În 2024 România a beneficiat de finanțări totale de 2,49 miliarde euro din partea Grupului BEI, care au sprijinit investiții totale de 5,27 miliarde euro.
Grupul BEI își reafirmă angajamentul ferm față de tranziția energetică și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale în România, prin finanțări de peste 780 milioane euro.
673 milioane euro au fost alocate pentru dezvoltarea orașelor și regiunilor sustenabile, respectiv 623 milioane euro pentru sprijinirea IMM-urilor.
Vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris, se întâlnește cu oficiali români pentru a discuta noi proiecte strategice.
Primele contracte semnate în 2025 includ finanțarea proiectelor de cale ferată și sprijin pentru administrațiile locale, inclusiv servicii de consultanță pentru proiecte bancabile.
Grupul Băncii Europene de Investiții, format din Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI), a susținut în 2024 acțiuni climatice, infrastructură, tranziția energetică și IMM-uri, concentrându-se, de asemenea, pe dezvoltarea urbană și inovare. BEI și-a reafirmat angajamentul puternic față de România prin noi finanțări de 2,49 miliarde euro, generând investiții totale de aproximativ 5,27 miliarde euro, echivalentul a 1,5% din Produsul Intern Brut. (Grupul BEI finanțează o parte dintr-un proiect, atrăgând și alți investitori. „Investiții sprijinite” se referă la suma totală investită în proiecte care beneficiază de finanțarea Grupului BEI.)
Vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris, s-a întâlnit cu lideri din România din ministerele finanțelor, investițiilor și proiectelor europene, energiei pentru a schimb de opinii privind prioritățile de finanțare și obiectivele de investiții pentru creștere economică. Acestea se bazează pe cele opt priorități strategice ale Grupului BEI, rezultatele din 2024 și planurile pentru perioada următoare.
În 2024, operațiunile BEI și FEI în România au acoperit șase din prioritățile strategice:
– politica UE de coeziune (108 operațiuni – 2,062 miliarde euro)
– acțiuni climatice și sustenabilitate (28 operațiuni – 968 milioane euro)
– digitalizare și inovare tehnologică (13 operațiuni – 320 milioane euro)
– Uniunea piețelor de capital (4 operațiuni – 115 milioane euro)
– agricultură și bioeconomie (o operațiune – 49 milioane euro)
– infrastructură socială (o operațiune – 25,2 milioane euro)
„Investițiile noastre în România sunt despre și pentru oameni: facem casele mai eficiente din punct de vedere energetic, industriile mai competitive și orașele mai ecologice și mai bine conectate”, a declarat vicepreședintele BEI Ioannis Tsakiris. „De la semiconductori de ultimă generație la transport mai curat, la rețele energetice mai puternice și sprijin vital pentru întreprinderi, universități și infrastructură, Grupul BEI modelează un viitor mai durabil și mai competitiv. Ne păstrăm angajamentul de a dezvolta comunitățile, a stimula crearea de locuri de muncă și a ne asigura că România și Europa continuă să fie lideri în inovare și creștere durabilă.”
Astfel, totalul finanțărilor Grupului BEI pentru România, în ultimii cinci ani, este de 9,3 miliarde euro, cu o medie anuală de 1,8 miliarde euro. În 2023, România a fost unul dintre cei mai mari beneficiari ai finanțărilor Grupului BEI, cu angajamente financiare record de 4,1 miliarde euro.
Viceprim-ministrul, Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a declarat: „România apreciază cooperarea excelentă cu BEI și FEI pentru accelerarea investițiilor în sectoare-cheie pentru o creștere durabilă. Sprijinul financiar și de consultanță oferit de Grupul BEI ajută la consolidarea rezilienței și competitivității economice a României. Vom continua parteneriatul strategic pentru a debloca noi oportunități pe termen scurt, mediu și lung, în beneficiul cetățenilor, afacerilor și comunităților din țară.”
Modernizarea infrastructurii feroviare (2025)
Două contracte în valoare de 600 milioane euro au fost semnate de BEI pentru modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad și pentru electrificarea și reabilitarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Aceste investiții vor reduce durata călătoriei, vor îmbunătăți siguranța, vor scădea costurile de transport și vor asigura o mai bună conectivitate între regiunile României și piețele europene. Cei 330 km de cale ferată sunt parte a rețelei centrale de transport transeuropene și sunt cofinanțate de România și BEI prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE.
Infrastructură modernă în București (2025)
BEI a semnat un împrumut de 34 milioane euro cu Primăria Municipiului București pentru modernizarea sistemului de termoficare, prin înlocuirea a peste 100 km de conducte de apă caldă. Acest proiect îmbunătățește eficiența energetică, sustenabilitatea mediului și reduce pierderile de energie. În plus, prin programul JASPERS a fost oferit sprijin tehnic pentru planificarea modernizărilor.
Activitatea Grupului BEI în România în 2024
BEI a finanțat 212 proiecte în România, începând din anul 1991, cu o valoare totală peste 21,17 miliarde euro. Mai mult de două treimi din aceste finanțări au fost alocate pentru transport, creditare, energie, sănătate și industrie.
În 2024, BEI a finanțat:
– 780 milioane euro pentru energie sustenabilă și resurse naturale
– 673 milioane euro pentru dezvoltarea urbană și regională
– 623 milioane euro pentru IMM-uri și companii mijlocii, inclusiv în agricultură (așa cum a subliniat în discursul său de deschidere a Forumului Grupului BEI Președinta Nadia Calviño).
România a primit sprijinul BEI pentru prima fabrică de anvelope cu emisii zero din lume printr-un împrumut de 150 milioane euro către Nokian Tyres, în Oradea. BEI sprijină o tranziție rapidă și justă la energia verde, modernizând rețelele pentru a asigura independența energetică și interconectivitatea României și Europei. De la noi capacități eoliene la rețele electrice inteligente și eficiente, Grupul BEI se asigură că România va fi lider în tranziția ecologică.
În 2024, departamentul de consultanță al BEI a oferit un sprijin amplu promotorilor de proiecte publici și privați, ajutând la pregătirea, dezvoltarea și implementarea proiectelor de investiții ale BEI și ale UE. Serviciile BEI au inclus consultanță financiară și tehnică, precum și consolidarea capacităților adaptate nevoilor clienților. Sectoarele cheie sprijinite au inclus transportul, învățământul superior, sănătatea, combaterea schimbărilor climatice, apa, deșeurile, energia și digitalizarea. În mod concret, BEI a asistat Antibiotice S.A. pentru oportunități de creștere în domeniul medicamentelor generice și Electrica Group cu modelarea financiară și consolidarea a capacităților de producție?. Pentru sectorul public, BEI s-a concentrat pe structurarea planurilor de investiții ale universităților, sprijinirea operaționalizării Băncii de Investiții și Dezvoltare, analiza cererii potențiale de finanțare a proiectelor de infrastructură municipală care pot contribui la tranziția justă și sprijinirea proiectelor majore de infrastructură în sănătate, transport, mediu și energie.
Mai multe detalii despre proiectele BEI în România pot fi găsite pe site-ul oficial al Băncii Europene de Investiții.
În 2024, FEI a angajat peste 820 milioane euro pentru România, prin operațiuni de capital de risc, garanții și finanțare incluzivă, beneficiind inclusiv de fonduri alocate în mandat din Planul Național de Redresare și Reziliență. FEI a lansat, împreună cu Guvernul României, programul Innovation Romania, finanțat prin fonduri structurale, destinat companiilor inovatoare aflate la început de drum.
COMMENTS