- Un studiu realizat în rândul a circa 3.000 de companii din șapte piețe europene ne arată că factorii de decizie din mediul de business cred că băncile tradiționale se adaptează mai greu la nevoile afacerilor moderne
- Trei din cinci (60%) respondenți din cadrul eșantionului aferent României au spus că întâmpină unele probleme cu băncile tradiționale, cum ar fi taxele excesive, tranzacțiile lente, o experiență nesatisfăcătoare în utilizarea soluțiilor sau aplicațiilor mobile ale acestora
- 57% dintre companii sunt preocupate de decalajul pe care l-ar putea înregistra față de competitorii care folosesc mai intens soluții oferite de fintech-uri. În domenii precum cel medical sau retail, răspunsul la această întrebare a înregistrat procente și mai mari față de medie, de 75% și respectiv 73%
- Acest studiu a fost realizat de Dynata pentru Revolut în contextul lansării celei mai recente versiuni a aplicației pentru segmentul B2B, Revolut Business 5, care include acum și mai multe funcționalități utile antreprenorilor și managerilor din companiile europene, inclusiv din România
Revolut Business, aplicația financiară globală folosită de sute de mii de companii, dă publicității un studiu realizat alături de compania de cercetare Dynata, care ne arată că tot mai multe companii se orientează spre fintech-uri, în defavoarea băncilor tradiționale, pentru a-și rezolva nevoile financiare, urmând tendințele din segmentul serviciilor pentru persoane fizice. Studiul a fost realizat pe un eșantion format din 2.850 de factori de decizie din companii din șapte piețe europene și pregătește lansarea noii versiuni a aplicației pentru companii și antreprenori, Revolut Business 5.
Conform studiului comandat de Revolut, 60% dintre afaceri consideră că băncile tradiționale sunt prea lente pentru nevoile lor financiare. Aproape jumătate dintre respondenți (48%) menționează printre provocările relațiilor cu băncile clasice taxele și comisioanele mari, tranzacțiile lente (30%) și o experiență nesatisfăcătoare în utilizarea aplicațiilor mobile (19%). Aceste neajunsuri îi împing pe antreprenori și pe managerii din companii spre fintech-uri precum Revolut, pentru care agilitatea și inovația sunt principii de bază. Patru din cinci afaceri românești (80%) ar avea încredere într-un fintech care să le ajute cu nevoile lor financiare.
Produsele și serviciile inovatoare sunt percepute de majoritatea respondenților (55%) ca cel mai important beneficiu al utilizării unui fintech. Taxele mai bune sunt al doilea avantaj menționat (45%) și al treilea – capabilități mobile îmbunătățite (39%). Astfel, 27% dintre respondenți ar prefera să-și gestioneze nevoile financiare ale business-ului cu sprijinul unei companii fintech, în timp ce 60% ar combina serviciile fintech cu băncile tradiționale. Preferința pentru utilizarea unui fintech este mai mare în rândul respondenților din industrii precum tech (54%) și retail (36%), precum și în rândul companiilor mijlocii (251-1.000 de angajați, cu 45%).
Revolut vine cu un sprijin suplimentar pentru clienții din segmentul B2B, lansând Revolut Business 5, care oferă o experiență îmbunătățită atât utilizatorilor de aplicații mobile, cât și celor care folosesc desktop-uri, pentru a răspunde nevoilor în evoluție ale industriei. Aplicația Revolut Business beneficiază de un design îmbunătățit pentru a ajuta companiile să economisească mai mult timp și bani.
„Când am lansat Revolut Business, în 2017, știam că antreprenorii își doresc un produs bancar care să evolueze odată cu nevoile lor și care să le ofere clienților o experiență potrivită vremurilor noastre. Astfel se explică de ce numărul clienților Revolut Business a crescut constant. Acum, când lansăm Revolut Business 5, știm că le oferim clienților posibilitatea de a găsi funcții mai rapid, de a cheltui cu mai multă atenție și de a gestiona cu ușurință plățile. Revolut Business continuă să crească și așteaptă cu nerăbdare să deservească mai mulți clienți care nu mai vor să fie captivi în actualul mod de lucru și doresc o soluție care să se miște cu tehnologia zilei”, a explicat James Gibson, director general Revolut Business.
În România, studiul a mai arătat că:
- 35% dintre respondenți folosesc deja un fintech în scopuri de afaceri,
- 54% dintre respondenții din companiile de tehnologie folosesc deja fintech-uri pentru a-și gestiona afacerile, urmate de firmele de ospitalitate (33%),
- 37% dintre companiile din domeniul financiar iau în considerare utilizarea unui fintech ca unul dintre partenerii lor de afaceri, iar jumătate dintre companiile din domeniul sănătății ar avea încredere într-un furnizor de fintech pentru a-și gestiona nevoile financiare, dar încă le lipsește un plan în acest sens,
- Taxele mai avantajoase (60%) și produsele și serviciile mai inovatoare (60%) sunt principalele beneficii pentru companiile mari cu peste 1.001 de angajați atunci când vine vorba de utilizarea unui fintech.
Revolut Business 5 oferă o navigare mai rapidă, o interfață personalizată și un acces ușor la detaliile cardului, cu elemente de analiză chiar din ecranul principal. Funcțiile actualizate includ debitări directe B2B SEPA, instrumente de plată simplificate pentru e-commerce și încasare la punctul de vânzare, instrumente de trezorerie dedicate pentru schimbul valutar și opțiuni de aprobare pe mai multe niveluri, pentru gestionarea cheltuielilor echipei.
Clienții Revolut Business au observat deja o eficientizare a proceselor financiare ca urmare a utilizării instrumentelor financiare ale platformei. „Revolut Business a ajutat echipa noastră financiară să devină mai agilă și mai receptivă, să proceseze tranzacțiile mai rapid la costuri mai mici și să țină evidența cheltuielilor echipei în timp real”, a declarat Adriana Sârbu, CFO Karpaten Tourism, un tour operator global, cu renume și în România.
„Cu Revolut Business, Karpaten Tourism a reușit să-și diminueze costurile de schimb valutar cu peste 25% și a economisit peste 20% din timp cu instrumentul Cheltuieli, asigurându-se în același timp că departamentul financiar deține întotdeauna controlul asupra cheltuielilor echipei și are cunoștință de achizițiile acesteia. Suntem încântați să vedem că soluțiile Revolut pentru gestionarea plăților în diverse valute și funcția noastră de economisire a timpului Spend Management contribuie la optimizarea operațiunilor și finanțelor clienților noștri”, a adăugat Iulian Boia, Sales Manager România. Un studiu de caz despre cooperarea dintre Revolut Business și Karpaten Tourism este disponibil aici.
De asemenea, compania a anunțat recent că veniturile anuale globale pentru Revolut Business au depășit 500 de milioane de dolari. Această evoluție este o dovadă a cererii în creștere de soluții Revolut Business, pe măsură ce tot mai multe companii apelează la fintech pentru o modalitate mai rapidă și mai flexibilă de a-și gestiona nevoile financiare.
COMMENTS