Accenture, (NYSE: ACN) lider mondial în domeniul serviciilor profesionale, anunță lansarea celei mai ample campanii de poziționare de brand din ultimul deceniu, concepută pentru a inspira organizațiile să adopte schimbarea și să genereze mai multă valoare în beneficiul tuturor.
Noua campanie de brand, “Let there be change” („Să fie schimbare”), va tripla cheltuielile media anuale ale companiei la 90 de milioane de dolari. Dezvoltată împreună cu renumita agenție de creație Droga5, parte a Accenture Interactive, campania descrie schimbarea – atât de amploare, cât și la un nivel mai redus – surprinde cu optimism forța și frumusețea acesteia și reflectă profunzimea și amploarea expertizei Accenture.
„Schimbările exponențiale în tehnologie au transformat modul în care lucram și trăiam înainte de COVID-19, iar acum impactul acesteia a dus schimbarea la un nou nivel, cerând companiilor să reimagineze totul și cerând economiilor și industriilor întregi să se reconstruiască”, a declarat Julie Sweet, director executiv Accenture. „În acest moment, pentru a deveni mai puternici, există o singură alegere: îmbrățișați schimbarea și asigurați-vă că aceasta este benefică tuturor – clienți, oameni, acționari, parteneri și comunități.”
Pentru a crea și împărtăși succesul, compania propune conceptul „360° Value”- ajutând clienții să își transforme și să își reinventeze afacerile, să își recalifice angajații sau să devină mai sustenabili. Acest lucru se bazează pe rotația de succes a Accenture către nou, cu aproximativ 70% din afacerile sale acum în domeniul digital, cloud și securitate, ceea ce este esențial într-un moment în care capacitatea de scalare contează pentru a-și ajuta clienții să-și transforme întreaga organizație.
O nouă viziune, un nou brand
Viziunea Accenture – de a îndeplini promisiunea tehnologiei și a ingeniozității umane – va ghida strategia companiei, prioritățile și oportunitățile pe care le creează pentru cei peste 500.000 de oameni ai săi. Accenture reflectă ingeniozitatea umană a oamenilor talentați și angajamentul lor de a utiliza tehnologia pentru a oferi valoare tuturor.
Viziunea și brandul Accenture sunt fundamentate în formula sa durabilă pentru leadership: îmbrățișarea schimbării și transformarea continuă a afacerii sale pentru a crea valoare, bazată pe talentul și creativitatea oamenilor săi. Anul trecut, Accenture a investit aproape 900 milioane de dolari în formare și dezvoltare, 1.5 miliarde de dolari în achiziții și aproximativ 900 milioane de dolari în cercetare și dezvoltare. Accenture a anunțat recent și crearea Accenture Cloud First, o nouă divizie formată din 70.000 de profesioniști în cloud, o investiție de 3 miliarde de dolari, în trei ani.
„Urmăm aceleași sfaturi pe care le dăm clienților noștri în această perioadă de schimbări neîncetate: acționați cu mare agilitate și îndrăzneală”, a spus Amy Fuller, responsabil marketing și comunicare Accenture. „Noua noastră campanie lasă în urmă convențiile, atât pentru a surprinde noua viziune, cât și pentru a răspunde întrebării celei mai presante de astăzi și de mâine: Cum îi putem ajuta pe clienții noștri să adopte schimbări pentru afaceri, comunități și vieți mai bune?”
Campania de brand se lansează simultan pe toate platformele digitale interne și externe ale Accenture, la TV și în online, inclusiv prin campanii de social media în America, Europa și Asia. Noua creație valorifică simbolul Accenture – „>” – care face parte din logo-ul companiei de mai bine de 20 de ani și se va regăsi în fiecare punct de interacțiune cu brandul.
„Din perspectivă creativă, acesta a fost un brief extrem de incitant și o oportunitate foarte interesantă”, a spus David Droga, fondator și președinte creativ, Droga5. „Pe lângă faptul că am creat o viziune și o campanie nouă, am lucrat îndeaproape cu echipe de conducere, oameni și clienți din întreaga lume la fiecare pas pentru a contribui la modelarea viitorului companiei noastre. Aceasta marchează o evoluție îndrăzneață pentru noi toți la Accenture.”
Achiziționată de Accenture Interactive în anul 2019, Droga5 este o agenție de creație apreciată la nivel global, care a devenit sinonimă cu o muncă de calibru înalt și care definește tendințele în industrie. Recent numită Agenția Deceniului de către Advertising Age și Adweek, Droga5 îndeplinește viziunea Accenture Interactive de a construi un nou model de agenție care să ofere clienților și consumatorilor experiențe neinvazive și satisfăcătoare în fiecare punct de interacțiune cu brandul.
Accenture ocupă în prezent locul 31 în clasamentul Interbrand al primelor 100 de branduri globale, cu o valoare a brandului de peste 16,2 miliarde de dolari. Aceasta reprezintă o creștere de peste 212% a valorii din 2002, când compania a debutat pe locul 53 în clasament.
COMMENTS