ING Bank România, pur. și remesh lansează colecția de upcycling INGxPURpose

ING Bank România, pur. și remesh lansează colecția de upcycling INGxPURpose

ING Bank România lansează colecția capsulă INGxPURpose, o inițiativă de reutilizare creativă a materialelor publicitare, care marchează 30 de ani de existență a ING Bank în România. Creată în colaborare cu designerul Roxana Puriș, fondatoarea brandului de slow fashion pur., și realizată de remesh, o unitate protejată înființată de Ateliere Fără Frontiere, INGxPURpose este o colecție de accesorii ușor de adaptat ținutelor de zi cu zi. Cele patru articole – o broșă, un accesoriu de mână, o borsetă și un suport de telefon cu șnur – sunt realizate din materialele publicitare utilizate de bancă în campaniile de marketing (mesh-uri publicitare), precum și din accesorii din bumbac sau din metal, pentru un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Colecția nu este destinată comercializării, însă a fost deja prezentă la evenimentele și parteneriatele băncii, precum festivalurile Summer Well, CODRU și Comic Con, urmând a fi inclusă și în cele care au loc până la finalul anului.

„Vorbim tot mai mult în România despre slow fashion, piese vestimentare durabile care descurajează producția excesivă de îmbrăcăminte și consumul compulsiv. La nivel de societate, a crescut interesul pentru demersuri care încurajează un stil de viață mai sustenabil, iar acest lucru se observă și în rândul clienților ING care își doresc să găsească soluții pentru a reduce consumul de resurse naturale. La finalul anului 2022 am decis că vom colecta toate panourile publicitare și am ales să colaborăm cu remesh pentru reciclarea lor creativă. În plus, pentru acest an aniversar, colaborăm cu brandul pur. – tocmai pentru că ambii parteneri au dovedit, în ultimii ani, că au luat decizii sustenabile”, a spus Silvia Jalea, Manager Comunicare internă & externă la ING Bank România.

,,Momentul în care am înțeles că toate acțiunile noastre au un impact direct asupra celor din jur și asupra mediului înconjurător m-a făcut să-mi reconsider alegerile și să optez pentru soluții durabile. De aceea, propunerea pe care mi-a făcut-o ING, și anume de a reutiliza mesh-uri folosite în campaniile lor și de a crea, din ele, o colecție capsulă formată din obiecte utile și purtabile, a venit într-un moment perfect pentru mine. Am simțit că, prin lucrul la aceste 4 obiecte, tot ce am acumulat în cadrul pur. a căpătat sens și formă. Cele 4 obiecte utile și versatile sunt potrivite pentru viața de zi cu zi, pentru accesorizarea ținutelor sau pentru a-ți depozita în siguranță lucrurile la festivaluri. Iar la realizarea lor am utilizat doar mesh reciclat și accesorii din bumbac sau din metal. Colaborarea cu remesh a fost, de asemenea, una minunată și mă bucur mult că am contribuit, prin acest proiect, la misiunea lor”,  a declarat Roxana Puriș, designer și fondatoare a brandului pur.

ING Bank România și remesh, unitate protejată pentru persoane cu dizabilități, înființată pentru integrarea socială, profesională și civică a persoanelor vulnerabile, excluse și marginalizate, au încheiat anul trecut un contract, ca parte a demersurilor băncii de upcycling. 

,,Colaborarea atelierului remesh cu ING Bank România demonstrează un trend încurajator în rândul companiilor, care își îndreaptă atenția către achiziții care contribuie în mod real la indicatorii ESG ai sectorului de business. Este îmbucurător să vedem că, în contextul actual al economiei circulare, acest contract include și colaborarea cu unități protejate precum remesh, promovând incluziunea și angajând persoane din medii defavorizate, inclusiv cu dizabilități. Impactul pozitiv este triplu: social – prin crearea de oportunități de angajare, economic – prin activarea acestor persoane pe piața muncii, și de mediu – prin reutilizarea bannerelor publicitare, contribuind la reducerea deșeurilor. Într-un peisaj economic în care sustenabilitatea este din ce în ce mai importantă, achiziționarea unor produse promoționale locale care sprijină comunitatea și respectă mediul înconjurător ar trebui să fie un atribut esențial al oricărui eveniment”, a completat  Lorita Constantinescu, Director dezvoltare Ateliere Fără Frontiere.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0