Transparency International România a lansat o campanie privind raportarea cazurilor de corupţie, adresată în special mediului privat, care este încurajat să adopte un mecanism antifraudă la nivelul companiilor, o asemenea măsură urmând să fie adoptată în premieră de o companie de utilităţi publice, transmite Mediafax.
Proiectul Asistenţă Legală Anti-Corupţie (ALAC), prin care cetăţenii sunt încurajaţi să se implice şi să raporteze corupţia, a fost iniţiat de Transparency International România în perioada 2003-2004.
Directorul executiv al Transparency International România (TI-Ro), Victor Alistar, a declarat că din momentul lansării proiectului, organizaţia pe care o reprezintă a pregătit şi manualul de implementare la nivelul mişcării globale, iar în prezent, asemenea programe funcţionează în peste 60 de ţări ale lumii, existând peste 90 de centre de asistenţă pentru cetăţeni.
Luni, proiectul a fost relansat pentru a se adresa sectorului privat, având în vedere că, pentru România, provocările apar din directive europene care intră în vigoare.
Alistar a explicat că programul ALAC este un serviciu de sprijin pentru autorităţile publice implicate în aplicarea legii în materie de combatere a corupţiei, dar şi pentru cetăţeni. Cetăţenii pot semnala abateri de la lege, pot raporta, online sau telefonic, fapte de corupţie considerate de către ei ca fiind comise de persoane din sectorul public sau din sectorul privat.
Victor Alistar a precizat că elementul de noutate în programul 2015-2016 se referă tocmai la posibilitatea de a putea reclama şi persoane sau fapte din mediul privat.
Consilieri juridici, avocaţi, foşti magistraţi, precum şi asistenţii juridici preiau cazurile semnalate şi le prelucrează în două sensuri: acordă sprijin companiilor, cetăţenilor care au făcut sesizarea respectivă, pentru a justifica mai bine şi pentru a simplifica lucrurile pe care le semnalează, pentru a învăţa cum să argumenteze pe documente, pe probe, lucrurile semnalate şi transmit aceste cazuri către instituţiile publice pentru soluţionare.
Un al doilea mod de asistenţă inclus în program vizează acordarea de sprijin în propuneri de politici publice în materie penală în domeniul combaterii corupţiei.
„În ultimii zece ani, ALAC a avut peste 6.000 de cazuri şi am constatat că maxim 30 la sută erau cazuri de corupţie. Pe unii i-am sfătuit să nu facă un denunţ, pentru că riscau să fie acuzaţi de calomnie. Doar 30 la sută erau cazuri de corupţie şi, dintre acestea, 20-25 la sută au fost cazuri de succes ale ALAC, deci undeva la 500 de cazuri au fost cazuri de succes”, a spus directorul executiv al TI-Ro.
Alistar a adăugat că unul dintre principiile ALAC este de a nu comenta niciodată public cazurile pe care le preia şi de a nu face niciodată presiune publică asupra autorităţilor publice partenere.
Acesta a explicat că una dintre directivele europene care intră în vigoare obligă instituţiile private să adopte o serie întreagă de măsuri şi de mecanisme de prevenire a fraudei şi a corupţiei interne la nivelul companiilor..
Alistar a mai spus că programul a devenit global, fiind integrat într-o bază de date internaţională la nivel de cazuri şi va funcţiona o platformă pentru tot ce înseamnă corupţia transfrontalieră.
„Pentru prima dată, ALAC se va putea utiliza şi pentru raportarea corupţiei transfrontaliere. Spre exemplu, suntem în contact cu procurorul general al Republicii Panama pe un caz de corupţie transfrontalieră”, a precizat Alistar.
Cetăţenii care doresc să facă asemenea sesizări pot folosi site-ul centrului ALAC – www.alacromania.ro
COMMENTS