Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,7%

Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,7%

Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,7% până la nivelul de 49,4 miliarde lei (9,9 miliarde euro). Intrările nete ale lunii au totalizat 97 milioane lei (19,5 milioane euro). Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între între 15,4% și 23,6%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 56,1% și 73,7% (față de luna februarie 2022). Iată și cum arată dinamica pe categorii.

Fonduri deschise de investiții (OPCVM) locale 

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna februarie cu 1,8%, până la 27,5 miliarde lei (5,53 miliarde euro) iar în anul 2025 au crescut cu 3,5%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna luna februarie intrări nete de 119,3 milioane lei (24 milioane euro), fiind vizate fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (+76 milioane lei) și cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+60,3 milioane lei), în vreme ce fondurile de acțiuni (-11,3 milioane lei), cele de randament absolut (-4 milioane lei), precum și cele diversificate (-1,7 milioane lei), au avut ieșiri nete.

Fonduri deschise străine distribuite în România  

Activele nete exprimate în lei ale celor 116 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna februarie cu 0,5%, până la la 2,3 miliarde lei (0,46 miliarde euro) iar în anul 2025 au crescut cu 3,3%.

Fonduri de investiții alternative (FIA) locale  

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 0,8% în luna februarie, până la 19,6 miliarde lei (3,9 miliarde euro) iar în anul 2025 au crescut cu 0,5%. Fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 68,7 milioane lei (13,8 milioane euro) în luna raportată.