Ce riscuri văd unele bănci pentru 2025: creșteri de taxe și scăderea consumului. Recomandări pentru consumatorii care vor să ia credite

Ce riscuri văd unele bănci pentru 2025: creșteri de taxe și scăderea consumului. Recomandări pentru consumatorii care vor să ia credite

Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Efectele se vor vedea în scăderea consumului populației, lucru care poate afecta întreaga economie. În aceste condiții, presiunea pe veniturile românilor va fi în creștere, iar aceștia trebuie să își securizeze cât mai bine finanțele personale. Printre recomandările specialiștilor se regăsesc: economisirea, un grad de îndatorare scăzut și păstrarea unui dialog permanent cu banca pentru a preveni situațiile dificile.

În al 10-lea episod din #PodcasturileCSALB sunt invitați Ana Popescu, director retail Unicredit și Ionuț Ștefan, conciliator CSALB și consultant fiscal, într-o discuție moderată de Adrian Asoltanie, trainer și specialist în educație financiară. 

PODCAST CSALB | https://youtu.be/j1jmdhhV4Go 

Ana Popescu, director retail Unicredit: „În contextul în care procedura de deficit excesiv rămâne deschisă, așa cum ne-a anunțat Consiliul Uniunii Europene, iar deficitul bugetar rămâne la un nivel ridicat ce nu va mai putea fi susținut în anii următori, riscul de majorare a fiscalității în 2025 este foarte ridicat

Consumul privat a crescut semnificativ anul acesta și probabil va mai crește până la sfârșitul anului pe fondul majorării salariilor și descreșterii inflației. Însă, potențiale majorări fiscale, precum creșterea TVA, majorarea  impozitului pe profit sau impozitului pe proprietăți, vor frâna puternic consumul anul viitor. 

Volumul de credite nou acordate în piață în primele 8 luni ale anului a crescut cu aproape 70% față de aceeași perioadă a anului anterior, atât pe credit de consum, cât și pe credite ipotecare. 

Observăm o concentrare mai mare în refinanțare. Clienții refinanțează creditele existente cu produse care au dobânzi fixe, reduse. Băncile au venit pentru credite ipotecare și de consum cu oferte foarte bune pe dobândă fixă. De exemplu, sunt credite cu dobânda fixă în piață, sub valoarea IRCC. Cred că este vorba și despre deschiderea băncilor de a oferi soluții viabile pe termen lung pentru că ne dorim o relație sănătoasă cu clienții noștri. 

Această creștere a creditării ar putea continua în 2025 în zona creditelor ipotecare, dar se va tempera în cazul creditelor de consum, având în vedere un posibil impact asupra veniturilor reale anul viitor, cauzat de creșterea fiscalității.” 

Adrian Asoltanie, trainer și specialist în educație financiară: Ca să evite dificultățile, consumatorii trebuie să abordeze mai prudent împrumuturile. Unii intră în bancă și întreabă: La salariul meu, cât este suma maximă pe care mi-o acordă banca? Dar nu iau în calcul că la acest maxim la care s-au gândit se adaugă cheltuielile cu notarul, cu mobilatul, cu renovarea, iar între timp mai apar și oscilații de dobândă, de venituri. Așadar, maximul nu este sănătos niciodată! Și atunci câteva recomandări sunt: rata lunară să nu depășească un sfert din veniturile lunare, iar valoarea locuinței pe care o cumperi să fie aproximativ cât venitul pe 4 ani. La asta se adaugă economisirea, care trebuie să devină precum spălatul pe dinți. Lipsa economisirii nu se vede imediat, ci peste câțiva ani. Dar și economisirea trebuie abordată cu o strategie: obiceiul de a încerca să pui deoparte ce-ți rămâne la finalul lunii, nu te ajută prea mult. Care sunt elementele de finanțe personale care-i oferă consumatorului un scor mai bun și condiții mai bune în accesarea unui credit?”

Ana Popescu, director retail Unicredit:  „O bancă se uită la istoricul de plată, să nu fi existat incidente în relația cu banca, clientul să aibă un venit constant și o continuitate a veniturilor și, evident, să aibă un grad de îndatorare adecvat. Disciplina rambursării împrumuturilor este importantă în perspectivă, deoarece un incident de plată din prezent poate afecta capacitatea de a lua un credit în viitor. Acum poate uităm să plătim, avem un credit mic de consum, dar asta ne va costa peste câțiva ani. Pentru bancă este foarte importantă relația cu clienții săi. Datorită faptului că aceștia încasează sau fac tranzacții prin intermediul băncii, sunt recompensați: au reduceri la toată oferta, conturi gratuite, retrageri de numerar, plăți electronice sau servicii de mobile banking gratuite.

Când vor să ia un credit, consumatorii trebuie să se uite la toate elementele care influențează costul de finanțare, comisioane, asigurări adiacente. În plus, să analizeze facilitățile pe care banca le pune la dispoziția consumatorului, cum ar fi confortul pentru plăți anticipate și posibilitatea ca acestea să se facă online.”

Ionuț Ștefan, conciliator CSALB și consultant fiscal: Când te gândești la un credit trebuie să vezi exact care va fi nivelul costurilor tale lunare și să-ți calculezi gradul de îndatorare luând în calcul și cheltuielile indispensabile. Tot înainte de credit trebuie să anticipezi inclusiv posibilitatea apariției unor evenimente neașteptate, precum problemele de sănătate sau evenimente în familie care pot afecta resursele financiare și capacitatea de rambursare a împrumutului. Aceste evenimente neplăcute sunt invocate în majoritatea cererilor trimise de consumatori către CSALB.

Pentru bancă este relevant și comportamentul de economisire al clientului, iar acesta contribuie la creșterea scorului pentru accesarea împrumutului. Dacă banca vede că omul a pus 10 lei deoparte, se gândește că ar putea plăti o rată de 12 lei. 

Și eu anticipez o perioadă dificilă din punct de vedere fiscal. Cred că vom citi sub brad Monitorul Oficial, ca să vedem dacă s-a schimbat ceva în Codul Fiscal. Așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, majoritatea schimbărilor legislative fundamentale au apărut în perioada 23-31 decembrie. Adică, atunci când oamenii pot înghiți mai ușor veștile negative. Mă aștept la o majorare a cotei de TVA ținând cont de ponderea mare în încasările de la bugetul statului din această taxă. Însă majorarea va avea consecințe directe atât în consum, cât și în ceea ce înseamnă reașezarea priorităților personale. Vom asista în mod cert la probleme în ceea ce înseamnă restituirea creditelor existente.”

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0