Graffiti Plus, agenție de comunicare și brand marketing, își pregătește listarea la Bursa de Valori București

Graffiti Plus, agenție de comunicare și brand marketing, își pregătește listarea la Bursa de Valori București

Graffiti Plus (GRF+), una dintre principalele agenții de consultanță în comunicare pentru branduri și businessuri relevante în societate din România, anunță intenția de a-și face debutul în 2025 pe bursa de la București.
Compania și-a propus să își finanțeze, cu ajutorul pieței de capital, intrarea într-o nouă etapă, în care vizează accelerarea creșterii sale prin dezvoltarea de noi produse dedicate segmentului în care operează și prin integrarea de tehnologii digitale – în special în zona de operațional, dar și servicii care să utilizeze Inteligența Artificială și care să îi aducă un nivel mai mare de competitivitate pe plan local și regional.

Ca parte a acestui demers, compania a inițiat procesul de accesare a unui mecanism de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și a depus proiectul privind listarea GRF+ pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB).

„Strategia de business a GRF+ vizează prospectarea constantă a piețelor și a teritoriilor strategice din economie unde putem să creăm valoare, iar rezultatele din ultimii 9 ani, de când am schimbat și structura de acționariat, confirmă că avem capacitatea să folosim eficient spațiile de dezvoltare: avem creștere continuă a cifrei de afaceri, a zonelor de expertiză și a portofoliului de clienți.
Din 2025 ne-am propus să accelerăm ritmul de creștere și să ne diversificăm mecanismele de finanțare. Ne îndreptăm, așadar, către piața de capital și pregătim un angajament strategic față de acționarii care ni se vor alătura. Odată pe arena bursei, intenționăm să valorificăm cât mai multe dintre pârghiile de creștere și consolidare specifice pieței de capital”, spune Bogdan Tomoiagă, președinte al Consiliului de Administrație GRF+.

Graffiti Plus (GRF+) este o companie antreprenorială cu capital 100% românesc și una dintre cele mai premiate agenții la nivel regional: în 2024, a avut cele mai multe campanii din România nominalizate la European Excellence Awards, iar pe plan local a fost desemnată de 4 ori în ultimii 6 ani (2019-2024) ca Agenția de PR a anului la Romanian PR Award.

„Timp de 20 de ani, Graffiti Plus s-a transformat, s-a schimbat și a evoluat alături de piața de comunicare din România. În tot acest timp, ne-am bazat construcția pe valoarea oferită de stabilitate, accelerată de creștere agilă, și astfel am evoluat de la agenția de relații publice care eram odată la agenția de comunicare și brand marketing care suntem astăzi. Încă de la început, am fost preocupați și atenți la a păstra adaptarea constantă la vremurile în schimbare și dorința de a fi cu un pas înaintea tendințelor: să le înțelegem, să le intuim și să le aducem cât mai repede în mâinile clienților noștri, astfel încât abordările lor, propozițiile lor de valoare, exprimate în comunicări către diverși stakeholders să fie întotdeauna relevante și cele mai potrivite pentru tendințele actuale”, a descris Bogdan Tomoiagă abordarea GRF+.

Compania are o performanță financiară sustenabilă, iar cea mai recentă raportare (2023) arată un nivel de venituri care se ridică la peste 36,8 milioane lei și un profit de peste 1,6 milioane lei.
În ultimii 4 ani, cifra de afaceri a Graffiti Plus a depășit suma de 35 milioane lei, iar profitul net raportat a fost în jur de 5% din cifra de afaceri.

Doar în ultimii 3 ani, compania și-a diversificat:

oferta – cu divizii noi de Sports și Sponsorship, Experience Marketing, Influencer Marketing, dar și prin intermediul certificării AMEC (International Association for the Measurement and Evaluation of Communication);
rolurile – prin adăugarea unor poziții care să aducă mai multă profunzime produsului și agilitate proceselor agenției: Chief Integration Officer, Head of Product, Head of Research and Measurement etc.;
echipa – prin alăturarea de noi experți în marketing digital, comunicare integrată, creative leadership sau new business;
procedurile – prin adopția de instrumente de digitalizare, dar și a unei soluții de tip ERP, pentru obținerea și gestionarea în timp real a datelor de business și creșterea eficienței și profitabilității.

GRF+ a încheiat anul 2024 cu o echipă de 85 consultanți, dintre care 10% cu certificări internaționale și un portofoliu de clienți care include jucători-cheie la nivel global (BCR, Carrefour, Coca-Cola HBC, Orange România, OMV Petrom, Procter& Gamble, Samsung, Warner-Bros Discovery etc.), activi în industrii cu relevanță majoră pentru economia românească (banking, tehnologie, retail, energie, FMGC).

Debutul GRF+ pe piața AeRo este estimat pentru mijlocul anului în curs, iar casa de brokeraj care asistă compania în demersul său de atragere de capital de la investitori, respectiv listare la bursă, este Goldring.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: