Liderii celor 27 de state membre UE doresc să ajungă la un acord privind schimbul automat de informaţii fiscale despre persoane fizice până la sfârşitul anului, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, în cursul summitului de la Bruxelles.
„Există un consens pentru revizuirea directivei” în sensul extinderii schimului automat de informaţii la depozitele bancare. „Consiliul European cere adoptarea modificărilor până la sfârşitul anului”, a spus Van Rompuy.
„Este un pas înainte”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
„Începând din iunie, Europa va face eforturi pentru facilitarea schimbului automat de informaţii”, a comentat preşedintele Franţei, François Hollande.
„Negocieri cu terţe ţări precum Elveţia vor începe cât mai curând pentru aplicarea unor măsuri similare”, se arată în declaraţia adoptată la finalul summitului.
Summitul UE dedicat în principal combaterii evaziunii fiscale a început miercuri, existând presiuni intense asupra Austriei şi Luxemburgului, ultimele bastioane de rezistenţă privind anularea secretului bancar.
Miza summitului este convingerea Austriei şi Luxemburgului să accepte un acord privind schimbul automat de informaţii în domeniul bancar. Prevederile sunt incluse deja într-o lege europeană datând din 2003, dar cele două state beneficiază de derogări.
„Până la sfârşitul anului, cred că am putea avea un schimb automat de informaţii dacă vor fi instituite reguli suplimentare cu state terţe precum Elveţia”, a declarat cancelarul austriac Werner Faymann.
COMMENTS