de Prof. Dr. Martin D. Weiss
Cea mai des întâlnită teorie cu privire la situaţia economică a Chinei este una larg acceptată, deşi de-a dreptul stranie. Se spune că economia chineză s-a dezvoltat multă vreme într-un ritm suficient de rapid încât puterea Chinei să continue să rămână superioară multor altor naţiuni chiar şi în situaţia apariţiei unei anumite lentori. Ratele de creştere anuală de 10% se vor reduce la 5% sau 6%, dar asta nu va constitui o problemă…
Ba este o mare problemă, pentru că acest tip de abordare este unul profund greşit! Nu are nici o bază istorică, sfidând şi logica şi realitatea. Este una dintre marile aberaţii ale prezentului, o eroare care poate avea un efect devastator asupra bunăstării în genere.
Ţările prospere se comportă cel mai adesea asemenea celor mai bine cotate acţiuni. Când situaţia o ia razna, acestea nu intră lent în declin, ci se prăbuşesc de-a dreptul.
Cel mai bun exemplu este cel al Rusiei. Din 2000 până în 2007, PIB-ul acesteia creştea cu ameţitoarea viteză de cca 7,2%. Apoi, odată cu apariţia crizei globale din 2008, leaderii ţării se făleau că, în ciuda adversităţilor, au rămas totuşi cu o „viguroasă” creştere de 5,3%. Se pare că s-au pripit, întrucât, în 2009, PIB-ul s-a prăbuşit cu 7,8%. Nu a fost aşadar vorba de o simplă încetinire, ci de un adevărat colaps.
În acelaşi spaţiu şi în aceeaşi perioadă, ţări care se bucuraseră în trecut de creşteri economice însemnate au păţit-o chiar mai rău:
– Estonia, care atinsese un vârf al ratei de creştere a PIB de 10,2% în 2006, a ajuns, în 2009, la o scădere alarmantă de 14,7%.
– Letonia a cunoscut şi ea, după creşteri „miraculoase” de 11,9%, dezastruoasa decădere cu 14,4%.
– Ucraina, care în trecut se bucurase de o creştere a PIB de 12,1%, a suferit o scădere de 14,8%.
Există şi state care, în acelaşi interval de timp, au reuşit să depăşească mult mai uşor greul. Explicaţia este că acestea avuseseră, la momentul declanşării crizei, o creştere economică modestă, iar declinul lor a fost unul moderat: Cehia – 4,8%; Bulgaria – 4,2%; Ungaria – 1,7%; Polonia – 0%.
Să fie acesta un fenomen est-european? Nici vorbă! Este un tipar des întâlnit în istoria lumii. În Peru, în anii 1986-1987, după ce economia cunoscuse o creştere de 9,4% şi 9,7%, în 1988-1989 aceasta s-a prăbuşit brusc cu 9,4% şi chiar 12,3%. La fel se întâmplase în Chile cu ceva ani în urmă.
În anii 1970-1980, Produsul Intern Brut al Emiratelor Arabe Unite creştea, 3 ani din 4, cu o uimitoare rată de 21% pe an, pentru ca mai apoi să se năruie abrupt cu 15%.
La fel şi în Iranul anului 1969: după rate de creştere fantastice, de 10%-15%, nu au lipsit colapsurile anuale de 12%-21,6%.
Din Florida până în Bahamasul anilor ’60 vedem acelaşi lucru: rate de creştere constante de cca 9% sau 10%, urmate de perioade catastrofale, însemnând scăderi de 16,8% şi 14,8% în anii ’70.
Şi, desigur, să nu uităm nici de gravele consecinţe ale marilor rate de creştere economică din istoria SUA: după furtunoşii ani ’20, PIB-ul Americii s-a prăbuşit cu 11,9% în 1930, 16,1% în 1931 şi 23,3% în 1932. După numai trei ani, aproape jumătate din Produsul Intern Brut al SUA dispăruse…
Pentru fiecare dintre aceste cazuri de colaps economic, sunt convins că istoricii sunt capabili oricând să scoată din mânecă aşa-zise explicaţii, cum ar fi: boom-uri şi eşecuri speculative; transformări sociale şi politice; războaie şi revoluţii.
Este un lucru ştiut că dezvoltarea economică rapidă merge mâna în mână cu prefacerile sociale şi politice mult prea grăbite, care, la rândul lor, inevitabil duc la dezastre sociale şi politice.
Publicaţia „Foreign Policy“ a expus câteva dintre himerele economice care afectează în prezent China:
„Nici o altă economie puternică din istorie nu a reuşit să crească atât de rapid, cu toate că unele dintre metodele utilizate în acest scop se dovedesc acum a nu fi fost tocmai eficiente…“
„1. Exporturile. Reprezentând astăzi 23% din venitul naţional, exporturile au fost principalul catalizator al dezvoltării economiei chineze încă din anii ’80. Însă acest lucru ar fi fost imposibil fără creditele subvenţionate ale unui sistem bancar controlat de guvern şi în lipsa menţinerii în mod artificial a cursului valutar la cote scăzute. Creditele cu dobândă subvenţionată au dus la supracapacitarea firmelor exportatoare. Întrebarea actuală este cum se va reuşi restrângerea acestor firme fără un efect de răspândire nedorită a şomajului şi fără subminarea sistemului bancar din cauza creditelor neperformante…“
„2. Imobiliarele. Excesul de spaţii de locuit şi comerciale din marile oraşe ale Chinei este un efect direct al politicilor guvernamentale defectuoase. Oraşe-fantomă găsim din abundenţă în Jing Jin – zonă situată între Beijing şi oraşul industrial Tianjin, cu mii de spaţii care zac neocupate.“
„Autorităţile comunale şi orăşeneşti au construit clădiri-turn de birouri pentru a atrage companii şi antreprenori plătitori de taxe care să asigure inclusiv locuri de muncă pentru locuitorii din zonă. Ca bonus, dezvoltatorii imobiliari urmau să împartă, în mod ilegal, profitul cu oficialităţile guvernamentale care le înlesneau obţinerea de autorizaţii, terenuri, energie electrică şi apă…“
„Băncile care au oferit împrumuturi pentru clădirile subutilizate riscă acum să se confrunte cu o nouă criză a creditelor neperformante. Primejdiile la care se expun astăzi băncile şi dezvoltatorii imobiliari, în special cei de spaţii de birouri, sunt aşadar destul de serioase.“
„3. Infrastructura în exces. După criza începutului anilor 2000 şi Marea Criză din 2008, Beijing a reuşit să-şi menţină rata de creştere economică printr-un intens program de lucrări publice. Se spune că drumurile cu taxă ale Chinei ar fi pierdut 25 de miliarde de dolari numai în 2014. Majoritatea extrem de costisitoarelor spaţii destinate Jocurilor Olimpice de la Beijing din anul 2008 zac astăzi în paragină… Asta după ce bănci aflate sub controlul statului au fost nevoite, în urma presiunilor, să împrumute miliarde pentru aceste proiecte…“
„4. Rigiditatea întreprinderilor cu capital de stat. Aceste întreprinderi există în zeci de sectoare, au zeci de milioane de angajaţi şi generează cca 40% din Produsul Intern Brut al Chinei. Multe dintre ele se află fie în situaţie de monopol, fie de oligopol şi nici măcar autorităţile guvernamentale centrale nu au dreptul să interfereze cu activitatea lor.“
„Din moment ce multe dintre aceste întreprinderi se dovedesc a fi necompetitive într-o economie globală deschisă, nu fac decât să se adâncească în datorii şi să necesite până la urmă un bailout similar refinanţării din anii ’90 a băncilor de stat.“
Toate aceste lucruri îmi par foarte familiare. Le-am mai văzut prin America Latină, Europa de Est şi Asia. Tatăl meu îmi povestea la un moment dat despre câteva episoade similare petrecute la început de secol 20. Despre altele din secolul 19 şi chiar mai vechi am citit chiar eu.
Din punctul meu de vedere, rezultatul e limpede: ceea ce iniţial va părea a fi o simplă „încetinire“ se va transforma în final într-un colaps care va rupe coloana vertebrală a unei economii globale deja mult prea fragilă.
Nu lăsaţi China să vă surprindă. Pregătiţi-vă din timp prin acumulare de bani lichizi şi prin măsuri de protecţie financiară puternice.
Mult noroc!
În anul 1971, dr. Weiss a fondat Weiss Research, dedicându-şi 40 de ani din viaţă în scopul susţinerii a milioane de întreprinzători, astfel încât aceştia să facă cele mai potrivite şi sigure investiţii. Este preşedintele Weiss Ratings, cea mai importaă agenţie independentă de rating din SUA, şi al Sound Dollar Committee, fondat de tatăl său în 1959 pentru a-l sprijini pe preşedintele Dwight D. Eisenhower să echiibreze bugetul federal.
Cele mai recente trei cărţi ale sale au fost bestseller-uri, cel mai nou titlu fiind „The Ultimate Money Guide for Bubbles, Busts, Recession and Depression“.
COMMENTS