Accelerarea colectării la buget trebuie să fie conectată la realitate

StanTirnoveanu

Dispozițiile de accelerare a colectării de fonduri pentru bugetul statului trebuie să fie conectate la realitate, a declarat Stan Tîrnoveanu, partener senior Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP), într-o conferință de presă despre faptul că, marți, Curtea Constituțională (CC) a decis că unele prevederi din OUG 91/2013 privind insolvența sunt neconstituționale.

Totuși, până la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, prevederile OUG 91/2013 rămân în vigoare și pot avea efecte juridice.

”Deocamdată OUG 91/2013 poate produce efecte juridice. După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Consituționale, timp de 45 de zile, efectele acestei Ordonanțe de Urgență încetează urmând ca puterea legiuitoare să îndrepte elementele care au generat starea de neconstituționalitate”, a spus Stan Tîrnoveanu.

Reprezentantul ZRP a mai precizat că proiectul de act normativ aduce foarte multe beneficii în domeniu, dar că asupra lui au fost efectuate câteva modificări ”nefericite.”

Chiar dacă Fiscul ar putea începe în prezent executările silite, reprezentantul ZRP se artă sceptic în această privință.

”Am mari rezerve că se va întâmpla acest lucru, având în vedere pronunțarea Curții Constituționale, pentru că demersurile nu s-ar putea finaliza. Este o situație atipică, care generează disconfort, dar cu siguranță legiuitorul va lua în discuție și va rezolva cauzele de necostituționalitate”, a afirmat partenerul senior al Zamfirescu Racoți & Partners.

Potrivit acestuia, cel mai probabil, presiunile au fost puse de Fisc din dorința de a colecta cât mai mult pentru bugetul deficitar al statului.

”Sunt și situații în care procedura insolvenței este folosită abuziv, dar eu nu am vazut cazuri de insolvență în care debitorul să aibă capacitatea de a-și plăti datoriile. Putem să schimbăm oricât legile, debitorul aflat în incapacitate de plată tot nu va putea să achite taxe pentru că nu are resursele financiare necesare. Dacă nu neam grăbi atât de mult, poate că am face lucrurile mai bine”, a explicat Stan Tîrnoveanu.

Potrivit acestuia, România a avut în acest an peste 90 de ordonanțe de urgență, un număr foarte mare care îngreunează procesul de asimilare a noutăților și de punere a lor în practică.

Reprezentantul casei de avocatură a mai subliniat că țări ca Franța, Anglia sau SUA au în prezent 10 ani dedicați procesului de reorganizare sau chiar timp nelimitat, în cazul ultimelor două.

”Dacă se va păstra și în România perioada de 3 ani, firmele cu probleme financiare vor avea o șansă de redresare. Chiar dacă procentul de reușită este în prezent foarte mic, de 1,5%, ar trebui să avem în vedere că această cifră poate însemna destul de mult ca volum”, a completat Stan Tîrnoveanu.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că unele prevederi din OUG privind insolvenţa sunt neconstituţionale, admiţând astfel sesizarea Avocatului Poporului, care a contestat  articolul 81 alineatul 3, ce reglementează doar pentru audiovizual, şi articolul 348, privind retroactivitatea legii.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1