România a primit avizul formal în cadrul Comitetului pentru Concurență al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

România a primit avizul formal în cadrul Comitetului pentru Concurență al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

România a primit avizul formal în cadrul Comitetului pentru Concurență al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), după finalizarea procesului de evaluare în acest domeniu.

Comitetul pentru Concurență a evaluat activitatea autorității desfășurată în perioada 2018-2022 și a confirmat voința și capacitatea României de a implementa instrumentele juridice, politicile și practicile Organizației în domeniul concurenței, așa cum sunt stabilite în Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE.

Conducerea Consiliului Concurenței a participat în iunie 2024  la discuțiile pe marginea raportului de evaluare, Comitetul pentru Concurență al OCDE exprimându-și aprecierea pentru calitatea prezentării României și disponibilitatea delegației de a răspunde întrebărilor.

Raportul de evaluare cuprinde o serie de recomandări pe termen lung referitoare la numirea membrilor plenului Consiliului Concurenței pe criterii de competență și la stabilirea nivelului amenzilor în cadrul procedurii de recunoaștere a vinovăției, urmând ca peste un an autoritatea să prezinte stadiul implementării acestora.

„Noi suntem familiarizați cu instrumentele și practicile OCDE, având în vedere că suntem membru asociat al Comitetului pentru Concurență de 10 ani. Cu toate acestea, procesul de evaluare a reprezentat o provocare importantă, deoarece a trebuit să demonstrăm că modul în care ne desfășurăm activitatea îndeplinește exigențele organizației internaționale. Faptul că am trecut acest test arată profesionalismul specialiștilor noștri. Raportul de evaluare cuprinde unele recomandări pe termen lung, dar acestea, în niciun caz, nu blochează sau îngreunează procesul de aderare a țării noastre la organizația internațională, ci ne vor permite să ne îmbunătățim activitatea”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Pe parcursul acestui proces, Consiliul Concurenței a beneficiat de sprijinul și expertiza Ministerului Afacerilor Externe (MAE). La discuțiile pe marginea raportului de evaluare a participat și delegația MAE condusă de Luca Niculescu, secretar de stat, coordonator național al procesului de aderare a României la OCDE, și Adrian Vierița, ambasador însărcinat cu procesul de aderare a României la OCDE.

Autoritatea română de concurenţă a obținut în anul 2014 statutul de asociat al Comitetului pentru Concurență al OCDE, România fiind primul stat non-membru al OCDE care beneficiază de acest statut.

Aderarea la OCDE reprezintă o prioritate pentru România, al treilea mare obiectiv strategic, după aderarea la NATO și UE. Din 2014, România are statutul de asociat în cadrul Comitetului pentru Concurență, după ce a fost observator încă din 2006, perioadă în care schimbul de bune practici a contribuit la protejarea și promovarea concurenței.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0