Semnarea Acordului de sprijin între Statul român – Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Transporturilor – și Societatea Națională Nuclearelectrica, în vederea dezvoltării Proiectului strategic național Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă, care a avut loc în data de 9 iunie demonstrează, încă o dată, susținerea și importanța acordată sectorului energetic românesc și necesitatea de a dezvolta noi capacități de producție a energiei electrice.
Acordul de sprijin între Statul român și SN Nuclearelectrica pentru dezvoltarea Proiectului Unităților 3 și 4 la CNE Cernavodă permite demararea activităţilor aferente Etapei a II-a a Proiectului, respectiv încheierea contractelor pentru elaborarea ingineriei critice necesare actualizării proiectului; actualizarea bugetului Proiectului; structurarea și contractarea finanțării și agrearea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului; obținerea Opiniei favorabile a Comisiei Europene în urma notificării Proiectului conform art. 41 din Tratatul EURATOM și a unei decizii pozitive în conformitate cu dispozițiile europene relevante în materia ajutorului de stat; obținerea Autorizației de Securitate Nucleară pentru etapa de Construcție și luarea Deciziei Finale de Investiție, pentru trecerea în Etapa III (Construcție).
Creșterea puterii instalate cu încă 1400 MW înseamnă o producție de cca 10 TWh de energie curată, stabilă și predictibilă pentru funcționarea economiei naționale și continuitatea în alimentare a tuturor consumatorilor, casnici și non-casnici. În plus, reprezintă o garanție că România își poate atinge țintele de decarbonare și poate deveni un furnizor de securitate energetică în regiune.
Ponderea capacităților instalate ale companiilor membre HENRO și ROMATOM va depăși 70% având în vedere și investițiile în derulare cu utilizarea surselor hidro, fotovoltaice și a gazelor naturale. Va crește, de asemenea, ponderea producției curate care, în această perioadă, reprezintă peste 80% din consumul național prin aportul companiilor noastre.
Dezvoltarea surselor regenerabile de energie implică implementarea unor capacități noi capabile să asigure flexibilizarea sectorului de producere a energiei electrice iar proiectele anunțate sau în curs de realizare de către membrii HENRO și ROMATOM demonstrează că România se aliniază la noua paradigmă din domeniul generării de energie electrică, în scopul decarbonării sectorului energetic și a industriei românești.
COMMENTS