Interviu cu Prof. Univ. Dr. Teofil Pop, Director General al Centrului medico-chirurgical universitar Interservisan
O adevărată plăcere discuţia cu domnul doctor Teofil Pop, un ardelean şi un român adevărat, dedicat Clujului şi profesiei sale. Este extraordinar cum a reuşit în aceşti ani să-şi facă meseria de chirurg – are 82.000 de operaţii la activ – şi, în acelaşi timp, să ridice prima clinică particulară cu acţionar unic din România care, astăzi, este una dintre cele mai moderne şi solicitate de clienţi din toate colţurile ţării şi din străinătate. Vorbim despre drumul său spre succes, despre cum l-a ţinut în ţară dragostea de părinţi şi familie, despre onoarea pe care o simte când străinii care vin în vizită la clinica Interservisan sunt impresionaţi de tot ce văd acolo. Este un bun medic şi un bun organizator şi acest lucru este recunoscut şi de alţii, pentru că în 24 noiembrie, la Geneva, va primi marele premiu de aur pentru management şi medicină.
Pe ce se bazează succesul dumneavoastră?
În primul rând pe faptul că am 82.000 de operaţii în chirurgie cervico-facială şi ORL. La un moment dat, colegii din Bucureşti îmi spuneau: „tu ne umileşti pe toţi”. Le răspundeam că au avut şi ei posibilitatea, dar au pierdut startul şi asta e consecinţa. Când s-a modificat politica naţională, în 1990, am deschis primul cabinet particular din România, în centrul Clujului. În februarie s-a dat legea, iar în martie aveam aprobarea pentru prima clinică. Apoi, în 2002, am construit policlinica. E o clinică unde lucrează 140 de medici şi unde am realizat condiţii foarte bune: 2 paturi, telefon, TV, baie, frigider, aer condiţionat în fiecare salon. Îmi place să existe o atmosferă plăcută, să fie totul curat şi primitor.
La recepţie sunt expuse 60-70 de tablouri, printre care şi o ţărancă pictată de Pericle Capidan, unul din pictorii noştri aromâni din Grecia, stabilit mai apoi la Bucureşti, Sibiu şi Cluj, poreclită şi „Gioconda română”, cu un succes extraordinar la Viena şi Budapesta în 1920. Pictura este plăcerea şi bucuria mea şi am peste tot tablouri – în jur de 300.
Sunteţi acţionar unic al clinicii Interservisan. Nu aţi dorit să vă asociaţi cu nimeni?
N-am dorit să mă combin cu nimeni în domeniul investiţiilor, pentru că un bărbat normal, care are calităţi, merge la făcut bani în afaceri financiare ca şi la femei, de unul singur, dacă are cu ce. Banii care vin nu-i ţii la ciorap, nu trebuie să fie blocaţi, trebuie să circule, să îi foloseşti în dezvoltare. Şi trebuie să fii precaut în propunerile de asociere care ţi se fac. Spre exemplu, era să calc pe bec când am primit de la o societate britanică o propunere pentru această clinică. Şeful delegaţiei de 4-5 persoane, care părea, după fizionomie, să fie ori din Pakistan ori dintr-o grupare de greci din sud, a venit cu contractul pregătit. Îmi oferea 25 de milioane pentru clinica asta, ca să devenim acţionari, nu să o cumpere, dar contractul avea în final două clauze: prima era în regulă, adică „sunteţi de acord cu o dezvoltare continuă a centrului medico-chirurgical”, dar a doua, „sunteţi de acord ca peste un an să facem mărire de capital” era o capcană. Bineînţeles că am refuzat.
Mulţi îşi pierd capul când dau de bani. Nu trebuie să sari într-un picior că ai un milion de euro, ci toată viaţa trebuie să înveţi ce trebuie făcut şi să încerci să-ţi educi familia fără excese. Eu m-am bucurat de viaţă şi am văzut toată lumea, pentru a învăţa mai mult. În 1980 am reuşit să plec în Germania, nu aveam bani deloc, dar am avut noroc, pentru că am operat-o pe fiica şefului de la paşapoarte. Un om la locul lui, de treabă, care m-a întrebat ce poate să facă pentru mine. I-am spus că aş vrea să merg în Ungaria, Austria, Germania şi Elveţia. M-a ajutat. Aveam 34 de ani, doctorat şi un palmares în Cluj. Înainte cu vreo trei săptămâni de a pleca în Elveţia, aduc cu salvarea un tip de 70 şi ceva de ani, palid ca o hârtie, îi curgea sânge masiv. Îi leg carotida, îi opresc sângerarea, îl pun pe transfuzii, îl fac bine. Înainte de a-l externa îmi spune că a auzit că vreau să plec în Elveţia şi că fiica sa e căsătorită acolo cu un rector la arte plastice al cărui tată este proprietar de fabrică de ceasuri. Îmi dă o hârtiuţă, iar când ajung la Berna îl sun pe acest rector care locuia în cel mai elegant cartier, într-o casă frumoasă şi foarte mare. Mă primeşte impecabil, stau trei-patru zile, m-a şi îndrăgit, şi îmi spune că ştie ce am făcut pentru cuscrul său şi că aş putea avea aici un mare viitor, poate să mă facă şeful secţiei de chirurgie maxilo-facială din Berna. I-am mulţumit, dar i-am răspuns că în ţară am nişte părinţi la care ţin şi sunt foarte legat sufleteşte de România. Educaţia mea e un pic naţionalistă, am şapte generaţii de ardeleni, bunicul a fost primar, membru al Partidului Naţional Român din Ardeal, prieten al familiei celebrei familii Haţeganu, buni români, inteligenţi şi eficienţi. Aşadar, am revenit acasă.
Peste vreo trei ani – eram deja conferenţiar –, nişte studenţi vor să discute ceva deosebit cu mine. Stabilesc o întâlnire cu ei şi aflu că ei sunt evrei plecaţi din Sighet şi din Dej, iar tatăl unuia dintre ei este moştenitorul Spitalului Evreiesc din New York. Şi pentru că ei ţin la mine, îmi propun să merg să lucrez acolo, pentru că tatăl acelui sudent îmi va da un salariu de 6.000 dolari pentru început şi apoi de 12.000. Ei bine, am refuzat. Şi cum de pe urma proprietăţii părinţilor mei am obţinut ceva bani, am reuşit să îmi fac nişte rezerve financiare cu care am putut începe afacerea.
În 1990 am făcut acel cabinet particular care a mers impecabil. Primeam 40-50 de pacienţi pe seară, plus pacienţii de la clinica de stat, eram şef de lucrări, aveam 22 de paturi şi operam cazuri grave.
Ce m-a ţinut în ţară a fost dragostea de părinţi şi familie şi faptul că aveam ceva rezerve financiare cu care nu am cumpărat o casă, ci această policlinică. În 1991 am mers la primar şi i-am spus că vreau să construiesc o clinică de chirurgie maxilo-facială şi ORL. Primarul mi-a răspuns că nu-mi poate da un teren pentru că legislaţia nu e clară, nu poate să exproprieze că e riscant, dar să-i spun un loc din Cluj unde pot face o clinică. Şi aşa am cumpărat clădirea unde e policlinica şi apoi, cu un program Phare, am construit clinica. Aşa am ajuns să fiu unicul proprietar. Norocul meu a fost că eram simpatizat de foştii mei profesori, eram şef de lucrări şi toţi profesorii mei, în frunte cu academicianul Roman Vlaicu, au venit să lucreze la clinică. Am făcut nişte liste cu toţi profesorii care ofereau consultaţii la clinică şi le-am distribuit. A fost o reacţie în lanţ, mulţi bolnavi au venit după ce au văzut listele cu numele doctorilor. Trei pătrimi sunt clienţi din alte judeţe. Au venit pacienţi din toate zonele, inclusiv din Bucureşti.
E o onoare când vin delegaţii din vest, din străinătate să viziteze clinica. Chiar acum două luni a fost directorul Medlife pentru partea de est. La sfârşitul vizitei mi-a spus că nu a crezut că aici e în România.
De unde şi până unde destinul acesta?
Bunicul meu a fost un om de afaceri excepţional, simpatic, drăguţ, cu poziţii, rezolva totul, un om bogat. Spre deosebire de alte rude ale mele, eu am gândit altfel de la început, probabil semăn cu bunicul. Primul lucru a fost să devin medic bun, al doilea, să evoluez pe scara profesională. Şi de aceea am operat extrem de mult şi m-am purtat întotdeauna amabil şi civilizat. Soţia mea a fost profesoară, aveam o fetiţă şi i-am spus să stea acasă, că voi munci eu. Reuşeam să câştig, dar aveam mari dureri de cap, eram obosit, uneori noaptea dormeam cu geamul deschis ca să mă pot oxigena. Nimic nu se clădeşte pe lene, pe nemuncă, în afară de furt. Cifra mea de afaceri a fost în permanenţă de 2-3 milioane de euro. Banii care vin e o prostie să-i ţii blocaţi. În Germania am fost de 30-40 de ori şi le-am spus că nu aş schimba poziţia de aici cu ce au ei acolo. Nu-i vorba de bani, ci de faptul că am o societate cu oameni de mare calitate – academicianul Aurel Pop, Vasile Puşcaş, 40 de profesori universitari. Aici am un mediu şi un climat plăcut. Toţi spun că e o chestiune de excepţie ce am făcut. Şi vreau să menţinem clinica la un nivel la care, atunci când vin specialişti din vest să o viziteze, aceştia să-şi ridice pălăria. La inaugurarea clinicii, Iosif Pop mi-a spus că am câştigat partida şi asta pentru că un comando bine organizat bate oricând un regiment.
Ce facem cu România?
Dacă ne trezim la timp, întâi trebuie recuperaţi banii de la toţi hoţii care au furat, iar apoi, guvernul şi toate investiţiile trebuie să se bazeze pe oameni foarte serioşi. În al treilea rând, să terminăm cu instituţiile de stat care nu plătesc impozitele şi unde nu răspunde nimeni de nimic. Contează câţi oameni sunt credibili şi câştigă normal, legal.
Medicii din Bucureşti nu au înţeles după revoluţie că e bine să te privatizezi. Puteau astfel câştiga un ban cinstit, dar au rămas la vechea meteahnă – plicul. Nu e bine, trebuie să demonstrăm că lăsăm deoparte escrocii şi că suntem cu ochii pe bandiţi.
Nişte francezi veniţi în vizită m-au întrebat care ar fi problemele la noi în ţară. Şi le-am răspuns că România a avut ghinionul că după război au năvălit ruşii şi au distrus mulţi intelectuali de mare calitate, apoi au venit comuniştii, care au egalizat valorile – când am terminat medicina salariul meu era cât al unei infirmiere – şi acum avem nişte probleme cu ţiganii. „Eşti rasist?”, m-au întrebat ei. „Nu, domnule, îi iubesc şi sunt de acord să plătesc 2-3 garnituri de tren să-i luaţi la voi, la Lyon. Lyon-ul este capitala ţiganilor. Nu aţi înţeles o chestiune esenţială: gunoaie umane avem şi noi şi voi, diferenţa este că voi le ştiţi masca, nu le declaraţi, sau aveţi mai puţine ca noi. Voi, nişte intelectuali, ar trebui să gândiţi altfel, dacă vreţi şi dacă puteţi. În clinică am ceva unguri şi ceva evrei, dar ce contează e să fii om civilizat şi să faci medicină de calitate“ – le-am răspuns.
Dar cu sănătatea din România?
Şeful unei clinici medicale de stat îmi spunea zâmbind că a reuşit să obţină un ecograf. Eu am vreo 10 la mine în clinică… Sunt clinici de stat care miros de la intrare a mizerie, pentru că se promovează oameni fără calităţi, neprofesionişti. Eu îmi plătesc cheltuielile curente şi îmi rămâne o sumă impozabilă. Dar dacă investesc imediat în achiziţia de aparatură medicală hiperperformantă, se scade din suma impozabilă din luna în care am cumpărat.
Sunt mândru că vin oameni din vest să facă examinări aici. Am avut un caz al unei paciente care credea că moare, nu mai avea speranţe, pe care au văzut-o opt medici la Londra, unde face un masterat şi locuieşte cu chirie la periferie. I-am făcut testul serologic şi avea un sindrom labirintic care nu se vede decât la teste speciale. I-am spus să rămână în România, să ia tratament cu spiramicină sau rovomicină şi aşa am pus-o pe picioare. Şi acolo sunt doctori duşi cu pluta. La noi vin pacienţi din Suedia, Norvegia şi Danemarca, pentru că acolo îi programează la operaţie şi peste 2 ani şi îi şi costă enorm. Aici costă un sfert cât acolo.
Încotro se îndreaptă Clujul?
Clujul merge bine. După 2003-2004, vesticii spuneau că oraşul nostru trebuie stimulat, pentru că se află la distanţa egală dintre Budapesta şi Bucureşti.
Noi avem acum 121.000 de studenţi în Cluj şi vreau să vă spun, fără nici o reclamă, că un sfert din ei îşi doresc să rămână în Cluj. Am fost plăcut impresionat de o pacientă care a venit de la Cugir pentru operaţie şi când am invitat-o să rămână peste noapte la clinică, mi-a spus că are unde să stea, pentru că are doi copii la facultate şi le-a luat două apartamente aici. Ea a înţeles încotro merge Clujul.
Foarte mulţi tineri aleg Clujul. Universitatea Babeş-Bolyai de aici e foarte serioasă, ca şi Facultatea de Medicină, şi avem personalităţi marcante în toate instituţiile.
Mă doare sufletul când văd numai emisiuni proaste la televiziune. Le dau eu cartea „Elite contemporane clujene“ şi „Personalităţi clujene contemporane“ şi să-i invite la o discuţie la televizor, pentru că aceştia chiar au ceva de spus.
Eu zic că mai sunt şanse. E bine să gândeşti pe termen lung.
Prof. univ. dr. Teofil Pop: „Extind Interservisan, investesc. Nu arunc banii pe fereastră.”(2013)
Centrul Medico-Chirurgical Universitar Interservisan a fost inaugurat în Cluj-Napoca în anul 1993. Cea mai importantă investiţie privată în domeniul sănătăţii din Cluj-Napoca îl are ca proprietar şi director general pe prof. univ. dr. Teofil Pop, medic primar chirurg ORL, doctor în medicină al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. O a doua clădire dispusă pe 7 etaje a fost inaugurată în 2004 şi, astfel, cel mai mare şi mai modern centru medical privat cu unic acţionar din România este astăzi un centru cu cinci săli de operaţii moderne, una de terapie intensivă, şapte săli de tratament, dotate cu aparatură ultramodernă, 40 de saloane cu 120 de paturi. În cele 20 de cabinete medicale activează peste 140 de medici, asistente medicale, laboranţi şi tehnicieni. Peste 70% dintre medici sunt profesori sau conferenţiari universitari, doctori în ştiinţe medicale, cu specializări la institute ştiinţifice şi clinici medicale de prestigiu din Europa şi SUA. În iunie 2011 a fost inaugurată clinica de profil, Novia Cosmetic Harmony Clinic. Cu o ofertă de servicii medicale de calitate, investigaţii realizate prin aparatură de ultimă generaţie, o echipă de medici specialişti de renume şi un concept medical vestic, ultramodern, clinica Interservisan reprezintă un reper nu doar pentru Cluj-Napoca, ci şi pentru România.
COMMENTS