Rezultate semestriale Libra Internet Bank. Profit net: 149,5 milioane lei, active nete: 11,6 miliarde lei, creditarea în lei a crescut cu 13%

Rezultate semestriale Libra Internet Bank. Profit net: 149,5 milioane lei, active nete: 11,6 miliarde lei, creditarea în lei a crescut cu 13%

Activele nete totale ale Libra Internet Bank au ajuns la 11,6 miliarde lei în semestrul I din 2024, o creștere cu 4% față de finalul anului 2023, profitul net înregistrat în primele șase luni din 2024 este de 149,5 milioane lei, iar portofoliul brut de credite se situa la 7,3 miliarde lei, potrivit rezultatelor financiare neauditate.
Nivelul surselor atrase de la clienți era de 9,7 miliarde lei, la 30 iunie 2024, distribuția în funcție de categoria de clienți fiind una echilibrată. Astfel, ponderea depozitelor constituite la Libra Internet Bank avea următoarea structură:
Persoane fizice: 34%
Persoane juridice: 41%
Profesii Liberale: 25%
În privința activității de creditare (portofoliul brut de credite), creșterea realizată de Libra Internet Bank în primul semestru din 2024 este de 7%, comparativ cu 31 decembrie 2023, cele mai mari salturi fiind înregistrate pe segmentele Persoane fizice (+27,6%) și Corporații mari (+23,8%). Creditele în lei au crescut cu 13%, un procent de aproape trei ori mai mare decât media la nivelul sistemului bancar din România, în timp ce creditele în valută au scăzut cu 8%.
Profitul net obținut de Libra Internet Bank în primele șase luni din 2024 a fost de 149,5 milioane lei, față de 160,7 milioane de lei, în aceeași perioadă a anului precedent.
Eficiența operațională a Libra Internet Bank a fost impactată de nou introdusa taxă pe cifra de afaceri, a cărei valoare s-a ridicat la 11,2 milioane lei. Astfel, indicatorul Cost to income era 45,2% la 30 iunie 2024, față de 40,7%, în urmă cu un an. Cu toate acestea, Libra a menținut o eficiență operațională superioară mediei înregistrate la nivelul sistemului bancar din România: 50,2%.
Similar, banca a înregistrat în prima jumătate a anului o Rentabilitate a activelor (ROA) de 2,7%, peste media sistemului bancar – 1,8%.
Ratingul acordat Libra Internet Bank de către Fitch Ratings confirmă perspectiva stabilă și evidențiază “oportunitățile mai bine explorate decât principalii competitori”, precum și „performanțele solide în privința creșterii volumelor și gestionării capitalului, a lichidităților și a calității activelor”.
“Aceste rezultate financiare arată o creștere susținută a activității Libra Internet Bank, nu doar pe nișele consacrate, ci inclusiv prin explorarea unor noi segmente de piață. Am reușit, în același timp, să menținem un grad ridicat de eficiența operațională, în special datorită tehnologiei de ultimă generație, atât prin utilizarea acesteia în interiorul organizației, cât și prin transpunerea inovațiilor în produse și servicii bancare. Avem o echipă focusată și determinată, capabilă să facă față provocărilor și să atingă obiectivele stabilite”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, Director General Libra Internet Bank.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0