Adunarea Generală a UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, organizație din care fac parte 20 de companii de asigurări reprezentând 80% din piața de profil – a desemnat ieri, prin vot, membrii Consiliului Director al asociației pentru următorii trei ani.
Astfel, Președinția UNSAR va fi deținută de societatea GENERALI România, în timp ce funcția de Vicepreședinte a revenit NN Asigurări de Viață. Membri ai Consiliului Director sunt societățile OMNIASIG VIG, ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, UNIQA Asigurări, GRAWE și GARANTA.
„Le mulțumesc tuturor membrilor Uniunii pentru votul de încredere acordat ieri. Printre prioritățile UNSAR pentru următorul mandat se numără dezvoltarea pieței asigurărilor, prin promovarea de soluții inovatoare, consolidarea încrederii în industria de profil și dezvoltarea de noi campanii de educație financiară axate pe zona digitală și adresate în mod special tinerilor”, a declarat Adrian MARIN, CEO al GENERALI România, compania care va deține Președinția UNSAR în perioada 2019-2022.
„În ultimii 3 ani, UNSAR a făcut pași importanți în direcția transformării către o organizație agilă și mai performantă. Știm însă că mai avem multe de făcut pentru ca industria de asigurări să beneficieze de recunoașterea pe care o merită și să se dezvolte echilibrat, în beneficiul clienților noștri și al economiei românești”, a precizat Președintele Uniunii.
„Cu siguranță vom continua și amplifica eforturile în direcția creșterii nivelului de educație financiară, acesta fiind unul dintre cele mai importante obiective ale UNSAR. Mesajele campaniilor #gatapentruVIAȚĂ și #OAMENIIdinAsigurări au ajuns la milioane de români, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne motiveze să continuăm în această direcție, prin noi demersuri”, a declarat Gerke WITTEVEEN, CFO al NN Asigurări de Viață, compania care ocupă poziția de Vicepreședinte al UNSAR.
Conform Statutului UNSAR, Consiliul Director asigură activitatea operațională a Uniunii și punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale, în vederea aducerii la îndeplinire a obiectivelor UNSAR.
În perioada 2016-2019, poziția de Președinte al UNSAR a fost deținută de GENERALI România, cea de Vicepreședinte – de NN Asigurări de Viață, iar Membri ai Consiliului Director au fost societățile ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, ERGO Asigurări, OMNIASIG VIG, GRAWE și UNIQA Asigurări.
COMMENTS