Proiect de 500.000 euro finalizat cu succes de Cluj IT Cluster și Universitatea Babeș-Bolyai

Un număr de 450 de studenți din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca au efectuat stagii de practică cu durata de trei săptămâni în 94 de organizații, în cadrul proiectului POSDRU „Creșterea oportunităților de ocupabilitate prin practică de succes (PRACT-IT)”, realizat de Universitate în parteneriat cu Cluj IT Cluster, unul dintre cele mai importante clustere în domeniul IT la nivel naţional. Proiectul a fost inițiat în vara anului trecut și a avut valoarea totală de peste 490.000 de euro.
Programul PRACT-IT s-a adresat studenților din anii I și ÎI ai Universității Babeș-Bolyai, din cadrul specializărilor: Informatică (188 de studenți), Informatică economică (87), Contabilitate și informatică de gestiune (77), Marketing (29), Matematică și Informatică (24), Economie și afaceri internaționale (21), Statistică și previziune economică (16), Economie generală (8). Obiectivul stagiului de practică a fost îmbunătățirea competențelor și aptitudinilor profesionale ale studenților, în vederea creșterii capacității acestora de a se încadra cu succes și în mod sustenabil pe piața muncii.
Organizațiile în care studenții au desfășurat stagiile de practică sunt majoritatea membre ale Clusterului IT. Printre acestea se numără: Accesa IT Consulting, Altom Consulting, Alfa Software, ArtSoft Consult, ARXIA, Cloud Troopers, FORTECH, Imprezzio Global, ISDC, LightSoft, NetBrinel, OptimaGroup, PitechApps, Recognos și TecknoWorks. La proiect au participat și organizații catalizator din cadrul Clusterului, cum ar fi ARIEŞ și Cluj Hub sau universități membre, precum Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Printre organizațiile partenere din afara clusterului se numără: Banca Română de Dezvoltare Centrul Regional Cluj, Banca Transilvania, Steelcase România și Yonder România.
„Am inițiat acest proiect din dorința de a veni în întâmpinarea unei nevoi reale a pieței muncii din Cluj. Industria de IT din orașul nostru are nevoie de oameni cu pregătire în domeniu, persoane tinere, dornice de afirmare în plan profesional. Am dorit să creăm o mai bună cunoaștere în rândul studenților a oportunităților de carieră care există în domeniul nostru de activitate și, în același timp, să ridicăm o punte între cei care doresc să pornească pe acest drum și potențialii angajatori. Programul nostru, consider, a fost unul de succes și dorim, împreună cu Facultatea de Matematică și Informatică a UBB, să îl continuăm cât mai curând posibil”, a declarat Andrei Kelemen, Directorul Executiv al Asociaţiei Cluj IT Cluster.
În proiect s-au înscris 573 de studenți, dintre care au fost selectați 450 pentru a participa la toate activitățile, prin intermediul unui portal online de matchmaking prin care studenții au depus CV-uri și scrisori de intenție adresate organizațiilor partenere. Acestea din urmă și-au prezentat oferta de practică tot pe site-ul respectiv.
Subvenția acordată fiecărui student implicat în proiect a fost de 1.144 de lei, dintre care 1044 de lei au fost oferiți de către UBB, iar 100 de lei de către Cluj IT Cluster.
Stagiile de practică, au avut o durată de 15 zile, cu program de 6 ore pe zi, sub îndrumarea directă a zeci de tutori din cadrul organizațiilor participante și sub monitorizarea cadrelor didactice supervizoare. Activitățile derulate au inclus evaluări individuale psihoprofesionale, activități de informare cu privire la metodologiile prin care se face angajarea și workshop-uri interactive de consiliere profesională. Activitatea de consiliere profesională a inclus sesiuni individuale în care au fost făcute prezentări și simulări de situații din viața reală legate de procesul de angajare, precum: găsirea unui loc de muncă, metodologia de întocmire a unui CV profesional și a unei scrisori de intenție adaptate destinatarului, prezentarea la un interviu de angajare sau comunicarea cu potențialii angajatorii înainte și după interviu.
Au fost incluse și sesiuni de lucru în grup sub formă de seminarii despre creșterea motivării și încrederii în sine în vederea găsirii unui loc de muncă, sesiuni de jocuri de rol, discuții interactive cu persoane care au participat la aceste etape în viața reală și metode de promovare personală în relația cu potențialii angajatori.
În cadrul proiectului a fost de asemenea organizat un concurs cu premii care a avut ca scop evaluarea competențelor profesionale acumulate de grupul țintă în urma participării la stagiile de practică organizate. În urma participării la acest concurs s-au acordat 155 de premii, fiecare în valoare de 2.480 de lei.
„Proiectul a reuşit dezvoltarea parteneriatelor dintre Universitatea Babeș-Bolyai și societăţi comerciale din domeniul industriei IT&C care au menirea de a creşte gradul de corelare între oferta educațională şi nevoile practice ale angajatorilor. Dorim ca pe viitor acest tip de proiecte să fie posibile și pentru studenții de la alte programe de studiu, care nu au beneficiat până acum de astfel de oportunități”, a spus Prof. univ. dr. Mihaela Drăgan – coordonatorul proiectului pe domeniul economic.
“Prin intermediul acestui proiect am reuşit să aducem mai aproape mediul universitar de cel al industriei IT, lucru benefic pentru ambele părţi implicate. De asemenea, crearea unui cadru pentru desfăşurarea practicii de specialitate, alături de serviciile de informare şi consiliere oferite, reprezintă un bun start în tranziţia studenţilor către piaţa muncii după finalizarea studiilor. Succesul proiectului nostru se datorează tuturor actorilor implicaţi, ceea ce ne încurajează să continuăm acest parteneriat şi pe viitor”, a spus Conf. univ. dr. Anca Andreica, Facultatea de Matematică şi Informatică, managerul proiectului.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0