CMS a asistat DRI, subsidiara Grupului DTEK, care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, cu privire la acordurile de achiziție directă de energie (PPA) încheiate cu OMV Petrom, pentru trei proiecte solare. Aceasta este cea mai mare tranzacție de tip “physical PPA” cunoscută din România până în prezent și se bazează pe modelul de contract EFET (European Federation of Energy Traders) adaptat pentru cadrul legal și de reglementare din România, un proiect pentru care CMS a acordat consultanță pentru EFET la momentul respectiv.
CMS a conceput mecanisme contractuale personalizate pentru a asigura o coordonare eficientă a planificării și livrării energiei electrice, precum și a garanțiilor de origine provenite de la trei parcuri solare ale DRI situate în locații geografice diferite, gestionând simultan riscurile și eventualele situații neprevăzute pe parcursul etapelor de dezvoltare, construcție și operare ale acestor parcuri.
CMS a asistat DRI și în ceea ce privește structurarea tranzacției, riscurile de interfață intre diferitele contracte ale tranzacției, alinierea la cerințele de reglementare și comerciale, mecanismele de garantare, implicațiile de finanțare și măsurile de atenuare a riscurilor transfrontaliere. Complexitatea mandatului a fost amplificată de necesitatea de a concepe, negocia și finaliza aceste acorduri complexe într-un interval de timp accelerat și în strânsă colaborare cu echipele juridice, comerciale și financiare ale DRI.
Conform termenilor tranzacției, livrarea energiei electrice va începe în ianuarie 2026, OMV Petrom urmând să achiziționeze (în diferite configurații) 62% din energia generată de centralele fotovoltaice Glodeni I și Glodeni II ale DRI; achiziționarea a 50% din producția proiectului solar Văcărești al DRI va începe în ianuarie 2027. Capacitatea combinată a acestor proiecte este de 239 MW.
În total, acordurile de achiziție a energiei (PPA) acoperă aproximativ 100 GWh de producție anuală de energie electrică pe o perioadă de 8,5 ani.
Varinia Radu, coordonatoarea departamentului Energie și Schimbări Climatice la CMS România și vicepreședinte al diviziei CEE EPC, afirmă: „Suntem încântați că am avut oportunitatea de a lucra cu DRI la aceste acorduri complexe. Pe măsură ce tot mai multe proiecte de energie regenerabilă ajung în faza de construcție și au nevoie de finanțare, observăm o creștere a lichidității în tranzacțiile cu PPA-uri cu livrare fizică pe piața noastră. Această tranzacție este una dintre cele mai complexe PPA-uri din Europa Centrală și de Est de până acum, ceea ce subliniază gradul tot mai ridicat de sofisticare al pieței de energie din România.
Echipa CMS a fost coordonată de Varinia Radu (partener) și i-a inclus pe Ramona Dulamea, (senior counsel), Filip Radu (senior consultant) și Ada Romanti, associate (Energie).
Despre CMS
Înființată în anul 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu 87 de birouri în 49 de țări din întreaga lume și peste 6.300 de avocați, CMS deține o experiență îndelungată atât în domeniul consultanței în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează.
Firmele membre CMS asigură o experiență vastă în cele 19 arii de practică și sectoare, inclusiv Drept corporatist / Fuziuni & Achiziții, Energie & Schimbarea climei, Fonduri, Științe ale vieții & Sănătate, Tehnologie, Media și Comunicații, Fiscalitate, Bănci & Finanțe, Aspecte comerciale, Antitrust, Concurență & Comerț, Rezolvarea Litigiilor, Aspecte privind Ocuparea Forței de Muncă & Pensiile, Proprietatea Intelectuală și Proprietatea Imobiliară.
COMMENTS