Tabloul de bord social – România vs. Polonia în UE

Eurostat a publicat situația tabloului de bord social pentru statele membre, sintetizată în evoluțiile a 16 indicatori de profil. La PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, România figurează la 80% din media UE, la egalitate cu Polonia și mai sus decât Ungaria, Croația (cu câte 76%), Slovacia (73%), Letonia (71%), Grecia (67%) și Bulgaria (64%).

Dar PIB-ul pe locuitor nu constituie un scop în sine ci ar trebui să se regăsească în condițiile de trai, mai ales la nivel social. Adică banii mai mulți nu sunt suficienți, mai contează și ce faci cu ei. Or, datele colectate ne pun într-o lumină net defavorabilă nu doar în Uniune dar și față de Polonia, țară integrată tot din fostul bloc estic, cea mai apropiată de noi ca mărime și structură economică.

Să o luăm „în ordinea numerelor de pe tricou”. La abandon școlar, ne situăm la 16,6% (1 tânăr din 6) cu mult peste media UE (9,5%), după o îmbunătățire marginală din 2012 (17,8%) încoace. La foarte mare distanță de Polonia (3,7% și care a atins un maxim de doar 5,8% pe parcursul intervalului analizat). Cu consecințele ulterioare de rigoare pe termen lung pe piața muncii.

Contrar aportului adus de IT la PIB și impresiei generale, proporția cetățenilor români care au cunoștințe minime sau de bază în tehnologia digitală a bătut pasul pe loc în ultimii doi ani la nivelul de 27,7%, față de 44,3% în Polonia și 55,6% media UE.

La ponderea tinerilor care nu sunt în activitate și nici într-o formă de pregătire profesională (abreviat NEET în lb. engleză), iar suntem plasați de o parte și de alta a mediei europene: 19,3% România, 11,2% UE și 9,1% Polonia. Țară plecată în 2012 de la un nivel similar cu media UE și care a demonstrat că se poate mai bine.

Diferența de gen la angajare e la noi de 19,1%, din nou cu mult peste nivelul de 12,9% din Polonia sau 10,2% media UE. Din motive obiective, discursul public nu prea include și cauzele, altminteri evidente la nivel socio-cultural. Astfel, femeile muncesc într-o proporție semnificativ mai mică, după care au ulterior venituri mai reduse (inegalitatea este aproape nulă la salarizare pentru funcții similare).

Inegalitatea socială este mai pronunțată la noi, cu un raport între cvintila superioară și cea inferioară de 5,83, peste media europeană de 4,72, sub care se situează oarecum firesc Polonia cu 4,06% (ca și alte state ex-socialiste din Europa Centrală). Ceea ce conturează și o societate cu o coeziune mai redusă.

O mare problemă, apărută după evenimentele din 1989, o reprezintă rata de angajare de doar 68,7% (îmbunătățită de la doar 56,8% în 2012 dar sub cerința-prag de 70%, asumată oficial), comparativ cu 75,3% în UE și, din nou mai bine decât media europeană, Polonia, cu 77,9%. Practic, acolo socialul trage în sus economia, la noi economia derapează în transmiterea către social.

La rata șomajului, suntem, împreună cu colegii mai nordici sub media UE de 6,1%, doar că nivelul la noi a ajuns dublu (5,6% în România, față de 2,8% în Polonia). Ceea ce ridică un semn de întrebare în privința politicilor în materie de locuri de muncă, mai ales că în 2012 Polonia era la 10,4% iar noi la 8,7%.

Mai mult, la șomajul pe termen lung am ajuns să depășim anul trecut media UE (2,2% față de 2,1%), în timp ce polonezii, aflați acum zece ani într-o poziție mai slabă, au coborât la doar 0,8%. Motiv pentru care am face bine să ne mai uităm și prin apropiere dacă ne interesează domeniul, cea mai bună securitate socială fiind oferită de deținerea unui loc de muncă.

Trecând la partea a doua a indicatorilor foarte bine sintetizați de Eurostat, se poate bănui că venitul disponibil în gospodării a crescut la polonezi din 2012 și până acum ceva mai mult decât la noi și, desigur, dat fiind efectul important de bază, decât media UE (în 2020, 150,78% Polonia, 142,79% România și 110,12% UE, cu referința în 2008).

Cert este că la riscul de sărăcie sau excluziune socială, avem exact același raport la șomaj, noi campioni europeni cu 32% iar polonezii la doar 16,3% și binișor sub media UE de 21,4%. Aici avem o problemă majoră, întrucât nu atât vârfurile de bunăstare fac diferența între țări cât ponderea celor mai nevoiași (vezi țările nordice).

Orientarea strategic greșită spre trecutul aducător de voturi în loc de viitor, explică mai apoi de ce același indicator urcă până la 39% în cazul copiilor români (situație de natură să greveze pe termen lung asupra șanselor noastre de a ne duce spre media europeană), față de 16,9% la copii polonezi (observați, „în linie” cu situația generală) și 24,8% în UE.

Impactul transferurilor sociale în reducerea sărăciei este mult mai mic la noi (15,6% și în scădere de doi ani încoace) decât la polonezi (36,1%). Iarăși situați aproape miraculos, din perspectiva funcționarilor dâmbovițeni, peste media UE (35%) după ce și-au făcut din asta un obiectiv în ultimii ani.

Doar la diferența de angajare în cazul persoanelor cu dizabilități stăm ceva mai bine decât Polonia, cu 29,2% față de 33,9%, dar departe de media UE (21,5%). Cu observația importantă că aici avem o situație discutabilă prin aceea că persoanele în cauză ar putea fi sau nu nevoite să lucreze după cum statul le oferă un anumit nivel de beneficii.

La problemele de susținere a costului locuirii, am revenit peste media UE după trei ani în care reușisem să trecem sub aceasta (9,1% față de 8,9%) și, din nou, stăm semnificativ mai slab decât Polonia (5,9%). Retragerea plafonării la plata energiei electrice în primăvara viitoare riscă să ne trimită și mai sus în clasamentul nedorit al dificultăților de achitare a facturilor.

De-abia la al 15-lea indicator găsi ceva care să ne poziționeze mai aproape de polonezi, cu o pondere de 12,3% a copiilor cu vârsta mai mică de 3 ani în îngrijire formală (12,6% în Polonia), cam pe la o treime din uzanța europeană (37,5%). Adică ne trebuie mai multe așezăminte pentru ca părinții să poată munci liniștiți.

În fine, dar nu în cele din urmă și semnal de alarmă pentru sistemul sanitar (sănătatea e mai bună decât toate), procentajul nevoilor de profil nesatisfăcute din perspectiva accesului la servicii medicale este mai mare la noi. Adică 5,2% față de 3,6% în Polonia și 2,4% media UE. Iar reducerea lui nu se întrevede, ba chiar situația s-a înrăutățit sistematic din 2017, când eram la 4,7%, încoace.

Una peste alta, datele statistice din domeniul social prezentate în termeni comparabili între țări și la nivelul UE ar trebui să pună serios pe gânduri factorii de decizie și să constituie un subiect de dezbatere pentru întreaga societate. Respectiv, ce tip de țară europeană am vrea să fim, cât de sustenabilă în timp este performanța economică actuală și cum putem face să o vedem concretizată pentru marea masă a populației.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0