Pregătirea sistemelor de încălzire centralizată din România pentru viitor

Sistemele de încălzire urbană oferă multiple beneficii economice și de mediu. Eficiența ridicată inerentă a acestora contribuie la scăderea costurilor de încălzire în zonele urbane dense și în centrele industriale. Producția în cogenerare de energie termică și electrică duce la eficiență mai mare a combustibilului și, în consecință, la niveluri mai scăzute ale emisiilor de gaze cu efect de seră și de poluanți atmosferici locali. Rolul sistemelor de termoficare în decarbonizarea încălzirii a fost consolidat în cadrul recentei revizuiri a legislației UE privind energia și clima. Directiva privind Eficiența Energetică și Directiva privind Performanța Energetică a Clădirilor au introdus noi cerințe pentru sistemele eficiente de încălzire și răcire centralizată, care determină eligibilitatea pentru anumite tipuri de finanțare publică. În plus, municipalitățile cu peste 45 000 de locuitori trebuie să elaboreze strategii pentru încălzirea urbană.

România, cu rețeaua sa extinsă de sisteme centralizate de încălzire de peste 4.380 km și circa 1,05 milioane de clienți, poate profita de avantajele acestor sisteme. Cu toate acestea, deceniile de neglijare a modernizării și renovării infrastructurii, modelele de afaceri dependente de subvențiile publice și designul învechit al sistemului au contribuit la scăderea constantă a gradului de conectare la rețelele de termoficare. Prețurile reglementate au necesitat subvenții pentru costurile operaționale și protecția consumatorilor de creșterea prețurilor. Aceasta a grevat bugetele locale și a limitat finanțarea lucrărilor de întreținere, ceea ce a dus la creșterea pierderilor în rețea. Din cei 10,7 TWh de încălzire centralizată produsă în 2022, doar 6,7 TWh au fost vânduți consumatorilor – pierderile de energie și consumul operațional au reprezentat, prin urmare, aproape 38% din energia produsă. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate în Constanța, Iași și Arad, orașe cu unele dintre cele mai mici ponderi ale gospodăriilor alimentate de rețeaua locală de termoficare. Pe de altă parte, sistemul a fost operat cel mai eficient în Râmnicu Vâlcea, care este și municipiul cu cea mai mare pondere a consumului industrial de energie termică din rețeaua centralizată.

Întrucât operatorii de sisteme centralizate de încălzire nu au putut să își finanțeze propriile investiții, ei au ajuns să se bazeze pe investiții din fonduri europene și pe diferite tipuri de sprijin guvernamental. Deși cea mai mare parte a modernizării infrastructurii a fost finanțată prin subvenții guvernamentale și ale UE, investițiile realizate până în prezent sunt adesea lipsite de obiective de reducere a utilizării combustibililor fosili și de integrare a tehnologiilor regenerabile, a pompelor de căldură și a căldurii reziduale. Între timp, mai multe orașe europene au lansat deja inițiative pentru stocarea energiei termice, captarea și utilizarea energiei din apele reziduale, utilizarea pompelor de căldură și integrarea energiei regenerabile și a căldurii reziduale.

Strategiile puse în aplicare la nivel local pentru furnizarea de energie termică în cadrul celor 11 municipalități analizate în prezenta lucrare arată un accent covârșitor pe întreținerea și renovarea rețelelor existente. Aceste priorități sunt dublate de investiții pentru înlocuirea centralelor termice existente cu noi centrale de cogenerare pe gaze naturale. Această abordare poate fi parțial explicată prin extinderea aprovizionării cu gaze naturale a României, însă astfel de investiții pot duce doar la reduceri incrementale ale emisiilor și nu țin seama de evoluția pe termen lung a prețurilor combustibililor fosili și ale carbonului, nici de schimbările mai ample la nivelul UE în ceea ce privește cererea de energie primară.

Sunt necesare acțiuni multiple pentru a aborda mai eficient provocările actuale și pentru a pregăti pentru viitor sistemele centralizate din România:

• Adoptarea unor strategii naționale și locale clare și ambițioase pentru încălzirea și răcirea urbană. Aceste planuri ar trebui să contureze o viziune clară pentru renovarea, decarbonizarea și chiar extinderea potențială a sistemelor de termoficare. Aceasta din urmă este deosebit de importantă având în vedere planificata extindere a tarifării emisiilor de gaze cu efect de seră la încălzirea locuințelor. Autoritățile locale ar trebui să fie mai ambițioase în promovarea planurilor care vizează maximizarea utilizării resurselor regenerabile disponibile la nivel local, reutilizarea căldurii reziduale și dezvoltarea soluțiilor de stocare a căldurii. Pentru a maximiza impactul, aceste măsuri ar trebui să fie completate de planuri ambițioase de renovare a clădirilor.
• Identificarea și eliminarea obstacolelor legislative și de reglementare. Concentrarea pe facilitarea punerii în aplicare a noilor tehnologii care facilitează integrarea sistemelor, reduc limitările privind autonomia municipalităților locale, îmbunătățesc transparența datelor și permit entităților private să participe mai activ pe piață.
• Canalizarea treptată a investițiilor către surse de energie mai curate. În timp ce unele investiții în centralele de cogenerare pe gaz reprezintă urgențe pe termen scurt pentru a continua furnizarea neîntreruptă de căldură, însă pe termen lung sunt necesare soluții decarbonizate pentru a asigura viabilitatea acestor instalații. Trecerea parțială la hidrogen sau biometan ar putea fi pusă în aplicare în unele locații, dar acest lucru necesită foi de parcurs clare privind modul în care acești combustibili vor fi produși, transportați și depozitați. Pe termen mediu și lung, rețelele de termoficare vor trebui să includă soluții precum pompele de căldură la scară largă, energia regenerabilă (inclusiv energia geotermală), căldura reziduală (stații de metrou, hale industriale, centre de date etc.) și stocarea căldurii în cea mai mare măsură posibilă. Având în vedere creșterea temperaturilor în zonele urbane în timpul verii, ar trebui urmărite, de asemenea, soluții de răcire centralizată.
• Îmbunătățirea modelului de afaceri și finanțarea investițiilor în noi tehnologii. Este necesară o echilibrare atentă atât pentru a expune treptat consumatorii la semnalele prețurilor, pentru a reduce dependența de subvenții, cât și pentru a proteja gospodăriile de prețurile inaccesibile la încălzire. Pe termen scurt și mediu, majoritatea investițiilor vor continua să fie finanțate prin subvenții publice, inclusiv din surse europene. Aceste investiții vor trebui să acorde prioritate renovării și modernizării infrastructurii de distribuție a căldurii, precum și finanțării proiectelor-pilot care pun în aplicare tehnologii inovatoare. Treptat, finanțarea publică va trebui să fie disponibilă din ce în ce mai mult prin împrumuturi și garanții de stat pentru a maximiza numărul de municipalități beneficiare. Obiectivul pe termen lung ar trebui să fie crearea unor sisteme autonome din punct de vedere financiar.