Bancpost a primit distincția de „Cel mai bun partener IFC pentru finanţarea comerţului internaţional din Europa de Sud”, datorită rezultatelor înregistrate în susținerea activității de import-export a companiilor locale. Astfel, doar în 2015 din linia de finanțare de 80 de milioane de dolari au fost utilizați de către clienții Bancpost în regim revolving peste 170 de milioane dolari, în cadrul Programului de finanțare a comerțului Global (Global Trade Finance Program – GTFP).
„Suntem onoraţi să primim această recunoaştere internaţională a rolului Bancpost, în calitate de bancă sistemică, în susținerea activității de comerț internațional și implicit a economiei românești. Am dovedit de-a lungul timpului că suntem un partener pe termen lung pentru clienții noștri și că avem capacitatea de a le oferi competențele profesionale care să le susțină planurile de dezvoltare. Iar această nouă distincție ne reconfirmă poziția de lider pe care o avem în piață pe segmentul tranzacțiilor de trade finance”, a declarat George Georgakopoulos, CEO Bancpost.
Bancpost a primit această distincție pentru a treia oară, premiul fiind înmânat în cadrul celei de-a 7–a Întâlniri Anuale a Băncilor Partenere, de la Milano, la care au luat parte peste 500 de reprezentanți ai industriei bancare și ai corporațiilor internaționale.
“Lucrăm cu Bancpost în vederea întăririi relațiilor de parteneriat cu băncile internaționale și dezvoltarea sectorului financiar din România. Bancpost s-a alăturat Programului de finanțare a comerțului global în 2010 în calitate de primă bancă emitentă din România, participarea sa în cadrul proiectului facilitând creșterea competitivității la export a clienților locali și implicit susținerea fluxurilor de comerț internațional ale României”, a declarat Manuel Reyes-Retana, IFC Regional Head for Financial Institutions Group in Europe, Middle East and North Africa. “Suntem bucuroși să avem în Sudul Europei un partener puternic așa cum este Bancpost.”
„Bancpost este un partener important și consecvent al programului Global Trade Finance, reflectând capacitatea băncii de a înțelege piața financiară pe de o parte, precum și cunoașterea aprofundată a business-ului clientului și a nevoilor sale în comerțul internațional. Printre companiile care folosesc aceste linii de finanțare și care au încredere în expertiza noastră se numără nume importante, cu activitate in productia de componente si echipamente pentru industria de telecomunicatii, energie, industria auto, agricultura si comerț”, a declarat Vlad Micu, Director Executiv Corporate Banking Bancpost.
Bancpost s-a alăturat programului IFC – GTFP (Global Trade Finance Program) încă din 2010, când a primit o linie de finanțare în valoare de 15 milioane de dolari în baza căreia Bancpost a acordat credite comerciale în valoare totală de 20 de milioane de dolari. Valoarea liniei de finanţare a crescut constant, astfel că IFC a mărit către finalul anului 2015 valoarea creditului la 80 de milioane de dolari. În cei 5 ani de parteneriat, în cadrul acestui program Bancpost a acordat finanțări în valoare cumulată de peste 560 milioane de dolari.
COMMENTS