Pentru a-și proteja sănătatea, tot mai mulți oameni aleg să limiteze interacțiunile cu cei din jur și aleg metode mai sigure din acest punct de vedere în multe aspecte din viața de zi cu zi. Astfel, plățile digitale au crescut semnificativ în toate sectoarele de business, odată cu accelerarea digitalizării în companii și cu preferințele oamenilor pentru această metodă de plată care limitează expunerea la virusuri și bacterii. Potrivit celui mai recent sondaj FREE NOW, lider european de servicii multimodale de mobilitate, pasagerii care folosesc aplicația pentru a se deplasa prin oraș au adoptat într-o măsură mai mare decât înainte plata cu cardul direct în aplicație.
41% dintre șoferii parteneri FREE NOW care au participat la sondaj au observat schimbări în ultimul an și jumătate în comportamentul de plată al pasagerilor. 80% au indicat trecerea de la plata cash la plata cu cardul în aplicație ca fiind cea mai importantă.
Din punct de vedere al sănătății, 85% dintre șoferii respondenți au indicat plata cu cardul ca fiind opțiunea cea mai sigură și eficientă. Pentru 65%, plata cash nu este considerată o metodă igienică, iar alți 25% spun că, atunci când trebuie să încaseze cash se simt forțați de împrejurare să interacționeze cu pasagerii, deși nu își doresc acest lucru.
45% dintre respondenți apreciază plata cu cardul ca fiind modernă și eficientă, 13,5% o preferă pentru că astfel evită interacțiunea cu clientul, iar 8,5% se bucură de faptul că se achită suma fixă și nu trebuie să își facă griji pentru rest.
„FREE NOW încurajează plata cu cardul în aplicație și observăm cum tot mai mulți utilizatori, atât din rândul șoferilor parteneri, cât și din rândul pasagerilor, o aleg din motive de siguranță sanitară, pe de o parte, dar și din punct de vedere al eficienței. În plus, FREE NOW investește constant în dezvoltarea aplicației, iar plata cu cardul în aplicație se efectuează în condiții de maximă siguranță. Pentru primele curse efectuate de un pasager nou cu FREE NOW și achitate cu cardul, aplicația verifică dacă pasagerul are banii în cont și îi blochează în momentul trimiterii comenzii, urmând a fi deblocați și returnați în cont în cazul în care pasagerul renunță la cursă. După primele astfel de interacțiuni, banii vor fi luați din cont doar la finalul curselor”, declară Daria Marinescu, Director de Marketing FREE NOW România.
Când vine vorba de achitarea cursei cu bani cash, 75% dintre șoferi spun că s-au confruntat cu situația în care clienții nu au avut suficienți bani să achite cursa integral. Alți 31% spun că au fost cazuri când au fost nevoiți să se oprească în timpul cursei să schimbe bani pentru a le oferi clienților rest.
COMMENTS