250 de manageri IT se întâlnesc la conferința ”The future of IT, the future of profession”

business08

 

 

CARIERE și CIO Council organizează prima Conferință Națională a managerilor de IT din România: “The future of IT, the future of profession”, la JW Marriott Grand Hotel din Capitală, pe 13 martie 2013. Evenimentul abordează subiecte cheie pentru categoria Chief Information Officers (CIO): cum vor transforma noile tehnologii (cloud computing, SAAS, SOA) departamentul de IT, evoluția bugetelor de IT în companiile româneşti, trecerea de la CIO la antreprenoriat, tendinţe și perspective.

Evenimentul va reuni 250 de participanți din categoriile IT manager, CIO, dar și profesioniști din zona de Chief Operation Officer(COO) și Resurse Umane.

“Acest eveniment se înscrie în suita de activităţi prin care CIO Council susţine comunitatea IT şi de business din România. Ne dorim să aducem în atenţie, cât mai transparent, profesionistul IT şi provocările cu care acesta se confruntă în contextul crizei economice, relaţiile interdepartamentale şi cum este perceput din zona de C-level. Vom discuta tranşant despre impactul tehnologiilor asupra afacerii şi efectele acestora asupra departamentului IT. Este un eveniment de referinţă  pentru comunitatea IT şi o excelentă oportunitate de networking cu membrii CIO Council, profesionişti IT de referinţă şi executivi.” – Yugo Neumorni, Președinte CIO Council.

Aria dezbaterilor este foarte generoasă și include atât prezentări susţinute de CIO respectați din comunitatea IT, cât şi analize ale unor profesioniști din comunitatea de business non-IT. Li se alătură în panelul de discuţii executivi proaspăt ieșiți din industria IT care folosesc experinţa acumulată activând în domenii la fel de provocatoare: Bogdan Bandilă, Marius Văcăroiu, Constantin Mareș, Adrian Stanciu, Dan Berteanu, Radu Puchiu și mulți alții.

Participarea la eveniment se face pe bază de înregistrare la  www.cioconference.ro/registration,  iar biletele pot fi procurate online până la data de 10 martie 2013. CIO Council este Asociația Directorilor de Tehnologia Informațiilor și Comunicații din România și reunește peste 80 de membrii ce dețin sau au deținut funcția de Chief Information Officer/ Director IT și care activează în mari corporații romaneşti sau multinaționale din domenii diverse de activate.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0