AAF: Fondurile de investiții ca alternativă viabilă de economisire

AAF: Fondurile de investiții ca alternativă viabilă de economisire

Experți din industria Asset Management, membri ai Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), s-au întâlnit cu jurnaliștii pentru a discuta cele mai importante teme ale momentului referitoare la fondurile de investiții. Acestea sunt o alternativă viabilă de economisire, în contextul economic actual, în care inacțiunea duce la o pierdere financiară, pe fondul creșterii inflației.

Paleta de instrumente disponibile pentru piața de capital din România este diversificată, astfel că se potrivește oricărui tip de investitor, atât persoanelor conservatoare, cât și celor cu înclinare spre risc.

Randamentele fondurilor de investiții din ultimii ani ne arată că acestea sunt o alternativă bună de economisire pentru persoanele care au un orizont de plasament pe termen mediu și lung. Oferta de fonduri de investiții prezentă pe piața românească este una bine diversificată, cu produse potrivite atât pentru românii care doresc plasamente mai conservatoare (fonduri monetare sau de obligațiuni), cât și pentru cei care au o abordare mai agresivă (fonduri diversificate sau de acțiuni), cu expunere pe piața românească, dar și pe piețele globale”, a explicat Radu Hanga, Președintele Asociației Administratorilor de Fonduri.

În companiile românești, sunt investite fonduri în valoare de peste 11 miliarde RON. Din acest motiv, fondurile de investiții sunt motorul economiei locale.

Fondurile de investiții reprezintă unul din cei mai mari investitori din economia locală. Cumulat, investim peste 11 mld. RON în capitalul companiilor românești și le finanțăm prin obligațiuni deținute cu încă 1,6 mld. RON. Ne dorim să fim cât mai prezenți în viața companiilor locale, să finanțăm companiile în toate stadiile lor de dezvoltare, din păcate însă numărul ofertelor este încă unul redus în piața locală, astfel încât încă 5,5 mld. RON le investim în companii din afara granițelor României prin obligațiuni corporative”, a declarat Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management.

A fi investitor necesită o informare continuă asupra evoluției pieței de capital, pentru a putea investi informat și cu eficiență sporită.

Încurajăm investitorii să manifeste interes și să urmărească evoluția emitenților listați la Bursa de Valori București, deoarece principalii indici arată evoluții pozitive de la începutul anului. Prin urmare, investiția în principalii indici bursieri poate reprezenta o soluție de diversificare cu potențial interesant”, a afirmat Horia Gustă, Director General SAI Certinvest.

Activitatea de investitor a devenit mai facilă în ultimii ani, datorită progreselor înregistrate în domeniul tehnologic și modernizării infrastructurii utilizate.

Avem astăzi în țară peste 2,000 de locații fizice unde putem efectua operațiuni de subscriere sau retrageri din fondurile de investiții. Dacă punem la socoteală și mobile banking-ul principalilor jucători bancari sau aplicațiile dedicate oferite de diverși administratori, putem concluziona că efectuarea unei investiții este extrem de facilă. Cântăriți decizia de alegere a unui fond adecvat și investiți cu ușurință!”, a punctat Aurel Bernat, Director General BT Asset Management.

Dintre toate instrumentele disponibile pentru piața de capital din România, fondurile de tip multi-asset și de tip liquid alternatives înregistrează cele mai mari vânzări în ultima perioadă.

Până la jumătatea anului 2018, vânzările nete de fonduri de investiții de tip cross border, la nivel global au totalizat 198 mld. EUR, din care Europa 108 mld. EUR. În Europa, după un an record în 2017, vânzările nete de fonduri de obligațiuni au devenit negative de la începutul anului 2018. Fluxurile de capital în fondurile de acțiuni au încetinit semnificativ în trimestrul doi, în timp ce fondurile de tip multi-asset și de tip liquid alternatives rămân principalul generator de vânzări”, a susținut Ioan Gheorghiu, Amundi Asset Management.

Putem obține randamente satisfăcătoare, dacă alegem să plasăm fonduri pe termen lung, pentru a atenua și perioadele de volatilitate ridicată.

Disciplina reprezintă factorul principal pentru investițiile de succes pe termen lung. Fie că investim sume considerabile la un anumit moment dat, fie că alegem să investim sume mai mici, într-un mod recurent, în fiecare lună sau trimestru, este important să reținem că investițiile pe termen lung au șanse semnificative de a genera randamente satisfăcătoare. A urmări evoluția piețelor financiare pe termen scurt reprezintă un comportament investițional ce necesită multă atenție și presupune decizii luate extrem de rapid, iar de cele mai multe ori factorul emoțional conduce spre o experiență investițională nefericită, mai ales în momente de volatilitate ridicată”, a afirmat Milan Prușan, Managing Director NN Investment Partners.

În ultimii ani, se fac demersuri susținute pentru generarea și gestionarea unor programe de educație financiară, care să permită maselor utilizarea cu ușurință a unor concepte de bază din industria de capital, precum înțelegerea bugetului.

Noi, la Școala de bani, credem că independența financiară se învață și că este foarte important să începem discuția despre bani plecând de la bază – de la înțelegerea bugetului și a modului în care îl alocăm. Acesta este și principiul pe care am construit programul Școala de bani având în minte nevoia de a înțelege viața financiară pe termen lung și de a conștientiza care sunt factorii care o influențează. Când aceste lucruri sunt clare putem să discutăm despre obiective financiare ample și să ne folosim de toate instrumentele existente în piață pentru a le îndeplini”, a punctat Vasile Cristian Pascu, Șef Departament, Departamentul Instituții Financiare, Direcția Piețe Financiare BCR.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0