Andreea Maier (compania Craft Laser, Oradea), Ștefania Surdu (compania Germanis Forum, Iași) și Roxana Damaschin (compania OilRight, Timișoara) sunt cele trei antreprenoare care au câștigat câte un grant în valoare de 10.000 de euro fiecare, în cadrul programului She’s Next, lansat în acest an de ING Bank România și Visa, în parteneriat cu Impact Hub Bucharest. Acestea au fost desemnate câștigătoare în cadrul Pitch Day, gala de premiere, organizată pe 20 noiembrie în București.
Zece finaliste și-au prezentat planurile de dezvoltare în fața juriului și a invitaților, iar cele trei câștigătoare au convins audiența că au motivația și abilitățile necesare pentru a-și duce afacerea la nivelul următor cu sprijinul acestor granturi.
Ce planuri au câștigătoarele cu finanțarea primită în cadrul She’s Next
Andreea Maier, fondatoarea Craft Laser, va folosi fondurile primite pentru a investi într-un echipament cu ajutorul căruia să imprime desene și grafica proprie pe produse și suveniruri textile. Ambiția ei este să devină un brand turistic de țară și prima alegere a magazinelor oficiale din cadrul obiectivelor turistice din România.
Afacerea Craft Laser, din Oradea, sprijină atracțiile turistice să își povestească istoria și personajele locale, oferind suveniruri personalizate pentru fiecare obiectiv turistic din România, cu desene realizate manual de un artist local.
Ștefania Surdu, fondatoarea Germanis Forum, are ca obiectiv extinderea centrului educațional din comuna Tomești, județul Iași, cu încă o sală de clasă, echipată cu mobilier școlar și tablă inteligentă. Își dorește să ofere șansa mai multor copii din mediul rural să aibă acces la tehnologie și învățământ de calitate, la cursuri interactive de limba germană și engleză, ce vor contribui la dezvoltarea competențelor lor digitale și lingvistice.
Germanis Forum, din Iași, oferă cursuri online și fizice de limba germană, creează materiale didactice interactive pentru învățarea limbilor straine și organizează concursuri lingvistice.
Roxana Damaschin, fondatoarea OilRight, va utiliza finanțarea pentru dezvoltarea capacității de colectare a uleiului alimentar uzat prin extindere geografică (creștere cu 50%). Vizează să implementeze o campanie de conștientizare în ceea ce privește gradul mare de poluare prin ulei alimentar uzat, să investească în capacitatea de vânzare, dar și să înceapă demersurile de replicare, prin structurarea unui model de franciză socială.
Afacerea OilRight, din Timișoara, furnizează servicii de colectare a uleiului alimentar uzat și produce lumânări parfumate și kituri DIY din ulei alimentar reutilizat.
„Apetitul pentru antreprenoriat în rândul doamnelor din România este în plină creștere, iar acest lucru este evidențiat și prin evoluția structurii portofoliului ING Business Banking, întrucât firmele care au femei în structura de acționariat au o pondere de 40% din totalul clienților noștri. Este adevărat că, în general, femeile sunt mai precaute decât bărbații în afaceri în special în zona de asumare a unor riscuri și în cea de accesare a unor finanțări, însă prin intermediul unor astfel de programe, treptat, această dinamică se transformă. Vom continua să susținem antreprenoarele din România, mai ales că femeile sunt mai înclinate să ia în considerare efectele afacerilor lor asupra comunității și mediului, ceea ce se traduce prin inițiative mai responsabile, procese mai eficiente și decizii care favorizează echilibrul între profitabilitate și responsabilitate socială,” spune Luana Sorescu, Head of Easy Banking, divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.
„Suntem extrem de bucuroși că am reușit să includem România pe harta țărilor în care programul Visa She’s Next este disponibil. Cu peste 380 de granturi și sesiuni de coaching deja oferite la nivel global, extindem aceste oportunități și către antreprenoarele din România, contribuind astfel la creșterea afacerii lor. Organizat de Visa în parteneriat cu ING Bank și Impact Hub Bucharest, programul trece într-o nouă etapă de dezvoltare pe plan local. Rezultatele de până acum arată că antreprenoarele din țara noastră doresc să învețe, să se dezvolte și să îşi consolideze poziţia în mediul de business românesc. Rolul nostru este să sprijinim aceste inițiative și să le oferim toate resursele necesare pentru a-și atinge acest obiectiv,” a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
Peste 1.000 de femei antreprenor s-au înscris în prima ediție a programului She’s Next, iar zece dintre acestea au fost selectate pentru a beneficia de sesiuni de mentorat personalizate și ședințe de coaching de grup, în care au avut ocazia să interacționeze. Peste 40% dintre antreprenoarele care au intrat în acest program au declarat că se confruntă cu provocări legate de promovarea afacerii în mediul online, de lipsa resurselor financiare pentru a angaja un mentor, dar și de nevoia de a avea oportunități de networking mai bune. În plus, 41% dintre respondente au menționat că au nevoie de sprijin pe zona de vânzări și marketing, în timp ce o treime au declarat că le-ar ajuta expertiza pe zona de planificare financiară și acces la finanțare.
Lecțiile învățate de antreprenoare în cadrul acestui program au inclus: identificarea profilului clientului ideal, clarificarea și structurarea pașilor următori pentru dezvoltarea afacerii, găsirea unor noi direcții de creștere, clarificarea rolurilor într-o echipă, precum și sfaturi despre cum se pot purta negocieri mai dificile. Acestea au avut în calitate de mentori femei antreprenor care au afaceri de succes, aflate în plină expansiune, precum: Alina Donici (cofondator Artesana), Ioana Hasan (cofondator SmartBill), Oana Craioveanu (cofondator Impact Hub Bucharest) și Ana Diceanu (fondator Brain4Strategy), consultanți experimentați ca Adrian Stanciu și Viorel Panaite, alături de experți financiari din ING.
„România are una dintre cele mai scăzute niveluri ale diferențelor salariale dintre femei și bărbați din Uniunea Europeană, însă acest lucru nu înseamnă că întrunește toate criteriile privind egalitatea de gen. Avem multe decalaje de recuperat, în continuare există prea puține femei în top managementul marilor companii, iar prin asocierea cu programe precum She’s Next, Impact Hub Bucharest promovează activ egalitatea de gen. Cu sprijinul potrivit, femeile antreprenor vor avea un real impact asupra dezvoltării sănătoase a economiei”, completează – Oana Craioveanu, Cofondator Impact Hub Bucharest.
Programul Visa She’s Next s-a desfășurat în perioada aprilie – noiembrie 2024, iar sesiunile de mentorat și coaching s-au desfășurat pe o perioadă de 5 luni (iunie – noiembrie). Noile perspective asupra afacerilor pe care le-au dobândit antreprenoarele în această perioadă de învățare și de exersare a unor noi abilități, au creat toate premisele astfel încât cele zece finaliste să își extindă afacerile la nivelul următor.
Pentru mai multe informații despre desfășurarea programului, accesați pagina dedicată She’s Next.
COMMENTS