Activitățile de educație financiară, desfășurate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu ocazia Zilei Copilului

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) se alătură proiectului 1uniFEST, al postului de radio Itsy Bitsy, și va celebra Ziua Copilului, pe data de 1 iunie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR) din București, prin intermediul activităților de educație financiară desfășurate în aer liber.

Lectorii A.S.F., prezenți în parc, vor susține pe parcursul zilei mai multe ateliere pentru copii, bazate pe tehnici de învățare non-formale, special create pe categorii de vârstă. Preșcolarii și elevii din clasele primare, care vor fi prezenți la cortul educației financiare, aflat în zona intrării din dreptul statuii domnitorului A.I. Cuza, vor putea asculta povești cu FinPitic și vor învăța noțiuni și termeni financiari prin desen și joc. De asemenea, copiii vor putea „intra” într-un escape room virtual pe teme financiare, o competiție unică și distractivă. Micul detectiv financiar este un alt joc de educație, în care cei mici sunt îndemnați să descopere cât mai multe indicii „financiare”, pe un traseu special amenajat în parc, unde la final îi va aștepta un trofeu. Pe întreg parcursul zilei, la cortul educației financiare, copiii vor găsi surprize și jocuri educative.

Părinții vor avea posibilitatea de a obține informații cu privire la modul în care pot accesa programele de educație financiară, dar și resursele educaționale puse la dispoziție de ASF, pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilități în acest domeniu.

1uniFEST este un festival-maraton, organizat de Itsy Bitsy, cu peste 100 de ateliere, workshop-uri și activități pentru toată familia – cele mai iubite jocuri ale copilăriei de ieri și de azi, multe concursuri și premii, expoziții, ateliere, muzică și dans.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0