Începând din acest an, Asseco SEE implementează un nou concept al Conferinței New Banking Vision – șase evenimente locale înlocuiesc unul singur organizat până acum la nivel regional. Conferința New Banking Vision organizată în România, a treia din seria de șase conferințe regionale din 2016, va avea loc la București, pe 17 mai 2016, la Palatul Noblesse.
A 7-a ediție a New Banking Vision la București oferă mediului bancar oportunitatea de a dezbate și analiza tendințele în industrie în paralel cu provocările pieței bancare, prezentând totodată și un roadmap al trecerii către modelul de bancă a viitorului.
Cum România deține un rol important pe harta operațiunilor Grupului Asseco SEE, acesta este un eveniment dedicat în exclusivitate pieței locale. Conferința se va axa pe trei subiecte fierbinți în momentul de față: Digital Banking, Business Intelligence și Payment Systems, scopul fiind acela de a demonstra beneficiile aduse de o abordare unitară și integrată a acestor sisteme, având în permanență în centru clientul.
Cerințele actuale ale sistemului bancar sunt: servicii bancare oriunde și oricând. Acest lucru presupune tehnologii inovatoare, robuste, sigure, optimizate, pregătite pentru a satisface așteptările clienților informați, cunoscători ai noilor tehnologii.
“Ca lider în furnizarea de software bancar în regiunea SEE, cu o experiență de 15 ani în domeniu, prezență în 13 țări și un portofoliu de peste 64 de bănci ce utilizează soluția de core banking, Asseco SEE înțelege pe deplin ce înseamnă transformarea bancară și cea digitală, într-o lume în care banking-ul înseamnă oricând, oriunde. Acest lucru necesită inovație, robustețe, siguranță, procese optimizate și disponibilitate imediată a serviciilor pentru a satisface așteptările noii generații de clienți”, a declarat Vladimir Aninoiu (foto), Country Leader, Asseco SEE România.
Transformarea digitală a băncilor cuprinde toate aspectele legate de afacerea bancară și de societate, de asemenea. Înțelegerea acestor dinamici și efectuarea schimbărilor necesare este contextul pentru transformarea digitală.
Sponsorii conferinței locale New Banking Vision din București sunt Microsoft, Wincor, Intel, Euronovate și SmartDisplayer.
New Banking Vision a fost organizată pentru prima dată în urmă cu 13 ani. 6 conferințe organizate până acum au fost un bun prilej pentru participanți să afle despre ultimele tendințe din sectorul bancar. În același timp, New Banking Vision a devenit, de asemenea, un punct de întâlnire important pentru schimbul de cunoștințe și de experiență.
COMMENTS