În vara anului 1346, tătarii asediatori ai coloniei genoveze din cetatea Caffa, Crimeea, pentru a înfrânge rezistenţa eroică a genovezilor, au început să catapulteze peste zidurile cetăţii cadavrele propriilor soldaţi, decedaţi din cauza ciumei bubonice. Măsura a fost eficientă: genovezii s-au urcat în corăbii, cu destinaţia Messina, în Sicilia. În octombrie 1347 au apărut primele cazuri de boală în Messina. În ianuarie, boala şi-a semnalat prezenţa în Genova. Au urmat Marsilia, Valencia, Veneţia, Pisa, Florenţa. În vară, ciuma era la Paris, iar în 1349 invadase insulele britanice, estul Germaniei şi peninsula balcanică. În 1350, Danemarca, Suedia şi Rusia au fost afectate la rândul lor…
Reacţiile populaţiei au fost extreme de diferite, variind de la panică şi reacţii violente la măsuri judicioase.
Credinţa generală era aceea că Dumnezeu îi pedepsea pe oameni pentru păcatele lor. Grupuri mari de cetăţeni au recurs la autoflagelare, dar, în acelaşi timp, s-au căutat – şi găsit! – ţapi ispăşitori: leproşii au fost izgoniţi din aşezări, evreii au fost acuzaţi că ar fi otrăvit apa. În septembrie 1348, sub tortură, s-au obţinut probele necesare împotriva evreilor, la Chillon, dându-se semnalul pentru pogromuri: la Basel, evreii au fost închişi în cuşti de lemn şi arşi de vii, scene similare având loc la Stuttgart, Ulm, Speyer şi Dresda. Două mii de evrei au fost masacraţi la Strasbourg, iar în Mainz douăsprezece mii!
Evident, nimeni nu s-a gândit la puricii transportaţi de şobolanii negri! Epidemia de ciumă denumită Moartea Neagră dintre anii 1347-1350 a afectat îngrozitor evoluţia promiţătoare a Europei din ultima sută de ani, aşa cum nu se mai întâmplase din secolul al VI-lea şi cum nu avea să se mai întâmple decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Boala era provocată de puricii transportaţi de şobolanii negri. Medicina medievală, deşi înţelegând procesele de infestare şi contagiune, nu înţelegea mecanismul particular al răspândirii molimei.
România, iremediabil conectată la remorca economiei globale, nutreşte nu foarte ascuns speranţa că odată reluată creşterea liderilor economici şi politici, bunăstarea naţională, efemer şi superficial gustată, va reveni de la sine, ignorând adevăratele probleme şi, pe această bază, lipsită de un model economic (doar dacă nu este secretizat publicului!) demn de acest nume, caută vinovaţi care, neavând nici o legătură cu cauzele, servesc exclusiv propagandistic pentru a îndupleca încă o dată (până când?) exponenţii unei democraţii dominate şi definite elegant de naivitate să se pronunţe favorabil… Evidenţa situaţiei impune fie asumarea unor greşeli şi implicit a răspunderii, fie desemnarea unor terţi ca vinovaţi. Alegerea este simplă, atunci când te afli la limita răsăriteană a Occidentului sau la cea apuseană a Orientului, într-o regiune geografică ignorată chiar şi de otomani: noi nu am greşit! Atunci cine?
1) Cauzele sunt multiple, dar, pentru că toate trebuie să poarte un nume (vorba lui Nichita Stănescu!), s-au pus reflectoarele pe băncile comerciale, baleiajul acestora atingând, ca din întâmplare, dar cu oarecare prudenţă, Banca Naţională. Sectorul comercial bancar prezintă caracteristici care îl fac extrem de convenabil pentru a fi desemnat inamicul public nr. 1:
– aparţine în proporţie zdrobitoare străinilor;
– are un caracter ocult, mecanismul funcţionării fiind cel puţin discret în ochii
marelui public şi ai celor desemnaţi periodic şi temporar să-l reprezinte;
– este un simbol al bogăţiei, atribuindu-se proprietatea banilor care de fapt i-au fost încredinţaţi spre gestionare, capitalurile proprii fiind insignifiante faţă de sumele atrase sub formă de depozite, împrumuturi, disponibilităţi curente ale clienţilor;
– solicită insistent restituirea împrumuturilor într-o ţară în care înţelepciunea populară a produs din timpuri imemoriale o luare de poziţie cvasi-unanim apreciată: Ce am de luat am luat, ce am de dat am iertat!
Am putea continua, dar cele de mai sus sunt suficiente pentru a constitui fundamentul generalizării unor practici care, scoase din contextul temporal când s-au produs, pot fi îndreptăţit blamate, dar, chiar şi în acest caz, generalizarea este profund dăunătoare: urmărind transferul responsabilităţii pentru situaţia real dificilă a populaţiei şi, dincolo de aspectul meschin financiar al reprezentării, obţinerea facilă de voturi, afectează substanţial, pe termen şi cu consecinţe indefinite, o instituţie ignorată cu condamnabilă neglijenţă, instituţia creditului. Nu există doctrină economică sau politică – istorică sau contemporană – care să se bazeze pe un model economic din care componenta credit să lipsească!
2) Ignorând afectarea puterii financiare a populaţiei de o multitudine de factori (între 2011 şi 2014 au dispărut 400.000 de locuri de muncă, taxarea cetăţeanului este atât de complex disimulată încât este aproape imposibil de evaluat corect, emigraţia masivă a populaţiei capabile de muncă este catalogată ca spirit de aventură şi nu consecinţă a lipsei perspectivelor şi chiar a disperării – fiind chiar apreciată ca binevenită, evitându-se un procent fabulos al şomajului! – preţurile energiei, în general – se spune că dacă petrolul va fi gratuit, preţul benzinei ar putea scădea cu aproximativ un leu! – preţurile în euro la cursuri subiective, diferite de cursul oficial, arbitrarul taxelor locale, taxarea consumului gazului conform unui indice discreţionar de transformare a metrilor cubi, un cost al apei potabile apropiat de al apei minerale etc.), cruciada este dusă exclusiv împotriva băncilor comerciale, de pe o poziţie de forţă a reprezentării magistral exprimate de I.L. Caragiale în a sa Noapte Furtunoasă…
Presa acordă zilnic spaţii ample, cu întreruperi generate de tragedii reale sau de intemperii:
Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir i-a solicitat lui Călin Popescu Tăriceanu să convoace o sesiune parlamentară extraordinară în vederea adoptării reglementărilor care presupun ştergerea întregii datorii odată cu cedarea locuinţei puse garanţie într-un contract de credit. Reprezentanţii BNR şi ARB luptă împotriva Legii dării în plată, însă debitorii solicită Parlamentului să nu cedeze presiunii bancherilor.
Instanţele bucureştene au stabilit pentru luna ianuarie 2016 termene pentru dosarele deschise de ANPC, care au ca scop eliminarea mai multor clauze din contractele băncilor, suspectate a fi abuzive.
Anul 2015 a adus un bilanţ inedit în ceea ce priveşte litigiile introduse pe rolurile instanţelor împotriva băncilor. Peste 17.000 de procese sunt introduse împotriva a şase bănci!
Pentru buna regulă, trebuie precizat că această situaţie nu este specifică României, pe alte meleaguri având consecinţe tragice, depăşindu-le emoţional pe cele economice:
Amedeo T. şi soţia sa, proprietarii unui salon de coafură în Verviers (Belgia), întâmpinau importante dificultăţi financiare. Obţinuseră un acord de principiu – verbal, se pare – din partea băncii lor în legătură cu obţinerea unui împrumut pentru deschiderea unui al doilea salon de coafură. De fapt, nu au obţinut niciodată împrumutul solicitat, dar semnaseră deja contractul de închiriere a noii locaţii, începuseră lucrările de amenajare şi cumpăraseră material de 50.000 de euro pentru noul salon de la Waremme. Atunci, au primit vestea…
Banca – BNP Paribas Fortis – a negat că ar fi formulat vreodată un acord de principiu. Solicitanţii au încercat să formuleze o plângere, care le-a fost respinsă. Copleşiţi de datorii, întreprinzătorii nu aveau altă soluţie decât să renunţe. Faliment şi vânzarea casei, disensiuni în menaj…: întâmplarea le-a provocat pierderea a tot ceea ce agonisiseră. De aici dorinţa de a se răzbuna pe bancheri? Posibil, gândesc cei însărcinaţi să ancheteze moartea lui Benoit Philippens, a soţiei sale Carole Haid şi a micuţului Esteban (nouă ani!), asasinaţi în faţa locuinţei lor, în jurul orei 22.00, pe data de 18 aprilie. Carole Haid era directoarea agenţiei bancare în momentul refuzului acordării împrumutului!
În seara respectivă, Amedeo T. trăsese şapte focuri de revolver vizând iniţial pe Benoit Philippens. Carole a supravieţuit puţin, suficient pentru a explica poliţiştilor că agresorul se adresase soţului său întrebându-l: „Acum mă recunoşti?“1
Impresia că aspectele de mai sus au fost alese aleator şi nu au nici o legătură între ele este falsă: toate se referă la obiective de interes restrâns, sunt amplificate emoţional ca fiind de larg interes şi induc consecinţe negative imprevizibile şi generalizate, statistica nefiind singurul instrument pentru a demonstra fie un lucru, fie contrariul său. Retorica politică a reconstruit – apelând interesat subiectiv la precedente aparent de ne-contrazis, gen – scenariul celebrei Scrisori a III-a: băncile nu sunt altceva decât un modern Baiazid împotriva căruia – în măsura în care nu au făcut-o deja – trebuie să se ridice şi „râul“ şi „ramul“!
Miopia este o tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanţă. În acelaşi timp, defineşte şi incapacitatea de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor, mergând până la o lipsă de perspicacitate intelectuală şi mărginire.
De ce au ajuns băncile (comerciale) în centrul atenţiei şi cum au devenit „inamic public nr. 1“ acum? De ce nu în urmă cu cincisprezece-douăzeci de ani? Ce a declanşat cruciada ce acaparează mass-media şi instanţele judiciare?
Motivul principal şi obiectiv este, aşa cum am arătat, situaţia fără precedent de dificilă a majorităţii populaţiei – situaţie inabil disimulată sub imaginea unei macroeconomii performante dar cu impact asupra unui grup extrem de restrâns.
Singura explicaţie este aceea a confuziei care se face între două instituţii – Instituţia Bancară şi Instituţia Creditului – dintre care doar prima, fiind materială şi palpabilă, este considerată ca înglobându-le pe amândouă! Explicaţia este simplă: deşi există şi în limba română termeni diferiţi pentru credit şi împrumut, practic creditul este confundat cu împrumutul! Diferenţierea există şi în alte limbi (credit-preţ, credit-loan), demonstrând suficient diferenţa conceptuală şi de substanţă.
1 Relatarea incidentului de mai sus a fost preluată din ziarul Belgian Le Soir din data de 17 septembrie 2014.
COMMENTS