Acţionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT – Bancpost

Acţionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT – Bancpost

Acţionarii Băncii Transilvania au aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare de azi, 16 octombrie a.c., fuziunea BT – Bancpost, care va avea loc în 31 decembrie a.c.
“Mulţumesc acţionarilor pentru încrederea acordată prin aprobarea fuziunii. Având la baza sinergiile Banca Transilvania – Bancpost şi văzând rezultatele de până acum avem încredere că vom finaliza cu bine planul ambiţios al integrării în decembrie, când cele două bănci vor fuziona”. – declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie BT.
În perioada următoare, BT va oferi clienţilor Bancpost informaţii despre produsele şi serviciile corespondente de la Banca Transilvania, precum şi Oferta de Bun Venit la BT.
Banca Transilvania a achiziţionat Bancpost de la Eurobank Group în aprilie 2018, deţinând în prezent peste 99% din capitalul social al Bancpost. Ulterior momentului achiziţiei a fost demarata integrarea Bancpost în Grupul Financiar Banca Transilvania, respectiv demersul de obţinere a aprobărilor din partea autorităţilor. Astfel, în cursul lunii septembrie a.c. Banca Transilvania a obţinut autorizarea fuziunii de către Banca Naţională a României.
Până la finalul anului, când va fi finalizata integrarea, cele două bănci vor avea în continuare activitate separată. Ultima zi lucrătoare la Bancpost va fi 28 decembrie a.c., iar prima zi lucrătoare din anul viitor la Banca Transilvania va fi 3 ianuarie 2019.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0