Companiile din comunitatea AHK România fac apel la cooperare și unitate între mediul social, economic și cel politic și solicită mai multă flexibilitate din partea statului pentru reducerea birocrației privind alocarea fondurilor pentru companii și investiții.
„Este esențial să rămânem uniți, să fim competitivi, să ne adaptăm contextului geopolitic actual, marcat de provocări și transformări continue. Doar printr-o abordare coerentă și proactivă putem crea un climat favorabil dezvoltării sustenabile a mediului de afaceri și consolidării economiei”, a spus directorul general al AHK România, Sebastian Metz, cu ocazia întâlnirii lunare a membrilor Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.
Într-un context în care factorul geopolitic este cel care influențează piețele, capacitatea de acțiune a firmelor este tot mai limitată, iar acestea trebuie să înțeleagă cum să acționeze în piețe care nu mai sunt libere, consideră și președintele AHK România, Andreas Lier. „Asistăm la o situație economică și geopolitică plină de provocări, iar multe din companiile membre ale AHK România simt aceste provocări din ce în ce mai mult. Dar împreună cred că le putem face față. România are bune oportunități și perspective în domenii precum energia din surse fosile și regenerabile, agricultură, alimentație, IT, dar și mari proiecte de investiții în infrastructură”, a explicat el.
România își menține atractivitatea pentru investiții, crede directorul general al grupului E.ON România, Volker Raffel. Cu toate acestea, el susține că e nevoie de o piață mai predictibilă și că „trebuie să folosim acest timp pentru ca statul și companiile să găsească oferte pe piața de energie, nu doar pentru următorul semestru, ci și pentru următorul an. Pentru mine este foarte clar: trebuie să cooperăm îndeaproape în Europa, să schimbăm modul în care facem afaceri și politică, să ne adaptăm, să fim flexibili și să facem acest lucru foarte repede. Vedeți cât de repede se schimbă lucrurile la nivel global. Altfel Europa, incluzând aici și România, va fi lăsată în urmă”.
Șeful cancelariei prim-ministrului, Ștefan-Radu Oprea, a spus că predictibilitatea se redefinește în aceste zile, deoarece „știm că va fi un nou sistem de taxare, din cauza taxelor vamale impuse de alte state. Va trebui să vedem când, cât de mari vor fi și care va fi impactul”. El a adăugat că prețul energiei este mare pentru toate companiile din Europa, dar s-a arătat încrezător că din 2027 România va avea un mix de energie bun, curat, precum și posibilități ieftine de stocare. „Cu industria noastră de petrol și gaze, cu toată geografia, putem fi cei mai buni prieteni ai companiilor românești și germane. Văd un viitor pentru afaceri în România, atâta vreme cât România este în Uniunea Europeană”, a precizat el. Radu Oprea a mai spus că printre prioritățile guvernului se numără simplificarea birocrației pentru mediul de business, menținerea deficitului la 7% în acest an, reducerea cheltuielilor publice și absorbția a cât mai multor bani din PNRR, întrucât acesta nu va fi prelungit.
La rândul său, consilierul onorific al președintelui interimar al României, Dragoș Anastasiu, a semnalat faptul că sunt necesare schimbări ale modului în care se fac afaceri și politică în România, aceste luni până la alegeri fiind definitorii asupra direcției pe care o va lua țara în viitor. „Totul se schimbă și e nevoie de multă diplomație, trebuie să ne asigurăm că mergem în direcția cea bună. Situația este complicată, dar atunci când sunt crize apar și oportunități. Să rămânem uniți, să fim rapizi, să acționăm inteligent, să ne adaptăm. Dacă în două luni suntem pe calea cea bună, voi fi optimist, altfel va fi foarte greu”, a conchis el.
La prima întâlnire a membrilor AHK România din acest an pe tema „Perspectivele economice și programul de guvernare” au participat 70 de reprezentanți ai companiilor membre. Următoarea întâlnire a membrilor va avea loc pe 1 aprilie.
Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 670 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Tema anului 2025: People.Skills.Competitiveness.
Cu tema anuală – People.Skills.Competitiveness. – subliniem rolul central al angajaților în succesul unei companii. Angajații și competențele lor sunt coloana vertebrală a fiecărei companii și contribuie în mod semnificativ la competitivitate. Angajații calificați și valoroși constituie baza pentru inovare, productivitate și creștere. Investind în competențele lor și în formarea continuă, companiile pot crea un mediu de lucru dinamic, care să încurajeze creativitatea și angajamentul. Prin urmare, companiile membre AHK se concentrează pe gestionarea strategică a talentelor și pe bunăstarea angajaților, nu numai pentru a îmbunătăți performanța afacerii, ci și pentru a promova un mediu de afaceri durabil și competitiv în România și Germania.
COMMENTS