Deloitte România a asistat Alfa Group în preluarea celei mai mari părți din proiectul de birouri IRIDE Park, din nordul Capitalei, de la CPI Property Group

Deloitte România a asistat Alfa Group în preluarea celei mai mari părți din proiectul de birouri IRIDE Park, din nordul Capitalei, de la CPI Property Group

Deloitte România a asistat grupul antreprenorial românesc Alfa Group în preluarea celei mai mari părți din proiectul IRIDE Park, situat în nordul Capitalei, alături de alte două imobile aflate în vecinătate, de la CPI Property Group, grupul ceh care deține proiecte imobiliare în mai multe țări din Europa Centrală și de Est. Tranzacția a fost semnată în luna octombrie 2024.

IRIDE este primul și unul dintre cele mai mari parcuri de business din București, situat în zona Pipera. Pe lângă clădirile de birouri și spații logistice, proiectul include zonă de parcare, restaurante și cafenele, magazine de proximitate, un centru medical și o clinică dentară.

„O tranzacție de o asemenea anvergură nu ar fi fost posibilă fără o echipă de consultanți de top, care să fie alături de noi. Ne folosim de această ocazie pentru a mulțumi încă o dată echipei Deloitte România pentru sprijinul acordat în legătură cu analiza din punct de vedere financiar a achiziției IRIDE Park și pentru tot profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul proiectului”, a declarat Mihai Măcelaru, CEO, Alfa Group.

Deloitte România a oferit asistență Alfa Group în etapa de due diligence financiar, printr-o echipă alcătuită din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Vlad Bălan, Director, Sorin Rugină, Manager, Sorin Vînătoru, Senior Associate, Robert Doroftei, Senior Associate, și Andreea Dobrotă, Associate, din cadrul departamentului de Consultanță Financiară.

„De la intrarea pe piața imobiliară, în 2007, Alfa Group și-a extins constant portofoliul, atât pe segmentul de birouri, cât și pe cel rezidențial. Această preluare, la succesul căreia ne bucurăm că am putut contribui, marchează încă un pas important în direcția dezvoltării grupului. Tranzacția s-a dovedit a fi complexă, presupunând vânzarea parțială (carve-out) a portofoliului IRIDE, excluzând active precum Iride eighteen, myhive | Iride nineteen sau myhive Metroffice, dar aliniată cu strategia recentă a CPI Property Group, de optimizare a portofoliului curent de proprietăți deținute în Europa Centrală și de Est”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Alfa Group este un business de familie românesc care activează în sectoare variate, precum petrol și gaze, prin compania de distribuție Oscar Downstream, asigurări, prin compania Onix Asigurări, private equity, prin ROCA Investments, și imobiliar, prin Akcent Development Group, care deține clădirile de birouri Oscar One, Maria Rosetti Tower, Eminescu Offices și Mendeleev Office 5, precum și proiectele rezidențiale Cloud9, 19th Residence, 20th Residence și 21 Residence, fazele 1 și 2.

 

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 460.000 de profesioniști la nivel mondial.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.200 de profesioniști.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0