APDRP-recunoaştere internaţională

business2Soluţia IT cu acoperire naţională, implementată la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), primeşte titlul de Finalist în cadrul competiţiei internaţionale European IT & Software Excellence Awards, la categoria celor mai bune proiecte ale anului dedicate sectorului public. Sistemul de Procesare a Cererilor pentru Dezvoltare Rurală a fost apreciat de juriu pentru susţinerea diversificării activităţii economice şi creşterea calităţii vieţii în zonele rurale, conform normelor UE. Sistemul gestionează plăţile efectuate din fondurile europene şi naţionale pentru cele 11 măsuri de dezvoltare rurală din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, efectuează un control riguros al fondurilor alocate şi administrează aplicaţiile solicitanţilor pentru accesarea acestor fonduri. Până în prezent, au fost gestionate 139.879 de cereri de finanţare, în valoare de peste 17,659 miliarde de euro. Dintre acestea, 64.850 de proiecte au fost selectate pentru a primi finanţare nerambursabilă în valoare totală de peste 5,18 miliarde de euro din fonduri europene şi naţionale.Cu ajutorul sistemului, APDRP obţine acces controlat la informaţii centralizate în condiţii de maximă securitate, identificare unică a fermierilor, precum şi integrare la nivel naţional: sistemul acoperă toate cele 8 centre regionale, cele 42 de birouri judeţene ale APDRP şi 42 de Directorate Judeţene ale MADR, precum şi unităţile centrale ale celor două instituţii. Sistemul de administrare şi control al aplicaţiilor şi plăţilor pentru dezvoltare rurală reduce considerabil timpul de aşteptare al solicitanţilor pe parcursul fluxului de procesare a aplicaţiilor şi le oferă acestora acces rapid la informaţiile electronice prin intermediul portalului dedicat. Solicitanţii pot fi atât instituţii publice care aplică pentru fonduri în vederea dezvoltării infrastructurii din zonele rurale, a reţelelor de canalizare şi apă sau a instituţiilor de învăţământ, cât şi companii private. Acestea pot solicita fonduri pentru dezvoltarea fermelor, instalarea tinerilor fermieri, construcţii, silozuri, mori, echipamente, utilaje agricole, piscicultură, zootehnie, turism, fiind astfel încurajată crearea de noi firme în zona rurală, sau dezvoltarea celor existente.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0