Avocații de la Bulboacă și Asociații, cu o mentalitate de tipul băncilor de investiții, și-au asumat încă o dată un dublu rol de reprezentare în finalizarea emisiunii de noi obligațiuni garantate de tip Senior Secured Notes, reprezentând din nou grupul Frigoglass – lider la nivel mondial pe piaţa producătorilor de echipamente frigorifice comerciale, cât şi grupul de investitori implicaţi, pentru a finanța, în principal, viitoarele nevoi de capital de lucru și de cheltuieli de capital pentru a-și continua activitatea și pentru a sprijini planurile de creștere ale grupului Frigoglass, dimensiune vitală pentru efectele socio-economice din regiunile lumii în care compania activează.
În acest sens, implicarea a constat în asistență juridică pentru structurarea documentației relevante privind emisiunea și vânzarea de obligațiuni garantate în valoare totală de 20 de milioane EUR scadente în 2026, tranzacția fiind desfășurată în două etape: în ritm alert, până la 31 octombrie 2024 și ulterior, până la 27 noiembrie 2024, cu privire la fazele ulterioare.
În acest proiect Bulboacă și Asociații a fost parte dintr-o echipa internațională extinsă de avocați și a cooperat cu Reed Smith LLP, în calitate de avocați ai Grupului Frigoglass și Weil, Gotshal & Manges LLP, în calitate de avocați ai deținătorilor de obligațiuni în cadrul acestei tranzacții.
Grupul Frigoglass este un partener strategic de încredere pentru cele mai importante branduri de băuturi din lume, oferind soluții inovatoare de răcire și servicii complete de gestionare a activelor atât pentru clienții corporativi, cât și pentru consumatorii exigenți. De asemenea, suntem lideri în furnizarea de soluții de ambalare din sticlă pe piețele emergente din Africa.
Cu aproape trei decenii de experiență în industria răcitoarelor comerciale și aproape 50 de ani în industria sticlei, am construit o moștenire solidă sinonimă cu inovația, eficiența energetică și servicii de înaltă calitate.
Recunoscut internațional timp de șase ani consecutivi pentru practicile sale de afaceri responsabile în domeniile mediului, muncii, eticii în afaceri și achizițiilor sustenabile, Grupul Frigoglass se clasează constant în top 1% al industriei sale.
Înființată ca urmare a unui spin-off al biroului din București al unei firme Magic Circle, Bulboacă și Asociații are unul din cele mai puternice branduri de pe piața avocaturii din România, cu o mentalitate de tipul băncilor de investiții si cu experiență preponderentă în finanțări & restructurări, fuziuni & achiziții, insolvențe & litigii și dreptul muncii. Bulboacă și Asociații este implicată în unele din cele mai sensibile și solicitante tranzacții sau spețe, adeseori foarte greu de realizat sau soluționat, unde stăruința, pasiunea și determinarea avocaților, alături de know- how-ul juridic și de business specific, joacă un rol absolut fundamental. Firma oferă consultanță instituțiilor financiare, fondurilor, companiilor, structurilor lor de conducere sau acționarilor cu privire la situații esențialmente critice. Când clienții Bulboacă & Asociații întâmpină o dificultate majoră, de neimaginat sau de nesurmontat, experiența avocaților firmei arată că și atunci există șanse reale pentru a se face o tranzacție sau pentru a se soluționa o speță.
COMMENTS