Prevederi fiscale neconforme

business1Statul român riscă să reintre în atenţia Comisiei Europene, în urma taxelor suplimentare noi care vizează produse cum ar fi energia electrică, gazul natural sau cărbunele, avertizează Deloitte Tax. Principalele modificări semnalizate de consultanţii fiscali Deloitte sunt: taxele pentru fiecare MWh facturat de operatorii de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaz natural, şi 0,5% din veniturile societăţilor care se ocupă cu extracţia/ exploatarea şi comercializarea resurselor naturale (inclusiv cărbunele).„Neconformitatea acestor taxe suplimentare cu legislaţia europeană se observă cel mai uşor pentru produsele accizabile (cărbune, gaz şi electricitate). Pentru acestea, principiile şi regulile generale de taxare au fost stabilite la nivelul întregii Uniuni Europene”, subliniază Mihai Petre, Senior Manager Vamă şi Comerţ Internaţional în cadrul Deloitte România. Chiar dacă, în contextul actual al economiei, România se află în situaţia în care trebuie să găsească soluţii de a suplimenta veniturile bugetului de stat, aceste soluţii trebuie să fie conforme cu legislaţia europeană.„Orice altfel de demersuri nu vor fi sustenabile pe termen lung şi pot atrage sancţiuni pentru România, aşa cum a fost şi cazul eliminării antrepozitelor fiscale de depozitare a produselor accizabile în septembrie 2010, pe care am reuşit să le reintroducem anul acesta cu ajutorul Comisiei Europene”, încheie Mihai Petre.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0