să o îndeplinească este aceea de a prezenta anual rapoarte publice (accesibile pe internet) cu privire la sistemul lor de diligență, respectiv de verificare a provenienței produselor, și măsurile adoptate în vederea respectării obligațiilor aferente.
Dovezile referitoare la efectuarea diligenței trebuie să fie păstrate pentru eventuale verificări pentru o perioadă de cinci ani de la momentul introducerii produselor pe piață sau al exportului.
Din punct de vedere vamal, pentru a permite importul sau exportul de pe teritoriul UE de produse din categoria celor menționate, importatorii și exportatorii vor fi obligați să completeze în declarația vamală de import sau export numărul de înregistrare al declarației de diligență din portalul dedicat al Comisiei Europene.
Pentru a asigura funcționarea acestui sistem de control și de monitorizare, regulamentul prevede dezvoltarea de către Comisia Europeană, până la 30 decembrie 2024, a unui sistem de informații prin care operatorii se pot înregistra și pot depune declarația privind diligențele necesare. Ulterior, până la 30 iunie 2028, urmează să fie creată o interfață electronică, în cadrul ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi, care să permită transmiterea de date, în special notificările și verificările prevăzute de regulamentul privind produsele provenite din defrișări între sistemele vamale naționale și sistemul de informații care conține declarațiile privind diligența necesară.
Termene și sancțiuni
Termenul de la care se aplică prevederile regulamentului este stabilit în funcție de dimensiunea operatorilor. Astfel, pentru întreprinderile mijlocii și mari, termenul de aplicare este 30 decembrie 2024, în timp ce, pentru microîntreprinderi și companiile mici, data de aplicare este 30 iunie 2025.
Odată cu intrarea în vigoare a regulamentului, operatorii și comercianții care desfășoară activități cu produsele menționate trebuie să se asigure că respectă pe deplin prevederile acestuia, întrucât, în cazul în care autoritățile competente identifică abateri, acestea pot aplica sancțiuni precum amenzi de cel puțin 4% din cifra de afaceri totală anuală, confiscarea produselor sau a veniturilor obținute din vânzarea acestora, excluderea companiilor de la achizițiile publice și de la finanțarea de stat, interdicții privind importul și exportul produselor, dar și acces restricționat la întocmirea diligențelor în procedură simplificată (aplicabilă pentru produsele care provin din țări cu grad scăzut de risc).
În concluzie, având în vedere implicațiile semnificative care pot decurge din aplicarea regulamentului, companiile implicate în comerțul cu produsele vizate ar trebui să își analizeze cu atenție lanțul de aprovizionare și furnizorii pentru a identifica potențialele riscuri, iar cele afectate, să adopte măsurile necesare pentru a fi pregătite să se conformeze noilor cerințe.
COMMENTS