Veniturile Omniasig au crescut cu aprope 24% in trimestrul I, mult peste media pieţii

Veniturile Omniasig au crescut cu aprope 24% in trimestrul I, mult peste media pieţii

În primele 3 luni ale anului 2015 OMNIASIG VIG a înregistrat o dezvoltare pe o linie ascendentă, realizând prime brute subscrise în valoare totală de 238,07 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere de 23,95% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același interval de timp, valoarea totală a despăgubirilor plătite a fost de 120,41 milioane lei. ”Realizările începutului de an dovedesc că toate măsurile de eficientizare a activității, portofoliului și costurilor pe care OMNIASIG le-a luat anterior au avut efect și au produs rezultatele așteptate. Ne menținem dezvoltarea sănătoasă și prudentă, privind cu optimism anul 2015, atât din perspectiva evoluției companiei noastre, cât și a întregii piețe, care a manifestat semnale de re-așezare în acest prim trimestru”, a declarat Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG VIG.

Managementul procesului de soluționare a daunelor a continuat să se îmbunătățească în această perioadă considerabil, timpul de plată a despăgubirii scăzând pe toate liniile, atât asigurări auto, cât și non-auto, compania ajungând la stadiul în care 90% din dosarele de daună se plătesc în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii ultimului document solicitat.

Asigurările auto (CASCO și RCA) continuă să aibă ponderea cea mai mare în portofoliul companiei și, datorită creșterii calității serviciilor de despăgubire oferite asiguraților, aspect corelat cu o politică de subscriere atentă a riscurilor, aceste linii au înregistrat în primele trei luni din 2015, cumulat, o creștere de 33,81% față de aceeași perioadă din 2014, ajungând la o valoare totală a primelor brute subscrise de 164,58 milioane lei

Pe linia Asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale (Property) OMNIASIG își menține poziția de lider în clasamentul asigurătorilor din România, conform revistei de specialitate Insurance Profile editată de Media XPRIMM, și a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 49,50 milioane lei, cu 5,74% mai mult decât în primul trimestru al anului precedent.

OMNIASIG Vienna Insurance Group s-a clasat în 2014 pe locul al doilea în topul companiilor de asigurări generale din România, având indicatorii de solvabilitate și lichiditate la nivele superioare și sigure. Astfel, capitalul social al companiei este în valoare de 439.645.433,5 lei, marja de solvabilitate disponibilă este de este de 240.898.869 lei (în condiţiile în care marja de solvabilitate minimă impusă de lege este de 138.450.708 lei), gradul de solvabilitate este de 174% şi coeficientul de lichiditate de 1,72.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0