Asociația CFA România și Alpha Bank lansează primul basm de educație financiară

Asociația CFA România și Alpha Bank lansează primul basm de educație financiară

O nouă campanie de educație financiară aduce în prim plan concepte precum economisirea și investițiile prin lumea creativă a basmelor. ,,Punguța cu doi bani reinvestiți”, lansată de Asociația CFA România și Alpha Bank, reimaginează cu ajutorul inteligenței artificiale celebrul basm semnat de Ion Creangă.

Prin integrarea unor noțiuni economice de bază într-un format surprinzător, vesel și prietenos, campania Generația I – generația independentă introduce primul basm dedicat educației financiare. Acesta are rolul de a atrage atenția asupra importanței pe care o are educația continuă și de a stimula formarea unor obiceiuri financiare sănătoase în contextul lumii de astăzi aflate în plin proces de digitalizare. Astfel, personajele basmului popular primesc o identitate reinterpretată, adaptată lumii moderne: au o pensie privată și un mic business, folosesc aplicații de investiții, dar se confruntă și cu amenințări cibernetice care le pun câștigurile în pericol.

,,În ultimii ani s-au făcut din ce în ce mai multe campanii de educație financiară, însă datele statistice continuă să ne poziționeze la coada clasamentelor europene în ceea ce privește „cultura financiară”. În ciuda eforturilor, rezultatele întârzie să apară și implică oricum un efort pe termen lung. Cred că este nevoie să regândim instrumentele prin care facem educație financiară și să găsim abordări mai creative, care să deschidă curiozitatea oamenilor de toate vârstele.” – Florentina Almăjanu, director general Asociația CFA România.

Studiile confirmă impactul pozitiv al lecturii timpurii asupra dezvoltării cognitive și bunăstării mentale. În perioada copilăriei și pe tot parcursul vieții, cititul nu doar îmbogățește vocabularul și cunoștințele, dar contribuie și la formarea emoțională sănătoasă sau chiar formarea unor deprinderi. „Punguța cu doi bani reinvestiți” extinde aceste beneficii prin integrarea unor concepte educative din domeniul financiar. 

„Generațiile tinere au acces oricând la informații și tocmai de aici vine și provocarea noastră de a le deschide interesul față de educația financiară. Când totul este la distanța unui click, trebuie să ne asigurăm că și instrumentele de alfabetizare financiară sunt la fel de ușor de găsit, au la fel de mult umor și vin în formate care suprind și deschid curiozitatea. Avem mare încredere în generația care învață ce înseamnă un cost, niște economii sau o investiție încă din anii copilăriei sau adolescenței.” – Tiberiu Octavian Mercurian, director Direcția Marketing, Alpha Bank Romania.

,,Punguța cu doi bani reinvestiți” poate fi accesată pe generatiaindependenta.ro, platforma lansată de Asociația CFA România pentru a susține educația financiară continuă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0